Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/anne-hathaway-crede-in-existenta-extraterestrilor/

Actriţa Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor şi a declarat într-un interviu recent că „este foarte puţin probabil să nu existe nimic acolo, în spaţiu”, dezvăluind de asemenea că a acceptat să joace în filmul SF „Interstellar” întrucât adoră astronomia

Un articol de Petre Ivan|3 noiembrie 2014

Vedeta hollywoodiană este de părere că în Univers există şi alte forme de viaţă, dar nu ştie deocamdată cum arată acestea.

Actriţa, în vârstă de 31 de ani, joacă în filmul SF „Interstellar” rolul unui astronaut şi a mărturisit că îşi dorea în adolescenţă să exploreze Sistemul Solar, iar apoi, pe măsură ce a crescut, a devenit tot mai pasionată de evoluţia stelelor, notează Mediafax.

„Chiar voiam să ajung în spaţiu când eram mică, dar nu mă descurcam prea bine la matematică şi la ştiinţele exacte atunci când eram la şcoală, aşadar nu puteam nici măcar să visez la posibilitatea de a face într-adevăr o astfel de călătorie. Astronomia este o mică pasiune de-a mea de ceva vreme”, a spus actriţa.

Lungmetrajul „Interstellar”, regizat de Christopher Nolan, îi are în rolurile principale pe Anne Hathaway, Matthew McConaughey şi Jessica Chastain şi va avea premiera pe marile ecrane din România pe 7 noiembrie.

Anne Hathaway a fost apreciată de critici şi de public pentru rolul din „Rachel se mărită/ Rachel Getting Married”, de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la Oscar. Hathaway a jucat, de asemenea, în „Diavolul se îmbracă de la Prada” şi în „Brokeback Mountain”. În 2011 a jucat rolul Fantine din filmul „Les Miserables”, regizat de Tom Hooper, pentru care a primit un trofeu Oscar în 2013 pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar.

Foto: Anne Hathaway – Cinemagia

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.