Aproape în regia lui Cristi Juncu, la „Teatrul Nottara“
https://www.ziarulmetropolis.ro/aproape-in-regia-lui-cristi-juncu-la-teatrul-nottara/

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Nottara”, în Sala „Horia Lovinescu”, se va juca spectacolul Aproape de John Cariani, regia: Cristi Juncu, scenografia: Cosmin Ardeleanu.

Un articol de Andrada Văsii|9 decembrie 2013

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Nottara“, în Sala „Horia Lovinescu“, se va juca spectacolul „Aproape“, de John Cariani, în regia lui Cristi Juncu şi în scenografia lui Cosmin Ardeleanu.

Din distribuţie fac parte tinerii actori ai Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea: Cătălin Vieru, Olimpiu Blaj, Mădălina Ciotea, Alex Calangiu, Reka Szasz, Amalia Huțan, Florin Beciu, Ioana Predescu și Gabriel Tudorin.

Teatrul „Anton Pann” a luat fiinţă, ca instituţie profesionistă, în mai 1990 prin decizia Prefecturii Vâlcea şi este continuatorul unei îndelungate tradiţii teatrale locale, care este veche de peste 100 de ani. Teatrul popular din Râmnicu Vâlcea a fost în anii 1960-1980 unul dintre teatrele de amatori cele mai apreciate din ţară, fiind răsplătit cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

„Lăpuşneanu“, după Costache Negruzzi, regizat de Dan Micu şi „Piaţeta“, de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete sunt doar două dintre spectacolele de referinţă ale Teatrului. Pintre regizorii importanţi care au lucrat la Teatrul „Anton Pann” îi amintim pe: Alexandru Dabija, Cristian Juncu, Vlad Massaci, Horaţiu Mihaiu.

Este pentru prima oară când actorii Teatrului „Anton Pann” joacă pe scena Teatrului „Nottara”, iar spectacolul Aproape, pus în scenă de Cristi Juncu, este prezent pentru a doua oară la Bucureşti, după succesul de la Teatrul Bulandra, în iunie 2012.

Aproape de spectatori, la Teatrul Nottara

Despre montarea regizorului Cristi Juncu şi actorii care fac parte din distribuţie, Dana Ionescu scria pe site-ul Yorick: „o coerenţă scenică exprimată în primul rând prin firescul care domnește pe scenă. Nicio o boare de artificial, de forţat de „neautentic” n-a bătut, cel puţin la reprezentaţia pe care am văzut-o eu, ceea ce este, fără îndoială, şi meritul tinerilor actori de la Teatrul „Anton Pann”, artişti la care lucrul „cu mănuşi” al regizorului a dat roade.

Jucându-se cu poftă, „Aproape” spune (a se citi: „sugerează”) lucruri cât se poate de serioase, întâmplări de văzut pentru toţi ochii şi de auzit pentru toate urechile. Ordonate de un povestitor, pus pe şotii, pe care regizorul l-a învestit cu putere asupra poveştilor, întâmplările despre dragoste şi alţi demoni şi îngeri sunt materia vie cu care fiecare îşi scrie propria poveste. În viaţa de pe scenă şi în cea din afara ei.”

Aproape

Scenă din spectacolul „Aproape“

Este un spectacol despre iubire şi despre încercările neaşteptate pe care trăirea acestui sentiment le pricinuieşte locuitorilor unui micuţ orăşel, Almost, din statul american Maine.

Info:

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Teatrului Nottara (Bd. Magheru nr. 20), iar preţul lor este 20 lei şi 10 lei (pentru studenţi şi elevi).

Foto credit: Teatrul Anton Pann, spectacolul Aproape

23
/05
/16

Astăzi, de la ora 14:30, va avea loc, la sediul TVR (în sala de proiecție de la etajul 12, turn TVR), avanpremieră  spectacolului Jocul de-a vacanța, de Mihail Sebastian, în regia Ancăi Maria Colțeanu. Premiera la TV va avea loc luni, 30 mai, de la ora 19.20, pe TVR 2, cu reluare in 6 iunie, de la ora 1.10.

22
/05
/16

Nu e de mirare succesul pe care „Bacalaureat” pare să îl aibă la publicul român după primele proiecții și în rândul unei bune părți a criticii străine care l-a văzut la Cannes: Cristian Mungiu știe să apese exact butoanele care fac ca filmul să fie discutat și aproape unanim apreciat.

22
/05
/16

Câini/ Dogs, primul lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică, a obținut Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la cea de-a 69-a ediție a Festivalului de la Cannes. Premiul este oferit de Federația Internațională a Criticilor de Film și vine după o săptămână de cronici laudative din partea presei internaționale.

20
/05
/16

10 actori talentați din teatrele din România vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în cea de-a cincea ediție a programului 10 pentru FILM. Între 2 și 4 iunie, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de film și dezbateri și vor fi introduși regizorilor, producătorilor români şi străini, directorilor de casting şi agenţilor.

20
/05
/16

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță punerea în vânzare a unui nou pachet de bilete pentru spectacolele care se vor desfășura în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ce va avea loc între 10 și 19 iunie.

20
/05
/16

Sâmbătă, 21 mai 2016, ora 20:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 88), în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), va avea loc ediţia a VIII-a a programului de educaţie culturală „Maratonul de Poezie şi Jazz”, difuzat în fiecare an de Radio România Cultural, eveniment care marchează prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor.

20
/05
/16

Corina Șuteu, actualul Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, fostul ministru și inițiatorul subscripției publice pentru scultura Cumințenia Pământului a lui Brâncuși și Dragoș Neamu, managerul interimar al Muzeului Național de Artă, se află printre invitații emisiunii speciale dedicate Nopții Muzeelor, pe care Radio România Cultural o va transmite în direct (audio și video) din Sala Tronului de la Muzeul Național de Artă al României din București, fostul Palat Regal.

20
/05
/16

Vineri, 20 mai 2016, în toate ţările Europei cei mai buni tineri muzicieni se vor întâlni pentru a cânta imnul Uniunii Europene ca simbol al susţinerii lor pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene şi pentru viitorul viitorul culturii europene. În România, evenimentul va avea loc în fața Ateneului Român, de la ora 15.00. Dirijorul Gabriel Bebeșelea va asigura pregătirea şi conducerea orchestrei pentru acest eveniment.

20
/05
/16

Lansarea pe platforma gratuită Cinepub a documentarului „Cinema românesc”, de Vlad Nedelcu, şi prezenţa istorică a filmelor româneşti la Cannes în acest an sunt un bun prilej pentru o (nouă) discuţie despre atât de hulitul (de marele public) Nou Val, pornind de la câteva clişee (mult prea) larg răspândite.

19
/05
/16

EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale - jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 23. Un eveniment mult așteptat, Gala EUROPAfest, va avea loc sâmbătă, 21 mai, la Teatrul Odeon, începând cu orele 19:00.

19
/05
/16

Am văzut, la Centrul de Teatru Educaţional Replika, premiera spectacolului ,,Maskar” (care în limba romani înseamnă Între). Piesa e scrisă de Mihaela Michailov, după o amplă documentare în comunităţi de romi din Turnu Măgurele şi Alexandria, în capriciosul judeţ Teleorman.