„Another Round”. Pentru toată lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/another-round-pentru-toata-lumea/

CRONICĂ DE FILM E ceva ciudat în legătură cu „Another Round” („Încă un rând, 2020), noul film multipremiat al danezului Thomas Vinterberg. Îi simţi lucrătura la fiecare pas, mai ales pe scenariu, dar până la final, cu ajutorul unui moment muzical salvator şi al jocului mereu la înălţime al lui Mads Mikkelsen, reuşeşte să înfrângă o eventuală rezistenţă.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 aprilie 2021

„Another Round” este exemplul tipic de film european de autor care cere imperios unanimitate şi nu acceptă un refuz. Un produs care străluceşte, bine şlefuit, făcut cu precizie după o reţetă certificată. Un feel-good movie, care ştie să amestece însă în dozaje perfecte dulcele cu amarul şi să livreze nişte adevăruri universale despre viaţă.

În fond, ce spectator nu s-ar regăsi în cel puţin unele din problemele celor patru protagonişti, chiar dacă e vorba de profesori de liceu blazaţi, bărbaţi care se dedau unui experiment cu alcool pentru a ieşi din amorţeala existenţială?

Desigur că succesul său poate fi explicat şi prin faptul că surprinde spleen-ul europeanului fără griji materiale (de dinainte de pandemie, că între timp sursele de angoasă poate s-au schimbat puţin), o temă veche şi dragă cinema-ului de artă de pe continent, cam din perioada sa de glorie modernistă, postbelică, atunci când astfel de subiecte erau monedă curentă.

E un paradox. Îţi dai seama în orice moment unde te va duce scenariul semnat de Thomas Vinterberg şi Tobias Lindholm, vechi colaboratori. Bineînţeles că fiecare personaj central va primi partea sa de atenţie, chiar dacă în prim-plan e protagonistul jucat de Mads Mikkelsen, şi îşi va arăta deopotrivă latura luminoasă şi zonele întunecate.

Iar pe aceste trasee emoţionale, pe care fiecare dintre noi a mers deseori în explorările sale cinefile, sunt presărate mici surprize de moment şi obstacole mereu surmontabile.

Totul e croit după acea şcoală de scenaristică potrivit căreia un film trebuie să se prezinte în lume în haine de gală, pentru a face o impresie frumoasă şi a nu deranja pe nimeni. Şi, dacă se poate, să fie şi cool.

Totuşi, e ceva ce scapă standardizării (care afectează în primul rând scriitura, dar atinge pe alocuri şi regia, ajunsă un avatar domesticit al unei viziuni altădată radicale, neconcesive, obraznice, la care Lars von Trier, colegul de mişcare artistică al lui Thomas Vinterberg, nu a renunţat nici acum).

E vorba de o anume melancolie care se acumulează de la o scenă la alta, până la explozia finală, şi asta cred că e rezultatul stilului direct şi cald, lipsit de preţiozitate, în care Vinterberg îşi priveşte personajele, în ciuda limitelor evidente pe care le impun firele narative.

Apoi, bineînţeles, e chipul unic, atât de expresiv şi de cinematografic, al lui Mads Mikkelsen, care face unul din marile sale roluri, într-o carieră ce nu a dus lipsă de interpretări uşor de ţinut minte.

E printre puţinii actori care pot face credibilă o scenă de dans apărută de nicăieri, lăsând senzaţia că e cel mai firesc lucru din lume.

„Another Round” este distribuit în România de Ban Unicorn.



29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.