„Arest”. Doi într-o celulă ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/arest-doi-intr-o-celula-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obişnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul şi regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 iulie 2019

A existat un interval din apogeul Noului Cinema Românesc (NCR) când s-au succedat câteva filme apreciate în festivaluri care erau plasate în comunism sau care abordau Revoluția din 1989 – „A fost sau n-a fost?” (2006), de Corneliu Porumboiu, „Hârtia va fi albastră” (2006), de Radu Muntean, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006), de Cătălin Mitulescu, și bineînțeles „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), de Cristian Mungiu.

De aici și impresia că Noul Val s-a ocupat intens de perioada comunistă.

Dincolo însă de faptul că este firesc ca autorii de cinema să se intereseze de istoria traumatică a țării în care și-au petrecut copilăria și tinerețea, cota „filmelor despre comunism” nici nu este atât de mare.

De altfel, la nivel tematic, NCR a investigat mai degrabă prezentul oamenilor simpli (în relație cu intimitatea sau cu societatea), deși e adevărat că a făcut-o și prin prisma efectelor comunismului și mai ales ale primului deceniu post-Revoluție.

În ciuda unei astfel de tradiții cvasi-intimidante, a câtorva titluri care au devenit repere ale cinema-ului românesc din ultimele aproape două decenii (și la care ar mai merita adăugate, de pildă, alte două filme, ceva mai convenționale – „Portretul luptătorului la tinerețe” (2010), de Constantin Popescu, și „Q.E.D.” (2013), de Andrei Gruzsniczki), Andrei Cohn alege să își plaseze narațiunea tot în timpul comunismului.

În plus, mai ia o opțiune riscantă. „Arest” este un film care se desfășoară aproape în totalitate într-o celulă în detenția Miliției spre mijlocul anilor `80, cu doar două personaje, un intelectual-victimă (Alexandru Papadopol) și un infractor-torționar (Iulian Postelnicu), situația fiind aparent inspirată din destinul tragic al fostului disident Gheorghe Ursu, ucis în arest.

Printr-o astfel de dramaturgie minimalistă (există doar câteva scene de exterior, la început), determinată foarte probabil și de limitările bugetare, „Arest” putea înclina mult prea mult spre filmul-parabolă, eventual și tributar unui discurs generalizator și vindicativ despre comunism (de care a fost plin cinema-ul românesc al anilor `90).

Însă Andrei Cohn evită acest risc, pentru că folosește contextul istoric mai mult ca fundal (reprezentanții oficiali ai puterii apar răzleț) și se concentrează pe relația concretă, umană, dintre cei doi protagoniști, care nu sunt atât personaje-simbol, cât oameni obișnuiți, fără replici sentențioase (dar poate cu puțin prea multe referințe la perioada respectivă).

Dinu, intelectualul jucat de Papadopol, nu este un erou. Dimpotrivă, de cele mai multe ori se arată un fricos incapabil să reacționeze demn la umilințele la care este supus. Iar Vali, personajul lui Postelnicu – într-un rol greu de uitat -, este un infractor de drept comun, folosit ca instrument de anchetă și de tortură de către Miliție și Securitate. El pare în același timp un sadic dificil de anticipat.

Evident că raportul dintre cei doi ridică, în plan secund, întrebări despre natura relațiilor din timpul unui regim totalitar și, în consecință, discreționar.

Însă miza principală a lui Andrei Cohn pare a fi să redea tensiunea tot mai mare dintre cei doi protagoniști, raporturile de forță și strategiile de apărare sau de atac dintre ei, și atmosfera apăsătoare și sufocantă care se instalează.

Iar pentru a transmite sentimentul de claustrofobie, de uzură fizică și psihologică, aparatul de filmat, odată intrat în celulă, rămâne acolo, la o oarecare distanță de cei doi protagoniști, filmați când în planuri-secvență, când în secvențe în care unele tăieturi bruște de montaj sugerează diferite elipse în același cadru, pentru a destabiliza puțin atenția privitorului.

Este un stil auster-realist și antispectacular (chiar dacă Vali este, în fond, un showman) care, dublat de durata de două ore ce amplifică senzația de asfixiere și de teroare, se dovedește un mod just – și inedit în cinema-ul românesc – de a vorbi despre trecutul comunist, dar și despre natura umană într-o situație limită.

„Arest” va intra în toamnă în cinematografe.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.