Bohemian Rhapsody, filmul. Primele reacții ale criticilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/bohemian-rhapsody-filmul-primele-reactii-ale-criticilor/

Bohemian Rhapsody, unul dintre cele mai aşteptate titluri ale toamnei, cu şanse reale de a prinde un Oscar, graţie interpretării de excepţie reuşite de Rami Malek, a avut deja premiera europeană. Filmul despre povestea trupei Queen va avea premiera în România vineri, 2 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|31 octombrie 2018

După aproape zece ani de amânări, regizori schimbati și neînțelegeri cu studiourile, “Bohemian Rhapsody” a fost lansat oficial, iar cinefilii au putut afla primele păreri venite din partea criticilor.

Din nefericire pentru fanii legendarei formații, cronicile specialiștilor nu sunt tocmai entuziasmante, mulți dintre aceștia considerând că pelicula regizată de Dexter Fletcher și Bryan Singer nu se ridică la nivelul așteptărilor.

Variety scrie ca filmul lasă de dorit și este convențional, reținut, prestația lui Rami Malek fiind lăudată: “Actorul cu origini americane și egiptene s-a născut pentru a juca acest rol”.

La rândul său, Empire, care a oferit producției trei stele din cinci, caracterizează “Bohemian Rhapsody” drept un film prea putin curajos, “arma secretă a peliculei este Rami Malek, senzațional în rolul lui Mercury”.

The Guardian plusează oferind doar două stele din cinci filmului despre care afirmă: “Un film mai curajos ar fi trebuit să exploreze atura hedonistă a lui Mercury, faptul că își ascundea sexualitatea. Ar fi trebuit să ofere mult mai multă profunzime unui artist care, după ce a aflat că este bolnav, a scris piese ca Who Wants to Live Forever și Show Must Go On”.

De asemenea, Indie Wire subliniază că “(…) nici măcar prestatia extraordinara a lui Rami Malek nu poate salva filmul “Bohemian Rhapsody”, în timp ce cei de la Time Out se arată și mai exigenți ” Bohemian Rhapsody nu te va șoca sau zgudui. Nu e cu nimic remarcabil”.

Concluzia criticilor ar fi, așadar, că mult așteptatul film despre povestea trupei Queen nu este unul grozav, însă ne vom putea bucura de un rol de excepție reușit de Rami Malek

Alături de Rami Malek (Freddie Mercury) în film mai joacă Ben Hardy, Gwilym Lee si Joseph Mazello, în rolurile celorlalti membri ai trupei Queen.

“Bohemian Rhapsody” va fi lansat în cinemtografele din România pe 2 noiembrie.

(sursa: filmnow.ro)

Foto: Bohemian Rhapsody – facebook

 

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

13
/08
/21

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a fost una foarte apropiată de cele de dinaintea pandemiei – multe proiecţii în paralel, cu zeci sau sute de spectatori fiecare, de dimineaţa şi până noaptea, în săli sau afară, numeroşi invitaţi şi tradiţionala atmosferă de festival.

04
/08
/21

Ediția aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecții sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitați și un număr impresionant de spectatori. Peste 100.000 de iubitori de cinema au sărbătorit #împreunăprinfilm întoarcerea în sălile de cinema la împlinirea a 20 de ani de TIFF, transformând ediția din acest an în cel mai amplu eveniment organizat la noi în țară de la începutul pandemiei.

04
/08
/21

Pentru al 15-lea an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 și 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitați speciali: programul include peste 30 de producții, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum și premiere românești în prezența echipelor.

03
/08
/21

Patru prieteni - trei băieți și-o fată - ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi. „Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.