BARAKA. Cel mai curajos eveniment artistic al anului. 18 +
https://www.ziarulmetropolis.ro/baraka-cel-mai-curajos-eveniemnt-artistic-al-anului-are-loc-sambata-18/

O gură de aer proaspăt. Îndrăzneală. Indignare trăită. Libertate. Un mesaj clar: Inchiziţia să stea acasă! Aşa se vede colonia artistică Baraka, grupare care, sâmbătă, se deschide din nou Timişoarei. 24 noiembrie, ora 17,00, în spatele curţii Facultăţii de Arte, lângă Memorialul Revoluţiei, se oferă privitorului situaţii şi spaţii noi. Eveniment recomandat persoanelor care au împlinit 18 ani.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2018

Grupul Baraka va prezenta 24 de lucrări, sculpturi, picturi, instalații, parformance-uri în care artiștii și-au propus să apară ei înșiși dezbrăcați de prejudecăți.

Trei scriitori ai Timișoarei au pășit în galeria Baraka, în cadrul unui preview care ia și, în egală măsură, dă pulsul locului.

”Când am pășit pe tărmul Baraka Artist am avut sentimentul că am aterizat fix pe vremea când aruncam în capul burghezilor ceaușiști bucăți de poeme avangardiste la Grădina de Vară Cina cu Șerban Foarță și alți ciudați, așa cum fusese răposatul (pe bune!) Hamal pe nume Cirin care, în ciuda aspectului său ca din portretele celor de la Baraka Artist, știa o mulțime despre cărțile ezoterice ale Tarotului și despre Arborele Vieții din vremea alchimiștilor. Așa și aci la Baraka! Nu vă luați după aspect, aceștia de la Baraka sunt asemenea Hamalului Cirin.

Dacă nu mă credeți, mergeți în fundul curții de la Facultatea de arte și holbați-vă acolo la cum au construit ei din bulendre și ziduri părăsite, un spațiu de libertate – un falanster de artiști liberi pe care lumea se supără ca proasta pe sat. Și ce altceva ar fi să fie arta, domnilor, doamnelor, domnișorilor, domnișoarelor dacă nu te enervează oleacă, dacă nu te scoate din sărite, dacă nu te indignează, dacă nu te rușinează, dacă nu te lasă mână în mână cu proasta aia cu satul ei. Dragi inchizitori de toate mărimile și culorile, Arta merge înainte, dincolo de supărările noastre. Salut această grupare puternică, n-am mai avut așa ceva de pe vremea falansterului abstract-avangardist-semiotic din anii lui domnu’ Tulcan și domnu’ Flondor. Știu că mulți se vor supără și le spun că tocmai d-aia zic ce zic. Să fie clar!”, spune Daniel Vighi.

În solo-show-ul de sâmbătă, artiștii vor avea alături, pe dealul din fața galeriei, doi DJ: Drummer din Cosmons și Zaha. Lucrările vor fi expuse afară, dar și în mai multe spații ale coloniei. Dincolo de prejudecăți vor fi cu toții. Același mesaj l-a lansat și publicistul Marcel Tolcea: ”Vă rog să nu vă mai indignați când nimeriți peste o lucrare a barakanezilor! Nu vă mai indignați fiindcă indignarea presupune, dincolo de competență, așezarea într-un sistem de valori pe care îl profesați exact așa cum respirați.

De fapt, exact cum fac cei patru artiști Baraka. Care, spre deosebire de Dv., și-au închiriat viața artei și trăiesc non-stop în nenorocita aia de Baracă așa cum trăiau mâncătorii de cartofi ai lui van Gogh. Trăind arta ca pe un fel de a fi, nu ca pe un fel de a avea: succes, prejudecăți, confort, rețete, public etc. Așa stând lucrurile, au început să facă artă exact din indignarea lor trăită și nu gândită. Din stupoarea că lumea din jurul lor nu e așa cum ar trebui să fie pentru Artist”.

Asociația Culturală Baraka Artist lansează, sâmbătă, și o nouă galerie de artă unde invită să se manifeste și alți tineri creatori care rezonează cu spiritul grupului. ”O gură de aer proaspăt, o provocare cum modernismele ne-au obişnuit deja de ceva vreme, o îndrăzneală de artişti tineri, cum stă bine tinerilor, o ieşire din tipare, iată ce ne propune grupul Baraka. Azi toate acestea se exprimă într-o formulă mai coerentă, mai cuprinzătoare. Cei cu mintea deschisă vor accepta interpelarea ca pe o revărsare de libertate carnavalescă. Plicticoşii şi Inchiziţia să stea acasă, aici nu e nimic de văzut pentru ei”, este de părere scriitorul Vasile Popovici.

Foto: BARAKA – facebook

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

26
/06
/20

În noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, Ștefan Luchian trăia ultimele clipe dintr-o lungă agonie. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

09
/06
/20

Sâmbătă, 13 iunie, de Ziua Porților Deschise, Fundația Calea Victoriei vine în vizită la tine! Și aduce în dar demo-uri gratuite la cele mai îndrăgite cursuri din program, reduceri care durează un weekend întreg, lectori simpatici și o mulțime de alți oameni care au aceleași pasiuni ca tine.

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.

29
/05
/20

Cu ocazia Centenarului Paul Celan, Primăria Muncipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac București și Facultatea de Litere din București, Secția Germanistică, au realizat expoziția CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern.