Albumul Centenar PEN, albumul memorialistic Țipoia & Tzipoia, cel mai recent număr din „Lettre Internationale” – printre noutățile ICR la Gaudeamus 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/albumul-centenar-pen-albumul-memorialistic-tipoia-tzipoia-cel-mai-recent-numar-din-lettre-internationale-printre-noutatile-icr-la-gaudeamus-2022/

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediţia din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfăşurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenţi la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2022

Albumul Centenar PEN, albumul memorialistic Țipoia & Tzipoia, acasă în lumea umbrelor noastre de George Tzipoia, cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale, în care semnează texte nume importante ale scenei culturale românești și internaționale (istoricul Adrian Cioroianu, criticul de teatru George Banu, jurnalistul economic și universitarul Mircea Coșea, scriitorii Radu Aldulescu, Carmen Firan sau traducătorul Victor Ivanovici), se numără pe lista noutăților editoriale recente.

Oferta de carte prezentă la stand include și o serie de traduceri din literatura română, apărute cu sprijinul Institutului Cultural Român prin programele Translation and Publication Support și Publishing Romania, volume de interes mai ales pentru publicul internațional, care le va putea consulta la stand de-a lungul celor cinci zile de Gaudeamus.

Două lansări ale unor apariții editoriale recente publicate de Editura ICR vor avea loc la standul Institutului la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus.

Vineri, 9 decembrie, de la ora 12.00, va avea loc lansarea albumului Țipoia & Tzipoia, acasă în lumea umbrelor noastre. Volumul va fi prezentat de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară și de George Tzipoia, autorul cărții. Artistul plastic George Tzipoia, fiul pictorului Alexandru Țipoia (1914-1993), expune în acest album memorialistic istoria familiei sale, oferind totodată o imagine a societății în care au trăit și au creat protagoniștii. Volumul include o selecție consistentă din documentele fotografice păstrate în arhiva Țipoia.

Duminică, 11 decembrie, de la ora 15.00, este plănuită lansarea Albumului Centenar PEN (coordonat de prozatoarea Mariana Gorczyca). Lucrarea va fi prezentată de scriitorii Mariana Gorczyca și Radu Vancu, președintele PEN România. Apariția marchează împlinirea unui secol de la înființarea Centrului PEN Român.

Arhitectura, designul şi conceptul grafic al standului Institutului Cultural Român de la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus îi aparţin cunoscutului arhitect Răzvan Luscov.

Târgul de Carte Gaudeamus, ediția 2022, se desfășoară în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional ROMEXPO. Programul celor cinci zile de târg (7-11 decembrie) este între orele 10.00-20.00, iar accesul publicului este gratuit.

Editura Institutului Cultural Român funcționează sub umbrela Centrului Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român și are ca obiectiv editarea unor lucrări de referinţă din domeniile literatură, artă plastică şi ştiinţă, precum şi realizarea unor proiecte editoriale în parteneriat cu instituţii specializate din ţară şi din străinătate. | www.icr.ro | www.cennac.ro

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.