Turneul „Vioara lui Enescu la sate” va începe în două sate din județul Bistrița-Năsăud: joi, 27 octombrie, în Căianu Mic, iar vineri, 28 octombrie, în Prundu Bârgăului.
Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, prezintă în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.
În luna noiembrie, Institutul Cervantes prezintă pe canalul său de VIMEO, cu sprijinul Festivalului de Film de la Alcalá de Henares (ALCINE), o serie de filme structurate ca un omagiu adus unor cineaști spanioli care s-au dedicat atât scurtmetrajului, cât și lungmetrajului, în funcție de necesitățile artistice ale narațiunii filmice.
Editura Humanitas le propune iubitorilor de animale câteva întâlniri în țară cu Sara Turetta, fondatoare și președintă a asociației româno-italiene Save the Dogs and Other Animals. Cartea sa, „Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience”, a fost publicată recent în colecția Memorii/Jurnale, în traducerea Lilianei Nechita.
Anul acesta, în premieră, Festivalul Național de Teatru găzduiește un amplu modul educațional, structurat pe două paliere: spectacole și ateliere dedicate publicului tânăr și spectacole ale Școlilor de Teatru din țară, însoțite de o serie de workshop-uri ținute de artiști, critici și teoreticieni de teatru.
Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.
După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.
Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.
În 2023 Festivalul Internațional de Muzică EUROPAfest sărbătorește 30 de ani de existență. 30 de ani în care jmEvents a oferit publicului larg un eveniment care se remarcă prin muzică live, profesionalism și eleganță. Sub sloganul "It's all about live quality music!" festivalul ofera anual evenimente din patru genuri muzicale jazz, blues, pop și muzică clasică.
Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.
Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, organizează în perioada 11 - 14 noiembrie 2022, Zilele Dramaturgiei Românești. Programul va reuni evenimente diverse precum: spectacole lectură, spectacole de teatru radiofonic, lansări de carte, conferințe și evocări ale unor figuri marcante din dramaturgia românească, concursuri tematice de eseuri pentru liceeni, reprezentații ale unor spectacole care au la bază texte din dramaturgia contemporană.
Duminică, 23 octombrie, s-a încheiat a XXVIII-a ediție a festivalului de recitaluri dramatice Bacău Fest Monodrame. A fost un bun prilej pentru băcăuani să urmărească numeroase spectacole, atât monodrame în concurs, cât și spectacole extraordinare invitate pe scena teatrului băcăuan. Anul acesta, au fost organizate și o serie de evenimente outdoor, atât reprezentații de teatru, cât și concerte, la care au avut acces toți băcăuanii.