,,Aquaman” s-a menţinut pentru al patrulea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/aquaman-s-a-mentinut-pentru-al-patrulea-weekend-consecutiv-pe-primul-loc-in-box-office-ul-romanesc/

,,Aquaman” este din nou lider în box office-ul românesc şi odată cu această performanţă devine singurul film care obţine primul loc în clasamentul încasărilor, pentru al patrulea weekend consecutiv, de la lansarea legendaruluii ,,Avatar” până în prezent.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2019

După ce a fost vizionat în acest weekend de 41.473 spectatori şi a generat venituri în valoare de 986.865 lei, ,,Aquaman” şi-a adjudecat un impresionant box office total de 13.075.198 lei, ca urmare a vânzarii unui număr de 573.951 bilete în cinematografele din toată ţara.

O producţie Warner Bros. Pictures, noul film din seria universului DC, „Aquaman” îl aduce pe Jason Momoa în centrul unei aventuri epice, cu efecte vizuale copleşitoare ce reconstruiesc imperiul subacvatic al celor şapte mări. Jumătate fiu al pământului, jumătate al mării, Arthur Curry (Momoa) va trebui să îşi dezvăluie adevărata identitate, să îşi folosească puterile pentru a ajuta omenirea şi să îşi accepte statutul predestinat, acela de rege al Atlantidei.

Alături de Jason Momoa, din distribuţie mai fac parte Amber Heard care o interpretează pe Mera, o luptătoare neînfricată; Willem Dafoe ca Vulko; Patrick Wilson ca Orm, actualul conducător al regatului subacvatic; Dolph Lungren ca Nereus şi Nicole Kidman în rolul mamei lui Arthur.

James Wan regizează filmul după un scenariu semnat de David Leslie Johnson-McGoldrick şi Will Beall, după o poveste scrisă de Geoff Johns, James Wan şi Will Beall, inspirată din personajele DC, „Aquaman” creat de Paul Norris şi Mort Weisinger. Filmul este produs de Peter Safran şi Rob Cowan, cu Deborah Snyder, Zack Snyder, Jon Berg, Geoff Johns şi Walter Hamada în calitate de producători executivi.

,,Aquaman” a avut premiera în cinematografele din România pe 21 decembrie şi poate fi vizionat în continuare pe marile ecrane din toată ţara.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.