Autoportretul lui Nenea Iancu
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-lui-nenea-iancu/

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monşer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă şi neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

Un articol de Andrei Crăciun|17 iulie 2019

  1. Singurul protector al lui Nenea

Om din popor, fără nume de naștere, fără avere, fără sprijin, mie nu mi-e permis un moment să uit – oricât de puțin ar însemna persoana mea ca publicist – că n-am avut pe lume alt protector decât libertatea tiparului.

  1. De ce era Nenea mâhnit ca un copil nevoiaș

Într-adevăr, noi, literații în genere, nu ne putem tăgădui starea noastră de inferioritate socială. Oricât de puțin talent am avea noi, oricât de puțin folositori am fi societății noastre, această stare de inferioritate ne produce un fel de depresiune morală care s-ar asemăna cu mâhnirea unui copil nevoiaș între atâția alți copii pricopsiți, tolerat la coada mesei, în intimitate și exclus de la orice reprezentanțiune de dignitate a familiei.

  1. Cea mai mare plăcere a lui Nenea

Că, drept să-ți spun, multe lucruri bune mi-ar fi plăcut și mie, ca oricărui muritor, pe lumea asta, însă niciunul mai mult ca vorba pe deasupra limpede, dar adâncă la înțeles.

  1. Ce i-ar fi făcut Nenea pe copiii săi

Douăzeci și patru de copii să am – să mă ferească Dumnezeu! –, pe toți i-aș face oameni politici, adică avocați; și dacă unul n-ar fi în stare măcar atâta, l-aș învăța să prinzi câini cu lanțul. Hingher, da! da’ literat – nu! Mai bine să-și bată el joc de literați când o întâlni la un an o dată unul decât să-și bată joc hingherii de el pe toate potecile.

  1. Nenea n-a făcut sport

Din tot ce se numește sport, nimic nu s-a putut vreodată lipi de mine. Danțul, gimnastica, patinajul, alpinismul, călăria, bicicleta, în sfârșit toate – nu că nu le-am obișnuit, dar nici măcar nu mi-a trecut vreodată prin cap să le-ncerc măcar. De ce? Fiindcă am simțit că n-am niciun talent, că-mi lipsește cu totul apucătura pentru așa ceva. Ei! Mărturisesc sincer: mi-a părut rău adesea că nu mi-e și mie dat să mă bucur de niște plăceri sănătoase, binefăcătoare și corpului și spiritului, dar nu m-am gândit cândva să simț rușine pentru această lipsă totală de aptitudini sportive. N-am talent… Dar dacă n-am, și mărturisesc că n-am, nu pot fi ridicul. Ridicul e acela care n-are talent și nu vrea să știe că nu-l are și, vrând în ruptul capului să dea dovezi pozitive că-l are, dă una peste alta dovezi că nu-l are.

Om din popor, fără nume de naștere, fără avere, fără sprijin, mie nu mi-e permis un moment să uit – oricât de puțin ar însemna persoana mea ca publicist – că n-am avut pe lume alt protector decât libertatea tiparului. (I.L. Caragiale)

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.