Avocaţii lui Roman Polanski solicită închiderea dosarului cineastului acuzat de pedofilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/avocatii-lui-roman-polanski-solicita-inchiderea-dosarului-cineastului-acuzat-de-pedofilie/

Avocaţii lui Roman Polanski au depus în instanţă o nouă cerere prin care solicită justiţiei americane să închidă dosarul, vechi de 37 de ani, în care renumitul cineast premiat cu Oscar este acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2014

Roman Polanski / O decizie favorabilă a instanţei americane ar permite regizorului filmului „Pianistul” să călătorească în mod liber şi fără să se teamă că va fi extrădat în Statele Unite, notează Mediafax.

Avocaţii lui Polanski au depus o cerere oficială, luni, la Curtea Superioară din Los Angeles, prin care solicită o audiere în luna ianuarie, în timpul căreia ar putea să prezinte o serie de documente cu ajutorul cărora speră să demonstreze că regizorul, ajuns între timp la vârsta de 81 de ani, a fost subiectul unei „false” cereri de extrădare a autorităţilor americane.

„Faptele reale şi circumstanţele din jurul încarcerării lui Roman Polanski şi a deciziei sale de a părăsi ţara (Statele Unite, n.r.) în 1978 rezultă în mod direct dintr-o eroare judiciară şi procedurală şi nu ar mai trebui să aibă acoperire legală”, a declarat Bart Dalton, unul dintre avocaţii cineastului.

Un alt avocat, Alan Dershowitz, a cerut instanţei permisiunea de a-l reprezenta pe Roman Polanski.

Cineastul a fost acuzat în 1977 că a violat o adolescentă în vârstă de 13 ani la Los Angeles, după ce îi oferise în prealabil şampanie şi droguri. Ulterior, Polanski a pledat vinovat la acuzaţia de întreţinere de raporturi sexuale cu o minoră.

Însă regizorul filmelor „Rosemary’s Baby” şi „Chinatown” a fugit din Statele Unite şi s-a stabilit în Franţa chiar înainte de pronunţarea verdictului,

Actriţa Emmanuelle Seigner şi regizorul  Roman Polanski

Actriţa Emmanuelle Seigner şi regizorul Roman Polanski

temându-se că judecătorii îi va impune o pedeapsă mai gravă decât cele 42 de zile de închisoare pe care o efectuase deja în cadrul unei proceduri ce a vizat şi evaluarea psihiatrică.

Avocaţii lui Polanski, pe numele căruia Statele Unite au emis un mandat de arestare, consideră că regizorul şi-a ispăşit pedeapsa şi că nu va trebui să fie prezent în faţa unui tribunal pentru ca acest caz să fie oficial închis.

Avocaţii regizorului luptă de mulţi ani pentru închiderea cazului, susţinând că Polanski a fost o victimă a unor erori judiciare şi procedurale şi că tribunalul american trebuie să anuleze un ordin care stipulează că justiţia americană va putea să se pronunţe în privinţa închiderii dosarului doar atunci când regizorul va reveni în California.

În 2009, cineastul a fost reţinut pentru 290 de zile în regim de arest la domiciliu, în reşedinţa sa din Elveţia, în timp ce justiţia din această ţară a analizat cererea de extrădare a sa în Statele Unite.

Roman Polanski, care şi-a petrecut prima parte a vieţii în Polonia, intenţionează să regizeze un film despre Alfred Dreyfus, un ofiţer francez de origine evreiască, acuzat pe nedrept de trădare. Acest lungmetraj ar uma să fie turnat în Polonia.

Printre filmele regizate de Roman Polanski se numără „Balul vampirilor” (1967), „Un copil pentru Rosemary” (1968), „Cartierul chinezesc” (1974), „Căutare disperată” (1988), „Fecioara şi moartea” (1994) şi „Pianistul”, această peliculă aducându-i lui Polanski un Oscar pentru regie, în 2003.

Foto: Roman Polanski – cinemagia

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.