Arhiva Nationala de Filme sarbatoreste 55 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/arhiva-nationala-de-filme-sarbatoreste-55-de-ani/

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton. Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este […]

Un articol de |10 august 2012

Programul aniversar pregatit reprezinta o încercare de a recrea experienţa cinematografică din România în anul înfiinţării ANF, filmele avand pe generic nume mari ale istoriei cinematografului autohton.

Pentru ca un public cât mai larg să se poată bucura de această sărbătoare nu doar a ANF, ci şi a filmului românesc, accesul spectatorilor în sală este liber, în limita locurilor disponibile.

Programul evenimentului:

ora 18:00
SCURTĂ ISTORIE (regia: Ion Popescu Gopo)
DOUĂ LOZURI (regia: Gheorghe Naghi, Aurel Miheles)

ora 20:00
CASA DE PE STRADA NOASTRĂ (regia: Mircea Săucan)
ERUPŢIA (regia: Liviu Ciulei)

SCURTĂ ISTORIE
România, 1957 / color / v.o. / Scurtmetraj de animaţie
R: Ion Popescu Gopo
„Inteligentul şi veselul său eseu despre evoluţia omenirii se lipsea de ceea ce se înţelege în mod tradiţional prin story. Dacă abolirea subiectului era pe atunci şi aspiraţia filmului cu actori (concretizată mai ales în creaţia lui Michelangelo Antonioni), reforma animatorului român se bizuie pe specificul artei a opta. Enorma putere de sugestie a imaginii animate nu mai este pusă în slujba unor fabule cu personaje maniheiste pe înţelesul vârstei preşcolare. Fără să ignore posibilităţile animaţiei de a comprima şi dilata timpul şi spaţiul sau de a zămisli lumi fantastice, Gopo demonstrează că expresia ei concentrată poate transmite tâlcuri majore.” (Dana Duma, „Gopo”, 1996)
Palme d’Or pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes.

DOUĂ LOZURI
România, 1957 / color / v.o. / Comedie, adaptare după nuvela omonimă a lui I.L. Caragiale
R: Gheorghe Naghi, Aurel Miheles
Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Dorina Done, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Ion Iancovescu
Un umil funcţionar, Lefter Popescu, sfătuit de un amic, căpitanul Pandele, care îi dăduse şi banii împrumut, cumpără două lozuri, la două loterii diferite, care ies amândouă câştigătoare. Lefter Popescu şi amicul său, cu care se învoise ca, în caz de câştig, să-i cedeze zece la sută din suma încasată, se şi văd îmbogăţiţi. Dar ia biletele de unde nu-s…

CASA DE PE STRADA NOASTRĂ
România, 1957 / a/n / v.o. / Scurtmetraj documentar
R: Mircea Săucan
Voce: Radu Beligan
„Înviorând cu o pată de culoare peisajul stilistic încă tern al cinematografului românesc din 1957, CASA DE PE STRADA NOASTRĂ poate fi socotit un poem despre memoria obiectelor. Tiparul compoziţional folosit de Săucan e, fără îndoială, ingenios: descrierea lucrurilor care mobilează, rând pe rând, de-a lungul multor decenii, aceeaşi casă. Aceste constelaţii de obiecte, martore – fiecare dintre ele – ale celor mai diverse crâmpeie de existenţă omenească şi, totodată, embleme ale unei întregi atmosfere, acest carusel al lor, aş spune, constituie temelia unei metafore de o neaşteptată amplitudine.” (George Littera, „Cinema”)

ERUPŢIA
România, 1957 / a/n / v.o. / Dramă
R: Liviu Ciulei
Cu: Eva Cristian, Lucia Mara Dabija, Lica Popescu, Jean Bart, Dorin Dron, Ştefan Ciubotăraşu
Anca Banu, absolventă a Institutului de Petrol şi Gaze, soseşte într-un orăşel a cărui viaţă este petrolul. Însă pământul este secătuit. De când, cu decenii în urmă, o erupţie de gaze făcuse zeci de victime, un greu blestem pare să apese asupra locului.
„În ERUPŢIA, secvenţa de început – pe care eu o consider cea mai reuşită – a fost realizată printr-o ritmică muzicală. Urmăream un montaj care să îşi impună filmul său spectatorului, astfel încât să-i creeze senzaţia aproape materială a pustiului pe care eroii filmului erau chemaţi să-l readucă la viaţă.” (Liviu Ciulei în dialog cu Alice Mănoiu, „Noul cinema”)
Filmul de debut al marelui regizor de teatru şi film Liviu Ciulei.

Arhiva Naţională de Filme (ANF), intitulată iniţial Arhiva Naţională de Filme Cinematografice (ANFC), a luat fiinţă la data de 4 iulie 1957, ca organism în subordinea Ministerului Învăţământului şi Culturii. În 1959, sub noua denumire, Arhiva devine membru provizoriu, iar în anul următor membru efectiv al Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Filme (FIAF), organism de legătură între arhivele lumii. În 1965 a fost construit primul depozit destinat special păstrării filmelor. Primele spectacole de cultură cinematografică au fost iniţiate în februarie 1962, iar în septembrie 1964 şi-a început activitatea Cinemateca Română, care, prin sălile sale (în prezent, Eforie şi Union), a reprezentat, timp de aproape jumătate de secol, un punct central de atracţie pentru comunitatea cinefilă din Bucureşti. În prezent, ANF deţine aproape 46.000 de titluri, filme de toate genurile şi din toată lumea. iar din 1965 a început proiecţiile publice într-o sală proprie de cinematecă.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.