Prințul Harry își spune povestea
https://www.ziarulmetropolis.ro/printul-harry-isi-spune-povestea/

Viaţa Prinţului Harry ni se dezvăluie nu numai în seria documentară „Harry & Meghan”, recent intrată pe Netflix, ci şi prin intermediul autobiografiei sale, „Rezervă”, care va fi disponibilă şi în limba română, la Editura Nemira, din 10 ianuarie 2023.

Un articol de Ziarul Metropolis|12 decembrie 2022

„Rezervă”, autobiografia Prințului Harry, este una dintre surprizele pe care le regăsim printre multele noutăți pe care Editura Nemira ni le aduce în această perioadă.

Cartea pornește de la una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut pentru publicul larg, care înfățișează doi băieți, doi prinți mergând în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă.

După ce Diana, Prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce au simțit fiii săi în acele momente – și cum avea să fie viața lor mai departe. Aceasta este povestea a ceea ce a urmat pentru Harry.

Rezervă este o carte de o onestitate necruțătoare, plină de dezvăluiri, revelații și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința. Preț: 99.00 lei. Număr pagini: 500.

Poveștile dragonilor

„Înălțarea dragonului”, volum semnat de George R.R. MartinLinda Antonsson și Elio M. García Jr., este un alt titlu nou pe care Nemira ni-l propune în aceste zile. Fastuoasa cronică vizuală, care cuprinde peste 150 de imagini color, este o fascinantă prezentare a Casei Targaryen, familia care joacă rolul central în Casa Dragonului, prequelul serialului HBO Urzeala tronurilor.

Timp de secole, dinastia Targaryen a domnit pe Tronul de Fier din Westeros, în timp ce dragonii ei stăpâneau cerul. Tumultuoasa istorie a singurei familii de stăpâni ai dragonilor ce a supraviețuit Căderii Valyriei este alcătuită din pasiuni și intrigi politice, din alianțe și trădări, din acte de curaj, dar și de lașitate.

Înălțarea Dragonului relatează ascensiunea Casei Targaryen începând cu debarcarea în Westeros a lui Aegon Cuceritorul și continuând cu infamul Dans al Dragonilor – sângerosul război civil care aproape că a distrus Casa Targaryen, o poveste evocată pentru prima dată în volumul lui George R.R. Martin, Foc & Sânge.

Cartea zugrăvește o imagine de ansamblu binevenită pentru oricine dorește să afle mai multe despre cea mai puternică familie din cele Șapte Regate. Preț: 199.99 lei. Număr de pagini: 352.

Foto: Metro.co.uk

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.