Arta lui Kurt Cobain, într-o expoziţie-turneu
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-lui-kurt-cobain-intr-o-expozitie-turneu/

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 „Cobain: Montage of Heck”, al cărui producător executiv a fost Frances Bean.

Un articol de Petre Ivan|21 iunie 2016

Jeff Jampol, managerul mai multor artişti trecuţi în nefiinţă, printre care şi Kurt Cobain, solistul Nirvana, este organizatorul acestui proiect, care va include atât obiecte de artă realizate de artist, cât şi o parte din bunurile sale.

„Are nişte pânze uimitoare pe care mulţi oameni nu le-au văzut sau nici măcar nu au auzit de ele”, a declarat Jampol pentru publicaţia The New York Times. Pentru acest show de artă, Jeff Jampol lucrează în colaborare cu văduva rockerului, Courtney Love, şi cu unicul lor copil, fiica Frances Bean Cobain.

Kurt Cobain avea 27 de ani atunci când s-a sinucis prin împuşcare pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Trupul său neînsufleţit a fost descoperit după trei zile.

Trupa Nirvana, înfiinţată de solistul şi chitaristul Kurt Cobain şi de basistul Krist Novoselic la sfârşitul anilor 1980, a adus muzica grunge în curentul mainstream, fiind considerată formaţia emblematică a generaţiei X, din anii 1990, cu hituri precum „Smells Like Teen Spirit” and „Come As You Are”.

Foto: Kurt Cobain – facebook

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.