Art Safari urcă în autobuz
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-safari-urca-in-autobuz/

Art Safari urcă în autobuzele STB şi călătoreşte prin tot Bucureştiul până la final de septembrie. De azi, ”Arta călătoreşte” în Bucureşti graţie ineditului parteneriat cultural dintre Art Safari şi Societatea de Transport Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|24 august 2021

10 linii de autobuze care străbat capitala de la nord la sud și de la est la vest sunt colantate cu reproduceri ale câtorva dintre cele mai importante opere din cadrul expoziției Art Safari 2021 ( 16- 26 sept 2021). Ești curios care sunt autobuzele artistice? Iată! Cele 10 linii de autobuz care găzduiesc noul Muzeu în Mișcare sunt: 335, 135, 331, 783, 138, 282, 104, 182, 330, 136.

”Arta călătorește” este o inițiativă unică în peisajul cultural bucureștean. Ea vine să se alăture muzeelor de la metrou și celui din aeroportul Aeroportul Internațional Henri Coandă, Art Safari Airport Museum.

”De azi, vă invităm să vă lasați mașinile acasă și să va bucurați de o călătorie cu autobuzul. Aveți ocazia să admirați reproducerile excepționale de Mutzner, Piliuță și Irina Dragomir de pe mijloacele de transport în comun ale STB și să va bucurați de artă. ”Arta călătorește” își dorește să promoveze arta românească de patrimoniu și contemporană. “Arta călătorește” aduce arta vizuală mai aprope de inimile oamenilor și, cu ajutorul STB, le deschide apetitul călătorilor pentru a vedea mai multe în septembrie, la Art Safari”, spune Ioana Ciocan, inițiatorul Art Safari.

”Ne dorim prin acest parteneriat să oferim călătorilor bucureșteni un transport public modern și atractiv. De astăzi, STB va găzdui un nou Muzeu în Mișcare. Astfel, toți cei care utilizează autobuzele dedicate acestui proiect, vor putea admira, timp de 10 zile, reproduceri ale unor tablouri celebre. Ne bucurăm că putem transforma și înfrumuseța, prin artă, experiențele de călătorie ale celor care aleg să folosească serviciile STB”, completează Adrian Criț, directorul STB

Parteneriatul cultural dintre Art Safari si STB nu se oprește aici. ”Arta călătorește” ne introduce totodată către o expoziție inedita găzduită de Art Safari, care va fi dedicată istoriei transportului public terestru bucureștean, istorie care prin imagini de arhivă va povesti cât de mult s-a schimbat acesta dar și cât de benefic este pentru oraș și pentru calitatea aerului folosirea tranportului în comun.

Anul acesta, marele eveniment cultural al toamnei, Art Safari, va avea loc în perioada 16-26 septembrie, iar, în premieră, acesta se va derula în două sedii: Palatul Dacia-România și Arcub Gabroveni. Tot la capitolul noutăți, din această toamnă, Art Safari va introduce tururile digitale – vizite cu ghid care se vor desfășura live și vizite virtuale, acces pe care doritorii le pot accesa oricând le permite programul.

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.