Atelierul de creativitate poposeste la teatrul Ion Creanga
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelierul-de-creativitate-poposeste-la-teatrul-ion-creanga/

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar şi prin Departamentul de PR şi Management Educaţional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti. Adresându-se copiilor cu vârste de […]

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2012

Teatrul Ion Creangă, prin Secretariatul Literar și prin Departamentul de PR și Management Educațional, organizează, în luna decembrie, atelierul de creativitate “Dăruieşte-mi aripi”. Acesta redeschide seria activităţilor interactive, organizate de Teatrul Ion Creangă, în cadrul programului “Pinocchio”, pentru copiii din centre de plasament şi instituţii de asistenţă socială din Bucureşti.

Adresându-se copiilor cu vârste de până la 10 ani, atelierul, inspirat de o poveste germană contemporană, scrisă de Heinz Janisch, îşi propune să transforme spaţiul în care se desfăşoară într-un tărâm al imaginaţiei care capătă aripi dintre cele mai năstruşnice. Astfel, împreună cu cei mici, reprezentanții Teatrului Ion Creangă vor porni într-o călătorie a redescoperirii lumii şi a imposibilului care prinde viaţă, luând diverse forme, conturându-se din materiale şi texturi felurite.

Îmbinând modalităţile de expresie teatrală cu mijloacele creaţiei plastice, “Dăruieşte-mi aripi” îi va provoca pe copii să-şi inventeze propriile lumi de poveste, către care poţi zbura pe aripile unei cărţi, ale unor raze de soare jucăuşe, ale unor culori preferate, ale dulciurilor favorite sau ale unui peisaj care te îndeamnă la visare. Ei îşi vor confecţiona cele mai inventive instrumente de zbor către cele mai dragi lumi de basm, iar apoi vor putea păstra aripile la care au trudit cu forţa fanteziei lor, ca pe o mărturie a certitudinii că visele devin realitate.

Seria de ateliere, din cadrul programului “Pinocchio”, care va debuta cu “Dăruieşte-mi aripi”, se adresează tuturor copiilor care au cea mai mare nevoie de poveşti şi care au dreptul să creadă că, purtaţi de aripile imaginaţiei lor, pot deveni orice îşi doresc, că pot îndrăzni să viseze oricât de departe şi că cea mai de preţ comoară este cea pe care o cultivă şi o îngrijesc în sufletele şi în minţile lor.

 

19
/01
/15

Gaiţele, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, Nebun din dragoste, Ultimul Don Juan, Un pic prea intim, Blifat, Titanic Vals, Mecanica inimii, Jack şi Vrejul de Fasole, Crăiasa zăpezii, La vita e bella, Akasă şi multe alte spectacole în săptămâna 19 - 25 ianuarie.

19
/01
/15

"Aprobarea celorlalţi este un stimulent de care este bine uneori să ne ferim". - Paul Cézanne (19 ianuarie 1839 - 23 octombrie 1906), considerat cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

18
/01
/15

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită, luni, 19 ianuarie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, la audiţia cu public a spectacolului: ,,Marea iubire a lui Sebastian”; scenariu radiofonic de Diana Mihailopol, inspirat din volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

16
/01
/15

Adrien Mondot şi Claire Bardainne, doi artişti francezi, s-au gândit să îmbine mixajul video cu dansul, iar rezultatul creat a fost un show unic, cu un puternic impact vizual.

16
/01
/15

Orchestra de cameră Kamerata Kronstadt va deschide Festivalul Mozart organizat de Opera Braşov, miercuri, 4 februarie, de la ora 19.00. Concertul extraordinar de la Sala Patria îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Cristian Oroşanu, iar solist va fi Răzvan Stoica, care va cânta pe o celebră vioară Stradivarius.

16
/01
/15

Începând de astăzi, 16 ianuarie, Bucureştiul va avea o nouă instituţie teatrală. “Teatru la Cinema” este primul proiect cultural integrat care aduce teatrul în spaţiul neconvenţional al sălilor de cinema. talentAgency.ro în parteneriat cu Movieplex propun publicului larg, copii şi adulţi, spectacole de teatru şi umor de calitate.