Asistența socială și o pionieră a ei în România – Maria Cutzarida
https://www.ziarulmetropolis.ro/asisten%c8%9ba-social%c4%83-%c8%99i-o-pionier%c4%83-a-ei-%c3%aen-rom%c3%a2nia-%e2%80%93-maria-cutzarida/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Într-o vreme când femeilor sărace le era rezervată cratiţa iar celor înstărite mondenitatea saloanelor, o româncă de origine grecească, născută la Călăraşi, Maria Cutzarida (1857-1919) ajunge un medic reputat.

Un articol de Georgeta Filitti|15 ianuarie 2018

Și-a început studiile medicale la Zürich, în Elveția, și le-a continuat la Montpellier, în Franța. Parlamentul României i-a votat o bursă de 2400 de lei pe an pentru urmarea cursurilor cu o motivație ce dovedea interesul corpurilor legiuitoare pentru educație: ”ar fi nedemn pentru noi să nu-i dăm ajutorul trebuincios”. În 1884 și-a susținut la Paris teza Despre hidroree și valoarea ei seminologică în cancerul corpului uterin. Era un eveniment pentru Facultatea de Medicină din Paris și deopotrivă pentru românii care salutau încântați această premieră. ”Familia”, revista orădeană condusă de Iosif Vulcan, a fost prima care a salutat reușita doctoriței. La București și-a trecut magna cum laude examenul de echivalare a diplomei franceze iar ”Analele medicale” au constatat că acest titlu a produs senzație, dovedind că ”geniul nu are sex”.

Emoția societății românești trebuie înțeleasă prin unicitatea faptului. Pe de o parte, a durat foarte mult până să i se alăture și alte femei, pe de alta era enorm de făcut în țara unde asistența socială abia se înfiripa. Și-a început cariera la București ca profesoară de igienă la Azilul Elena Doamna și ginecolog cu consultații gratuite la maternitatea Filantropia. Se preocupă constant de înregistrarea și susținerea femeilor abandonate, a copiilor rămași pe drumuri; înființează puncte de consultație și începe o campanie energică pentru depistarea cazurilor de TBC, boala care a făcut ravagii în România până la Al Doilea Război Mondial când a început să se folosească penicilina pentru eradicarea ei.

În 1885, o ofertă venită din partea unei pașale turcești de a-i îngriji soția și a se stabili pentru aceasta la Constantinopol, pe Bosfor, dă măsura notorietății de care începuse doctorița să se bucure. Să spunem că religia musulmană nu îngăduie ca femeile să fie consultate de bărbați. A refuzat să stea mai mult de un an în Imperiul Otoman, spre uimirea multor români, mai ales că i se oferiseră 60 000 lei pe an (în același timp la București o familie medie trăia cu 85-100 de lei pe lună).

S-a întors în țară unde a fost numită medic la Eforia spitalelor civile și la Manufactura de tutun a Regiei Monopolurilor Statului. Paralel organizează cu succes primele unități de ocrotire a copilului (creșe și cămine de zi). La fabrica de tutun, unde în 1896 lucrau 2000 de femei, a înființat prima creșă de instituție iar în anul următor a pus bazele Societății Materna, apoi a Leagănului. În ambele cazuri a dus o campanie susținută de presă în foile liberale Voința națională și Lʹindépendance roumaine. Un sprijin substanțial a primit energica doctoriță din partea familiei regale. Regina Elisabeta și principesa moștenitoare Maria patronau în jurul anilor 1900 peste 40 de asemenea societăți de binefacere. De asemenea, numeroase femei din boierimea țării își făcuseră un adevărat crez din susținerea materială a copiilor săraci. Maria Cutzarida însăși a donat, în comuna Motreni (Dâmbovița) un teren pentru construirea unei școli.

Inițiativele doctoriței au dobândit și o largă recunoaștere internațională. În 1908 participă, la Bruxelles, la congresul pentru protecția copilului, susținând comunicarea și unde a precizat că în ultimii zece ani rata deceselor infantile coborâse de la 34% la 17%. Peste doi ani, în 1910, la congresul de la Copenhaga a susținut raportul „Creșele din România. Asistența publică și operele de binefacere“. Tot atunci este invitată în Japonia ca medic al Curții Imperiale. A declinat și această ofertă continuând să lucreze în România. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată ca medic la spitalul militar nr. 134 din București.

Un  portret datorat pictorului Sava Henția, dăruit de familie spitalului de copii Grigore Alexandrescu din București, amintește până azi de această precursoare în munca atât de complexă a asistenței sociale.



06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.

21
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ „Critica să urmărească spectacolele şi după premiere“ este titlul unui articol de opinie scris de Toma Caragiu în decembrie 1959, prin care actorul evidenţia greşelile pe care le fac criticii de teatru atunci când iau în vizor creatorii şi spectacolele lor.

18
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Într-un articol publicat în februarie 1957 în revista „Teatrul“, Liviu Ciulei arăta câteva dintre secretele care îi făceau pe actori să strălucească pe scenă. Reproducem integral „micul dicţionar de măşti“ al lui Liviu Ciulei.

17
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri... Amintiri...“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra a explicat de ce a avut soţul ei atâta succes în carieră.

Pagina 32 din 34« Prima...1020...3031323334