„Another Round”. Pentru toată lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/another-round-pentru-toata-lumea/

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 aprilie 2021

„Another Round” este exemplul tipic de film european de autor care cere imperios unanimitate şi nu acceptă un refuz. Un produs care străluceşte, bine şlefuit, făcut cu precizie după o reţetă certificată. Un feel-good movie, care ştie să amestece însă în dozaje perfecte dulcele cu amarul şi să livreze nişte adevăruri universale despre viaţă.

În fond, ce spectator nu s-ar regăsi în cel puţin unele din problemele celor patru protagonişti, chiar dacă e vorba de profesori de liceu blazaţi, bărbaţi care se dedau unui experiment cu alcool pentru a ieşi din amorţeala existenţială?

Desigur că succesul său poate fi explicat şi prin faptul că surprinde spleen-ul europeanului fără griji materiale (de dinainte de pandemie, că între timp sursele de angoasă poate s-au schimbat puţin), o temă veche şi dragă cinema-ului de artă de pe continent, cam din perioada sa de glorie modernistă, postbelică, atunci când astfel de subiecte erau monedă curentă.

E un paradox. Îţi dai seama în orice moment unde te va duce scenariul semnat de Thomas Vinterberg şi Tobias Lindholm, vechi colaboratori. Bineînţeles că fiecare personaj central va primi partea sa de atenţie, chiar dacă în prim-plan e protagonistul jucat de Mads Mikkelsen, şi îşi va arăta deopotrivă latura luminoasă şi zonele întunecate.

Iar pe aceste trasee emoţionale, pe care fiecare dintre noi a mers deseori în explorările sale cinefile, sunt presărate mici surprize de moment şi obstacole mereu surmontabile.

Totul e croit după acea şcoală de scenaristică potrivit căreia un film trebuie să se prezinte în lume în haine de gală, pentru a face o impresie frumoasă şi a nu deranja pe nimeni. Şi, dacă se poate, să fie şi cool.

Totuşi, e ceva ce scapă standardizării (care afectează în primul rând scriitura, dar atinge pe alocuri şi regia, ajunsă un avatar domesticit al unei viziuni altădată radicale, neconcesive, obraznice, la care Lars von Trier, colegul de mişcare artistică al lui Thomas Vinterberg, nu a renunţat nici acum).

E vorba de o anume melancolie care se acumulează de la o scenă la alta, până la explozia finală, şi asta cred că e rezultatul stilului direct şi cald, lipsit de preţiozitate, în care Vinterberg îşi priveşte personajele, în ciuda limitelor evidente pe care le impun firele narative.

Apoi, bineînţeles, e chipul unic, atât de expresiv şi de cinematografic, al lui Mads Mikkelsen, care face unul din marile sale roluri, într-o carieră ce nu a dus lipsă de interpretări uşor de ţinut minte.

E printre puţinii actori care pot face credibilă o scenă de dans apărută de nicăieri, lăsând senzaţia că e cel mai firesc lucru din lume.

„Another Round” este distribuit în România de Ban Unicorn.



04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.