„Aroma timpului” și lumea parfumurilor, pe Raftul Denisei
https://www.ziarulmetropolis.ro/aroma-timpului-si-lumea-parfumurilor-pe-raftul-denisei/

Miercuri, 9 decembrie, la ora 19.30 va avea loc lansarea romanului „Aroma timpului” de Núria Pradas, traducere din catalană de Jana Balacciu Matei, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ colecţie coordonată de Denisa Comănescu.

Un articol de Liliana Matei|9 decembrie 2020

Romanul este o incursiune în fascinanta lume a parfumurilor, în care destinul unui orfan ajuns mare parfumier e legat de cel al celebrei Coco Chanel, al cărei Chanel N° 5 va face istorie, devenind legendă.

La eveniment participă: Ioana Pârvulescu, scriitoare și Marius Constantinescu, jurnalist cultural. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

Evenimentul va fi difuzat pe pagina de Facebook – Humanitas Fiction – și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.

„Aroma timpului” este un roman despre autodepășire și maturizare, istoria unui orfan care trebuie să lupte cu adversitățile într-o țară care nu este a lui, în timp ce își croiește un drum propriu. Núria Pradas suprinde excelent trecerea de la copilărie la adolescență și, mai departe, la vârsta adultă, intercalând  în această evoluție multe secvențe cotidiene și, bineînțeles, parfumuri. Cartea nu se pierde în scene de eroism, nici în idealism, ci suprinde viața unei epoci, cu luminile și umbrele sale, așa cum a fost.“ – Revista Krítica

Pablo Soto rămâne orfan la unsprezece ani și trebuie să călătorească, în vremuri de război, din Barcelona până la Grasse, capitala franceză a parfumului, ca să locuiască împreună cu mătușa, unchiul și vărul său.  Franța îi va oferi nu doar un cămin și căldura unei familii, ci și ocazia de a pătrunde în lumea parfumurilor sub îndrumarea marelui parfumier franco-rus Ernest Beaux, în al cărui atelier va avea șansa să o întâlnească pe Coco Chanel. În timp ce, pe dealurile însorite unde se cultivă iasomie, trandafir și lavandă, Pablo se îndrăgostește fără speranță de Claudine, maestrul lui creează un parfum care va revoluționa lumea miresmelor secolului XX, așa cum hainele imaginate de celebra creatoare de modă au revoluționat viața femeilor, marcând marea emancipare feminină de după Primul Război Mondial: Chanel N° 5. Nici o iubire imposibilă, nici războiul care va mătura încă o dată Europa nu-l pot opri pe Pablo, trimis de Ernest Beaux să se perfecționeze la Paris, să devină un mare parfumier. Așa cum nici Pablo, fugind la Barcelona, nu poate opri trecutul să-l ajungă din urmă.

Scriitoarea catalană Nuria Pradas i Andreu s-a născut la Barcelona, în 1954. După studii de filologie catalană la Universitat de Barcelona, absolvite în 1980, își începe cariera în învățământ. Colaborează cu compania teatrală Enric Borràs, experiență care o inspiră să coordoneze trupe de teatru de copii, iar în prezent face parte din compania Ull de Bou din Sant Esteve Sesrovires. Cel mai recent roman al Nuriei Pradas, „Tota una vida per recordar”, publicat în 2020, a fost distins cu prestigiosul premiu Ramon Llull.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.