„Baiadera”, o poveste de un exotism aparte transpusă într-un balet clasic pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/baiadera-o-poveste-de-un-exotism-aparte-transpusa-intr-un-balet-clasic-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă duminică, 21 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus. Regia şi adaptarea coregrafică poartă semnătura lui Mihai Babuşka, iar scenografia a fost creată de către Adriana Urmuzescu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2019

Creat în 1877 de către Marius Petipa pe muzica lui Ludwig Minkus și pe un libret al coregrafului realizat împreună cu Serghei Kudekov, povestea din „Baiadera” dezvoltă o temă romantică, ce a însemnat în istoria baletului trecerea de la epoca romantică la epoca clasică.

Cadrul Vechii Indii era la modă în epocă. Petipa s-a inspirat din moda epocii, dar a folosit propria sa estetică. Dacă pentru alcătuirea libretului a pornit de la poemulepic „Shakuntala” scris de poetul indian Kalidasa, „Regatul umbrelor” pare să fi fost inspirat de ilustrațiile lui Gustav Dore la „Paradisul” lui Dante.

Exotismul, ființele supranaturale precum silfidele, umbrele, nemfele, se bucurau de mare popularitate, satisfăcând gustul epocii pentru feminitate idealizată, fantastică, eterică.

„Baiadera este unul dintre cele mai frumoase și dificile balete clasice și mertită din plin să figureze în repertoriul companiilor din zilele noastre, desigur cu mici ajustări. Am încercat să scutur libretul de artificii și de lungimile inutile, respectând în mare parte coregrafia originală a lui Petipa. Am restrâns baletul la două acte, preocupându-mă mai ales de dinamizarea pantomimei, altfel desuetă, fără să afectez coerența poveștii.

Finalul a cunoscut rezolvări diferite de-a lungul timpului, de la un coregraf la altul. Cel pentru care am optat eu este dat de eșarfa ce străbate baletul ca un laitmotiv de la prima apariție a Nikiei, făcând legătura cu lumea de dincolo, ce în care îl va atrage și reîntâlni pe iubitul ei Solor. Am conferit mai mult contur acestui rol masculin, neglijat în alte versiuni. Am schimbat câteva centre de greutate, făcând din Rajah personajul negativ principal și epurând excesele de răzbunare ale celorlalte personaje. Am renunțat la clasicele tutu-uri din dorința ca întregul spectacol să aibă un marcant iz indian.” – coregraful Mihai Babușka

(Video: Opera Națională București)

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online.

Foto: Baiadera – Laviania Huțanu

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.