Artmark a scos marţi la licitaţie un abonament la lojă valabil un an la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/artmark-a-scos-marti-la-licitatie-un-abonament-la-loja-timp-de-un-an-la-ateneul-roman/

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark. Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.   […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark.

Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.

 

 

Piesa de rezistenţă este pictura „Fetiţă în alb” semnată de Nicolae Tonitza, care a făcut parte din colecţia poetului Lucian Blaga. Preţul ei este estimat între 60.000 – 120.000 de euro.

Din colecţia poetului Octavian Goga provine tabloul realizat de Eustaţiu Stoenescu „Lampa de la Drăghiceni”. Din anii ’50, opera a făcut parte dintr-o importantă colecţie privată din Germania. Valoarea sa estimativă este cuprinsă între 15.000 şi 25.000 euro.

Cea de-a treia operă cu notorietate este „La amiază”, semnată de artistul Alexandru Ciucurencu. Realizat în 1903, peisajul i-a aparţinut scriitorului Eugen Barbu şi va fi propus spre licitare pentru 3.000 – 5.000 de euro.

Evenimentul de deschidere a noului sezon al pieţei de artă începe cu o surpriză. Pentru prima dată, Filarmonica „George Enescu”, alături de Artmark, oferă în cadrul unei licitaţii de artă o lojă cu patru locuri în sala de concerte a Ateneului Român. Persoana care va adjudeca acest lot special va putea participa la concertele extraordinare pe care Filarmonica le va organiza până în iunie 2013, când se închide stagiunea.

Licitaţia oferă şi opere semnate de mari maeştri impresionişti şi postimpresionişti precum: Nicolae Grigorescu, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Max Arnold, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi mulţi alţii.

Loturile puse în vânzare mai pot fi văzute încă trei zile la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă. În ziua licitaţiei, expoziţia va avea loc la Ateneul Român.

 

Sursa: Agerpres

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

26
/10
/14

În București în toamna lui 2014, au avut loc cinci festivaluri de teatru. Dar a sosit timpul să ne îndreptăm atenția şi către oferta teatrală pe anul 2015, din afara granițelor României. Ce se întâmplă dincolo?

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

24
/10
/14

Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru" vă invită sâmbătă, 25 octombrie, la ora 19:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane la un concert și o prezentare de muzică tradițională japoneză, susținute de Prof. Takeshi Yamakawa, Dna. Kazuko Yanase și Dna. Hiroko Yamamoto. Instrumentele folosite vor fi shakuhachi, koto și shamisen. 

24
/10
/14

O primă „Întâlnire a teatrelor municipale din România” a avut loc recent la Turda, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului de Teatru și Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării” (16-19 octombrie), organizat de Teatrul „Aureliu Manea”.

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.