Interviu cu Mihai Eminescu, despre 5 boli ale poporului român
https://www.ziarulmetropolis.ro/interviu-cu-mihai-eminescu-despre-5-boli-ale-poporului-roman/

V-aţi imaginat vreodată ce-ar răspunde Eminescu la întrebări legate de mită şi justiţie la români, libertatea presei, pericolul rusesc sau Catedrala Mântuirii Neamului?

Un articol de Liliana Matei|15 Iunie 2015

Astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, are loc spectacolul-lectură, prilejuit de comemorarea lui Mihai Eminescu, „Acești netrebnici care ne conduc – interviu cu Mihai Eminescu”, de Miron Manega. Intrarea este liberă, iar lectura va fi urmată de discuții cu publicul, în prezența autorului și a realizatorilor.

„Sensul acestui «interviu» este acela de a releva halucinanta actualitate a gândirii lui Eminescu şi vastitatea preocupărilor sale. Pentru că Mihai Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. A fost, de asemenea, primul sociolog, în sensul deplin al cuvântului, şi autorul unei teorii despre stat: STATUL ORGANIC”, explică Miron Manega.

Interviul este imaginar, dar răspunsurile lui Eminescu sunt autentice – preluate din articolele pe care le-a scris în diverse publicații ale vremii – Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1870-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.

Mai jos sunt câteva fragmente din piesa lui Miron Manega:

JURNALISTUL: După părerea Dumneavoastră, ce prevalează – sau ce ar trebui să prevaleze – în viaţa unui stat: politicul sau economicul? 

EMINESCU: De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice… Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic şi nu ştie să se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă şi fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

JURNALISTUL: Şi totuşi, cum e posibil să trăim într-o lume răsturnată? Care-i explicaţia acestei răsturnări totale a sistemului de valori?

EMINESCU: Mita!… Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta; pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti…

JURNALISTUL: Dar Justiţia? Justiţia ce păzeşte?

EMINESCU: Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere scandaloasă, care e denunțată. Acest om este menţinut totuși în funcţie, dirijază însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat.

JURNALISTUL: Aveți o explicație a acestei stări de lucruri?

EMINESCU: Da. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.

JURNALISTUL: Și?… Cine-i de vină?

EMINESCU: Când un făcător de rele comite o infracţiune în avere publică ori privată, nu e făcătorul de rele instanţa competentă, de la care ai a cere îndărăt cele răpite, ci justiţia… Pe când la noi?… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie…

JURNALISTUL: Am înţeles şi rostul principal al Catedralei Mântuirii Neamului, care e mai degrabă laic decât religios: anume acela de a marca în spaţiul public poziţia Bisericii Ortodoxe Române în lumea ortodoxă. Este a treia din lume, socotind după numărul de credincioşi. Totuşi, care credeţi că este explicaţia ostilităţii cu care este întâmpinat acest proiect?

EMINESCU: Ireligiozitatea! Care, abstracţie făcând de dogme, se întinde într-un ritm înspăimântător. La drept vorbind, credincioşii bisericilor nu prea au ştiinţă deplină despre dogmele şi canoanele cari îi stăpânesc. Dar, ceea ce formează adevărata tărie a Bisericii este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frăţească între membrii comunităţii bisericeşti.

Acest sentiment piere pe zi ce merge în România: comunitatea naţională şi religioasă, legăturile de iubire şi de reciprocitate cari existau între toate clasele societăţii şi cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie şi sete de câştig fără muncă.

JURNALISTUL: Dumneavoastră vorbiți mai mult despre credință decât despre biserică. De aceea insist: ce este și ce reprezintă, de fapt, această instituție în existența poporului român?

EMINESCU: Biserica este creaţiunea aceea eminamente naţională a unui Iuga Vodă, carele, încă la anul 1399, o face neatârnată de orice ierarhie bisericească sau lumească, Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, Maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea, care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat.

JURNALISTUL: Poporul rus este, din câte ştiu, rezultanta unui testament istoric, formulat de Petru cel Mare. Ruşii nutresc sentimentul că au o misiune istorică, pe care încearcă s-o îndeplinească. Au ei şi calitatea istorică pe care o presupune o astfel de misiune?

EMINESCU: Indiferent dacă există sau nu testamentul lui Petru cel Mare, el există în capetele a mii de oameni visători, cari dau tonul în Rusia. Guvernele au fost în stare să cunoască foarte bine politica rusească şi ţintele ce ea le urmăreşte de-o sută şi mai bine de ani. Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrîurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădioşie şi dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despoţiei.

Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sunt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt. În tendenţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice cari-şi caută marginile natural, nu e nimic dedesupt, decât, pur şi simplu, neştiinţa şi gustul de spoliare. De aceea ni se pare că, din nefericire, ruşii sunt sub dominarea unui deşert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor.

JURNALISTUL: Au vreo şansă de a reconfigura, pe termen lung, harta şi cultura Europei?

EMINESCU: De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace, ţinta cuceririlor ruseşti sunt ţările răsăritene ale Europei. Mai de curând, vedem întinzându-se pretenţiile panslavismului în miezul Europei, în ţările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică.

C-un cuvânt, în loc de-a desfăşura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiţi cu flămângiune asupra Apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneţiei, şi apoi mai departe… tot mai departe. Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele…

JURNALISTUL: Bine, dar Europa ce face? Stă cu mâinile-n sân ?

EMINESCU: Europa pare astăzi în starea în care era Bizanţul la apariţiunea unui neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizaţiei grece, înflorit-au în Bizanţ o cultură turcească? Deloc. Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse ruşilor, pentru că lipseşte rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi.

JURNALISTUL: Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Eminescu?

EMINESCU (râzând, cu ironie amară, schiţând o reverenţă): Un vecinic doctorand în multe ştiinţi nefolositoare, criminalist în senzul prost al cuvântului şi în conflict cu judecătorul de instrucţie, fost bibliotecar, când a şi prădat biblioteca, fost revizor la şcoalele de… fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas şi al altor jurnale necitite colaborator. (Continuă să râdă mocnit.)

JURNALISTUL (empatizând din ce în ce mai mult cu „subiectul”): Vă înţeleg sarcasmul… Pe 28 iunie 1883 aţi fost alungat din presă şi băgat în cămaşa de forţă. N-am să intru în amănunte, ştiu că este dureros. Data de 28 iunie 1883 a însemnat, practic, asasinarea dumnevoastră civilă… În aceeaşi zi apărea, în TIMPUL, ultimul dumneavoastră articol, care era, ca o coincidenţă cinică – sau, poate, doar simbolică – o analiză şi o pledoarie pentru libertatea presei şi a jurnalistului. Era o reacţie la agresiunea structurilor puterii împotriva libertăţii de exprimare… Reacţie care v-a costat scump. Iată că istoria se repetă, după exact 130 de ani: se modifică o lege, pentru a face să tacă vocile incomode. Apreciaţi că situaţia e determinată de aceleaşi cauze?

EMINESCU: Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa regimul a rămas numai presa; şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.

JURNALISTUL: Înţeleg că presa a rămas ultimul bastion al libertăţii de exprimare. Cum de nu a reuşit puterea să o defiinţeze sau să o facă să tacă?

EMINESCU: Întru abaterea conştiintei alegătorilor, cele mai eficace arme s-au dovedit corupţiunea, frauda, ameninţarea. Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţior… dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei.

Trebuie să ne aşteptăm de acum la alte măsuri, şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie. Am putea să-l asigurăm pe regim că, oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc în presă, şi teamă ne e că, tot căutând victoria peste tot, în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa, va pierde şi pe cea deja câştigată.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

27
/09
/17

INTERVIU Oana Răsuceanu și Asociația Culturală Control N invită liceenii să-și danseze poveștile, între 9 și 15 octombrie, în cadrul atelierului de dans contemporan pentru adolescenți Dance Yourself. Iată despre ce e vorba!

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

07
/08
/17

Renumitul director de imagine italian Blasco Giurato semnează imaginea filmului românesc ”Octav”, al regizorului Serge Ioan Celebidachi, ce va rula în cinematografe începând cu 6 octombrie 2017. Marcel Iureș are rolul principal în filmul în care mai joacă actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar. Blasco Giurato a semnat imaginea a peste 100 de filme, printre care și „Cinema Paradiso”, pelicula premiată cu Oscar.

01
/08
/17

Românul celebru în străinătate care a descoperit Legea Constructală, Membru de Onoare al Academiei Române din 2011, Doctor Honoris Causa a 18 universități din lume este printre primii 100 cei mai citați din inginerie. Profesorul universitar la Duke University, universitatea particulară de elită în SUA, ține prelegeri pe tot globul și a publicat 30 de cărți.

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

Page 1 of 2712345...1020...Last »