Atelier de circ contemporan, în premieră la Teatrul Gong din Sibiu!
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelier-de-circ-contemporan-in-premiera-la-teatrul-gong-din-sibiu/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu organizează începând de vineri, 18 ianuarie, ora 18:00, primul atelier de circ pentru copii.

Un articol de Liliana Matei|10 ianuarie 2019

Organizat în cadrul Programului de Educație Participativă, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cișmaru și Nicolas Peyroux. Cu peste 10 ani de experiență în domeniul circului (diverse proiecte în Franța, Irlanda, Bosnia, Polonia și România), o formare pedagogică în artele circului (L’école de cirque de Bruxelles) și o pasiune pentru educația non-formală, cei doi promovează circul ca artă și activitate recreativă în România. Atelierele „Alandala” sunt un amestec de discipline clasice de circ (cablu, minge de echilibru, jonglerie și acrobații), teatru, expresivitate corporală și ritm. Cei doi profesori își propun ca printr-o abordare ludică și pedagogică să promoveze lucrul în echipă, încrederea și respectul față de sine și cei din jur.

Primul modul al atelierului va avea ca temă principală introducerea în arta jongleriei și presupune lucrul cu mingi, diabolo, baton floare, farfurii, pene, pălării, inele și fulare. Un modul constă în șase ședințe, organizate o dată pe săptămână, vinerea de la ora 18:00, în perioada 18 ianuarie – 22 februarie. Fiecare sesiune are o durată de aproximativ o oră și jumătate și este recomandată copiilor cu vârsta între 8 și 12 ani. Având în vedere structura modulară a proiectului, participarea copiilor la toate cele 6 sesiuni este esențială. Participarea la acest program se face prin achitarea unui bilet în valoare de 60 de lei. Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată. Toate obiectele și materialele de lucru vor fi puse la dispoziția copiilor de către organizatori. Se recomandă ținuta lejeră și încălțăminte de interior. Biletele la acest atelier vor fi puse în vânzare începând de joi, 10 ianuarie online prin teatrulgong.ro sau la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00.

27
/01
/23

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București organizează Conferința națională „Actualitatea dramaturgiei lui Matei Vișniec în contextul cercetării artistice interdisciplinare”, duminică - 29 ianuarie, ora 14, Sala „Ileana Berlogea” - UNATC.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Pe 31 ianuarie, ora 19:00 la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache, are loc premiera oficială cu „Cock” de Mike Bartlett, un spectacol al Teatrului Stela Popescu în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai. În distribuţie: Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu.

26
/01
/23

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”.

26
/01
/23

Teatrul Odeon prezintă în Sala Studio prima premieră a anului 2023, primul spectacol din cele două proiecte câștigătoare ale concursului Tineri regizori, texte contemporane, ediția 2022, „O casă deschisă” de Will Eno.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

25
/01
/23

Încep înscrierile pentru #experiențaIdeoIdeis! Cel mai amplu proiect de educație prin artă dedicat adolescenților debutează astăzi în opt orașe din țară.

24
/01
/23

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență.