Arcul de Triumf este gazda cititorilor la Noaptea Cărților Deschise
https://www.ziarulmetropolis.ro/arcul-de-triumf-este-gazda-cititorilor-la-noaptea-cartilor-deschise/

Pe 23 aprilie are loc o nouă ediţie Noaptea Cărţilor Deschise! Pentru al şaptelea an consecutiv, mii de cititori se întâlnesc la cel mai mare eveniment de încurajare a lecturii, în universul minunat al cărţilor!

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2019

 Marți, de la ora 19:00 până la miezul nopții, Arcul de Triumf, simbolul victoriei și al independenței în România, își deschide porțile și devine gazda extraordinară a cărților și a cititorilor. Este o ocazie unică de a descoperi acest monument-simbol deschis special pentru public cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, amenajat cu spații inedite de lectură, biblioteci, cărți pentru toate vârstele și zone multimedia de informare culturală. Mai multe surprize literare îi întâmpină pe cei care aleg să celebreze cartea în comunitatea extraordinară Noaptea Cărților Deschise.

De la ora 20:00, un spectacol de video mapping va transforma exteriorul Arcului de Triumf într-o imensă bibliotecă virtuală. Având cartea, arta și istoria locului drept teme centrale, această animație modernă cu efecte tridimensionale inedite și dinamice va deschide iubitorilor de carte un univers fantastic de cunoaștere. Opere celebre ale omenirii, cărți rare sau noutăți, cele mai frumoase biblioteci de pretutindeni, toate vor fi îmbinate într-o magie interactivă de culoare, lumină și sunet.

Biletul de intrare este, de asemenea, unul simbolic, așadar le propunem participanților la eveniment să aducă o carte din propria bibliotecă. Ulterior, toate cărțile strânse de la cititori vor fi selectate și donate în comunități defavorizate.

Pasionații de literatură din întreaga lume sărbătoresc în fiecare an, pe 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor. În România, marcăm împreună această zi prin evenimentul Noaptea Cărților Deschise. Alături de prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării – o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură.

Mai multe detalii despre eveniment și noutăți în timp real vor fi disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.

Eveniment organizat de Editura Litera și Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Proiect susținut de FAN Courier și Ideea::Bank.

Ilustrația evenimentului este realizată de Mura.

Noaptea Cărților Deschise, ediția 2019, este evenimentul care deschide campania Cartea în Triumf, o acțiune de promovare a lecturii în Anul Cărții, organizată de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

08
/02
/22

Una dintre cele mai așteptate traduceri ale acestui început de an, Numele celălalt. Septologie I-II – primul roman în ediție românească al lui Jon Fosse, cel mai jucat dramaturg european în viață – se află de scurt timp în librăriile fizice și online din întreaga țară. Cartea a apărut în traducere din limba norvegiană, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

08
/02
/22

În iarna și primăvara anului 2022, Editura Humanitas Fiction așază pe rafturile cititorilor săi peste 20 de titluri dintre cele mai frumoase ficțiuni din literaturile lumii, toate selectate de Denisa Comănescu: bestselleruri internaționale de neratat și apariții editoriale de excepție din colecția „Raftul Denisei“, proiecte de portofoliu și noi cărți din seriile de autori străini, precum și reeditări mult așteptate.

07
/02
/22

Editura Humanitas Fiction ne invită să descoperim cea mai nouă carte semnată de scriitoarea Isabel Allende. Lansat simultan în limbile spaniolă, engleză şi română pe 25 ianuarie 2022, romanul „Violeta” surprinde 100 de ani de istorie, din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvăşeşte întreaga lume.

03
/02
/22

În toți și în toate există o parte întunecată, necunoscută, amenințătoare. Umbra fiecărui om și a fiecărui lucru atrage cu o forță magnetică scriitorii.

30
/01
/22

În proza scurtă rigoarea și libertatea se întâlnesc de multe ori în chip fericit. Uneori, reușita atinge cele mai înalte niveluri, iar literatura ajunge în noi teritorii și cucerește milioane de cititori. Este și cazul unor scriitori renumiți, de diverse origini, care au publicat proză scurtă, accesibilă și în limba română.

29
/01
/22

Apărut în limba română în colecția „Cărți cult” la Editura ART (traducere de Petre Solomon, 2021), romanul „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un bestseller.