Autoportretul lui Leonardo da Vinci, expus din nou în public
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-lui-leonardo-da-vinci-expus-din-nou-in-public/

Celebrul autoportret al lui Leonardo da Vinci va fi din nou expus în public, începând din 30 octombrie, timp de două luni şi jumătate, au anunţat, la Torino, organizatorii expoziţiei “Leonardo şi comorile regelui”.

Un articol de Petre Ivan|30 Octombrie 2014

Autoportret Leonardo da Vinci / Acest desen foarte fragil a fost expus pentru public de foarte puţine ori în ultimii 100 de ani: în 1929, în 2006 şi în 2011 – cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unificarea statului italian.

Desenul face parte dintre cele 80 de opere de artă incluse în această expoziţie, ce prezintă capodopere conservate la Biblioteca regală din Torino. Această bibliotecă, Leonardo da Vinciînfiinţată în 1839 de regele Charles Emmanuel de Savoia, a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1997.

“Biblioteca deţine 4.500 de manuscrise, 1.500 de pergamente şi peste 3.000 de desene realizate de unii dintre cei mai mari artişti ai lumii”, a precizat Maurizio Cibrario, directorul asociaţiei Consulta, care se ocupă cu valorificarea bunurilor culturale din Torino.

“Expoziţia «Leonardo şi comorile regelui» nu prezintă doar opere aparţinând bibliotecii, pentru că nu este deloc exclus ca şi alte capodopere, provenind din Italia şi din străinătate, să fie expuse”, a adăugat aceeaşi sursă.

Expoziţia va fi deschisă din 30 octombrie până pe 15 ianuarie, cu ocazia inaugurării unui nou spaţiu expoziţional la Biblioteca regală din Torino. Ea prezintă desene de Leonardo da Vinci, dar şi de Rafael, Annibale Carracci, Pietro Perugino, Rembrandt, Antoon van Dyck şi Giovanni Battista Tiepolo, ca şi manuscrise şi hărţi marine.

Expoziţia poate fi vizitată doar pe bază de rezervare, în grupuri de maximum 25 de persoane, la fiecare 25 de minute.

Foto: Autoportret Leonardo da Vinci – wikipedia

06
/02
/19

Joi 7 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

Page 1 of 4612345...102030...Last »