Azi începe Festivalul Internațional de Film Buzău, BUZZ CEE 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/azi-incepe-festivalul-international-de-film-buzau-buzz-cee-2018/

Începând de azi, 2 iulie, şi până duminică, 8 iulie, are loc ediţia a treia a BUZZ CEE, festivalul internaţional de film dedicat regiunii Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv Grecia şi Turcia, unde vor putea fi vizionate peste 60 de filme, lungmetraje, filme documentare, scurtmetraje şi scurtmetraje studenţeşti înscrise în competiţie, alături de alte proiecţii speciale de-a lungul celor şapte zile.

Un articol de Liliana Matei|2 iulie 2018

Gala de deschidere a festivalului are loc astăzi, la Sala Teatrului George Ciprian, de la ora 20:00, în cadrul căreia va fi proiectat filmul România Neîmblânzită, în regia lui Tom Barton-Humphreyscare, care ne dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețea nealterată, neprelucrată, magică, dar fragilă, în același timp.

La această ediție, în cadrul unei secțiuni aniversare dedicate Centenarului, filme și documentare românești cu tematica Primul Război Mondial și Marea Unire, vor fi proiectate alături de o expoziție de afișe de filme vechi românești. Dintre ele amintim: Independența României (R.Grigore Brezeanu, Aristide Demetriade), Dacii (R. Sergiu Nicolaescu), Columna (R. Mircea Drăgan), Haiducii lui Șaptecai (R. Dinu Cocea) și O Vară de Neuitat (R. Lucian Pintilie).

BUZZ CEE își propune să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă, la Buzău, filme care ajung rareori pe marile ecrane din România, oferind publicului posibilitatea să intre în contact cu cinematografia central și sud-est europeană.

Proiecțiile filmelor din festival vor avea loc la: sala Teatrului George Ciprian, Sala Amfiteatru a Centrului Județean de Cultură și Artă și la Muzeul Județean Buzău.

Lista completă cu filmele participante în competiție poate fi găsită pe site-ul festivalului BUZZ CEE: www.buzzcee.ro

BUZZ CEE 2018 este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Național al Cinematografiei.

 

La fel ca la edițiile anterioare, intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi liberă.

Foto: România Neîmblânzită

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.