Aventurile hingherului în Balcanya, de Mihai Măniuţiu, la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/aventurile-hingherului-in-balcanya-de-mihai-maniutiu-la-humanitas/

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2015

Aventurile hingherului în Balcanya, de Mihai Măniuţiu, la Humanitas

De-aproape patruzeci de ani regizorul Mihai Măniuțiu își alintă, orânduiește, biciuiește, ocrotește și înscenează coșmarurile cu ludică mărinimie. Și-a petrecut singurătățile dureroase prin sângeroasele tragedii ale vechii Elade, prin Shakespeare, cabaretul expresionist și teatrul-dans. A ficționat borgesian, a cultivat absurdul existențial beckettian, a făcut (amarnic sau extatic) apel la mitologia mortuară din folclorul românesc, ritualizând cu strălucitoare răceală ororile subconștientului colectiv, patima puterii, dezarticularea erotică, mecanismele terorii, uitarea și pustiirea de sine, spune criticul Dan C. Mihăilescu, despre cartea lui Măniuţiu.

Acum a ajuns la esență. Înăuntrul ființei. Acolo unde nu mai sunt (em) decât eu și cu mine. Hingherul și umbra lui. Încotro? Și la ce bun? Există ieșire, ispășire, izbăvire? «Suntem în limb», dragă prietene, ar spune camusianul Clamence din Căderea. Adică în anticamera infernului. Bun venit! – Dan C. Mihăilescu.

Eveniment a făcut parte din cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2015.

Foto: Aventurile hingherului în Balcanya , Mihai Măniuţiu – humanitas.ro

15
/12
/22

Pentru că unele dintre cele mai inspirate cadouri sunt cărțile, vă prezentăm o selecție de titluri noi, de la Grupul Editorial Trei, numai bune de pus sub bradul de Crăciun. Veți regăsi printre acestea volume ca „Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, sau „Război” de Louis‑Ferdinand Céline.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

12
/12
/22

Viața Prințului Harry ni se dezvăluie nu numai în seria documentară „Harry & Meghan”, recent intrată pe Netflix, ci și prin intermediul autobiografiei sale, „Rezervă”, care va fi disponibilă și în limba română, la Editura Nemira, din 10 ianuarie 2023.

07
/12
/22

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.

24
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie, s-a lansat în România cartea „Cu 1% mai bun: Cum mi-am atins potențialul maxim și cum o poți face și tu”, de Chris Nikic & Nik Nikic, la Editura ap! (ACT și Politon). Lansarea a avut loc în prezența artistei Cristina Bălan, câștigătoare a concursului „Vocea României”, care a scris cuvântul-înainte pentru ediția în limba română a cărții.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

22
/11
/22

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”.