Batman, 75 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/batman-75-de-ani/

Personajul de benzi desenate Batman, care a stat la baza mai multor desene animate, seriale de televiziune, lungmetraje şi jocuri video, va sărbători pe 23 iulie 75 de ani de la prima sa apariţie într-o revistă de benzi desenate.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2014

Ziua de 23 iulie, data aniversară a celebrului supererou, va fi declarată în mod oficial în Statele Unite ale Americii „ziua lui Batman„. Atunci va fi lansată în ediție reeditată revista în care a apărut prima oară acest personaj.

De asemenea, la Los Angeles, studiourile Warner Bros. vor marca această ocazie prin organizarea unei expoziţii în care vor fi prezentate batmobile, pelerine, măşti şi alte suvenire din timpul filmărilor peliculelor despre Batman.

Personajul Batman s-a născut în mai 1939, rod al colaborării între desenatorul Bob Kane şi scenaristul Bill Finger, care au primit misiunea de a crea, pentru editura DC Comics, un nou supererou, după succesul înregistrat cu aventurile lui Superman.

Bob Kane şi Bill Finger concep un personaj aflat la polul opus, cu accent pe latura sa întunecată, astfel încât succesul va fi uriaş, iar Batman devine un simbol al culturii pop din lumea întreagă.Batmna

În timp ce Superman, arhetipul supereroilor, are puteri supranaturale, poartă un costum în culori vii, îşi arată chipul şi se deplasează la lumina zilei, Bruce Wayne, alias Batman, este un bogat om de afaceri care, odată cu lăsarea nopţii, se îmbracă în negru, îşi ascunde chipul în spatele unei măşti şi nu mizează decât pe forţa sa fizică, pe intelect şi pe propria avere pentru a face dreptate în Gotham City.

De-a lungul anilor, benzile desenate cu Bruce Wayne au inspirat numeroase adaptări pentru marele ecran şi televiziune – începând cu serialul Batman”, cu Adam West şi Burt Ward, care a relansat vânzarea revistelor de benzi desenate cu aventurile acestui personaj, din anii ’60.

Cunoscutul personaj de benzi desenate a ajuns şi pe marele ecran, cel mai recent în trilogia construită în jurul lui Batman regizată de Christopher Nolan şi cu Christian Bale în rolul principal: „Batman: Începuturi” (2005), „Cavalerul negru” (2008) şi „Cavalerul negru: Legenda renaşte” (2012).

Batman va reveni pe marile ecrane în 2016, pentru prima oară alături de Superman, în filmul „Batman vs. Superman: Dawn of Justice”, regizat de Zack Snyder.

Filmul „Batman vs. Superman: Dawn of Justice”, care va fi lansat pe 6 mai 2016, are ca temă principală confruntarea dintre Superman, interpretat de Henry Cavill, şi Batman, rol ce i-a fost încredinţat lui Ben Affleck.

Foto cu Batman – Cinemagia

01
/05
/18

“Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe - nu, culoare - nu, gingăşie - nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” - Ion Popescu-Gopo, creatorul omulețului Gopo. Regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo, câștigător al unui "Palme d'or" (1957) s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti.

27
/04
/18

"Aveți în România un mare, mare regizor pe care eu îl admir foarte mult, Cristian Mungiu. Cred că este un geniu. (...) Modul lui de a spune poveşti este uimitor, modul în care aşază camera, cum o ţine acolo. Am vrut să fac asta în «The Burning Plain», înainte să văd filmul lui «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», dar n-am putut din anumite motive. E nevoie de mult curaj să faci ce face Cristian." - Guillermo Arriaga (2014), scriitor, scenarist și regizor distins cu Oscar. Premiat de cinci ori la Festivalul de Film de la Cannes și deținător al unui "Palme d'Or pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” cineastul Cristian Mungiu împlinește, astăzi, 50 de ani.

27
/04
/18

American Independent Film Festival începe astăzi, 27 aprilie, în București, iar organizatorii au pregătit celor care ramân să-și petreacă minivacanța de 1 mai în oraș mai multe surprize. Astfel, pe 1 mai, va avea loc o proiecție specială la Macaz Bar Teatru Coop. cu „ICE” în regia lui Robert Kramer. Filmul face parte din selecția „American Independent Cinema curated by Kent Jones“ și va începe de la ora 20:00.

27
/04
/18

Campania de imagine a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania reproduce posterul și una dintre scenele iconice din capodopera lui Ingmar Bergman, Persona, cu celebrele actrițe Maia Morgenstern și Oana Pellea.

26
/04
/18

Pe 10 aprilie 2018, la cinema Elvira Popescu din București, la Institutul Francez, carevasăzică, au rulat patru filme scurte de Gheorghe Preda: Femeia Pasăre, Vaca finlandeză, Forma inimii în praf, Pharmacia Erotica.

26
/04
/18

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European revine în 2018 într-un număr record de orașe: București și 7 orașe din țară. 22.FFE se desfășoară în București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Festivalul va debuta cu o comedie dramatică, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus.

25
/04
/18

Legendarul Al Pacino împlinește, astăzi, 78 de ani! Născut pe 25 aprilie 1940, în cartierul Bronx din New York, într-o familie italiano-americană, Alfredo James “Al” Pacino este considerat a fi unul dintre cei mai talentați din istoria cinematografiei.

24
/04
/18

Regizat de  Andrey Zvyagintsev, filmul a câștigat premiul juriului la Cannes în 2017 si a fost nominalizat la Oscar si la Globul de Aur.

23
/04
/18

INTERVIU „Vitalitatea cinema-ului francez este în special rezultatul unui sistem de finanţare extrem de performant”, spune Lucie Guérin, care s-a ocupat, din partea Institutului Francez, de selecția din acest an a Festivalului Filmului Francez, ce are loc între 24 aprilie şi 6 mai în nouă orașe din România.

22
/04
/18

Lars von Trier, , câştigător al Palme d'Or 2000, se reîntoarce la Cannes cu "The House That Jack Built", prezentat în afara competiţiei, după şapte ani de când cineastul a fost declarat “persona non grata” de organizatori, decizie luată în urma comentariilor naziste dintr-o conferinţă de presă la care prezenta filmul "Melancholia".

22
/04
/18

S-au împlinit ieri (21 aprilie) 103 ani de la naşterea legendarului Anthony Quinn – actor de teatru şi film, regizor, pictor, sculptor şi scriitor, unul din cele mai pitoreşti personaje din istoria filmului. În 1995, la 31 de ani de la premiera producţiei „Zorba Grecul”, filmul care avea să le aducă faima mondială, Anthony Quinn și Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore a peliculei amintite, s-au întâlnit, la Munchen, în cadrul unui spectacol omagial „Anthony Quinn 80”.

20
/04
/18

Natalie Portman uimea la vârsta de 11 ani cu debutul în Leon/Profesionistul, filmul lui Luc Besson din 1994.