„Australia”. Visul
https://www.ziarulmetropolis.ro/australia-visul/

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Australia” (2009), în regia lui Claudiu Mitcu, este un documentar de o oră despre participarea echipei româneşti a oamenilor străzii la Campionatul Mondial de fotbal pentru persoanele fără adăpost, la Melbourne.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 martie 2017

Premisa documentarului „Australia”, apărut în 2009 și disponibil acum și pe platforma gratuită Cinepub, seamănă a scenariu de film american: câțiva foști sau actuali tineri ai străzii – dar și un fost deținut – din zona de vest a țării ajung în Australia ca membri ai echipei de fotbal a României care ia parte la Cupa Mondială pentru persoanele fără adăpost, la Melbourne.

Regizorul Claudiu Mitcu îi urmărește pe cei șase „jucători” și pe antrenorul lor înainte de marea aventură și, apoi, în timpul campionatului.

Lipsită de spectaculozitate și artificii, structura documentarului este cât se poate de clasică, însă această simplitate asumată a dramaturgiei permite o mai ușoară apropiere de personaje, în încercarea de a înțelege viața.

În prima parte, protagoniștii sunt filmați în mediul lor, cu accent pe dificultățile și personalitatea fiecăruia, suficient pentru a-i individualiza și eventual a câștiga empatia spectatorilor, în timp ce în partea a doua – prezența în Australia – ei apar mai mult ca un grup, fiind scoși din lumea lor.

australia_play

„Australia” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Miza documentarului stă astfel în contrastul sau, mai exact, în ciocnirea dintre situația lor nefericită din România, unde sunt marginalizați și unde se percep ca fiind condamnați la sărăcie întreaga viață, și speranța pe care le-o dă visul lor australian de scurtă durată, întâlnirea cu o altă lume, pe care o văd, cel puțin la primul contact cu ea, ca fiind una a libertății și a tuturor posibilităților și în care – de ce nu – și-ar putea găsi și ei locul.

Există, inevitabil, ceva înduioșător în bucuria protagoniștilor dată de pregătirile și apoi de plecarea în Australia – nu doar că este prima ieșire în străinătate, dar exotismul țării în care ajung și atenția care li se oferă ca participanți la respectiva competiție de fotbal, inclusiv prin rolul de personaje într-un film documentar, îi fac să spere că viața lor se va putea schimba decisiv.

Claudiu Mitcu evită senzaționalismul, atât în desfășurarea narativă construită prin montaj (simplu, dar eficient), cât și în regie (discretă): personajele sunt importante, prin urmare ele sunt observate și lăsate să vorbească, să își povestească trecutul, să își exprime dorințele și să își manifeste bucuria sinceră pentru ceea ce li se întâmplă.

 

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.