”Border Tales” (”Povești ce ne despart”): un spectacol ca un plasture pentru rănile cotidianului multicultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/border-tales-povesti-ce-ne-despart-un-spectacol-ca-un-plasture-pentru-ranile-cotidianului-multicultural/

La ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, compania londoneză de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein a prezentat ”Border Tales (”Poveşti ce ne despart”), spectacolul poate cel mai interesant, comic şi totodată generator de ”food for thought” (hrană pentru gândire) din această a 25-a ediţie a festivalului.

Un articol de Cristina Enescu Aky|26 iunie 2018

Un spectacol care abordează un subiect dificil pentru lumea de azi: viața cotidiană într-o lume tot mai multiculturală, în care migrația aduce laolaltă oameni din toate colțurile lumii, obligându-i să conviețuiască. E un context complicat, imprevizibil, în care cu toții avem temeri și prejudecăți, iar astea creează numeroase provocări. Putem începe să le depășim, însă, prin umor și emoție, îmbrăcate în hainele specifice ale artei performative. Un spectacol născut din contextul multicultural al Marii Britanii, dar aplicabil de fapt oricărui colț de lume în care ”nativii” și ”imigranții”, de orice fel ar fi ei, se întâlnesc.

Border Tales (”Povești ce ne despart”) s-a născut în cadrul Modul-Dance, un proiect de colaborare ce a inclus mai multe companii de dans din 16 țări europene (2000-2014), având ca scop facilitarea și diseminarea proiectelor acestor companii în Europa. Spectacolul include șapte dans-actori, printre care și un muzician, provenind (în realitate ca și în povestea de pe scenă) din culturi diferite: Marea Britanie, Irlanda, Nigeria, China, India, Palestina. Cu toții încearcă să își găsească locul în societatea britanică fie ca imigranți, ca prima generație născută pe tărâm britanic sau ca nativi într-o țară tot mai multiculturală. ”Border Tales” s-a născut în urmă cu 5 ani, dar acum, după Brexit, el pare mai actual ca oricând.

Unul dintre cei mai inteligenți coregrafi comici” – așa l-a descris The Guardian pe coregraful italilan Luca Silvestrini, iar acest spectacol susține caracterizarea. Comicul verbal și de mișcare, dansul și muzica sunt mijloacele prin care personajele (care, de altfel, își joacă în bună măsură rolul propriilor vieți) abordează subiectul tensionat al interacțiunilor dintre ”noi” și ”ceilalți”, într-un mod senin și binefăcător chiar și în momentele dramatice ale spectacolului.

Prejudecățile pe care toți le avem despre străini, într-un fel sau altul, la un moment dat, suferința interioară a imigranților care încearcă să se adapteze la o nouă cultură dar totodată să își păstreze și identitatea culturală, rasismul, xenofobia, panica uneori plină de ură pe care o stârnește ”necunoscutul” – acestea sunt elemente deja comune vieții cotidiene din numeroase țări. Silvestrini și dans-actorii săi le abordează cu o ironie blândă, democratic aplicată tuturor, îmbibată de toleranță și deschidere, arătând astfel că suntem cu toții mai mult asemănători decât diferiți, în ciuda culturilor diferite din care provenim.

O petrecere la care gazda britanică încearcă să creeze o atmosferă plăcută pentru toți invitații de diferite naționalități, însă se dovedește, inițial, a fi doar robul unei serii hlar-grotești de stereotipuri despre ceilalți.

Invidia pe care omul alb o are față de ritmul înnăscut al omului negru.

Tradițiile culinare ale fiecăruia și istoriile de viață din spatele acestora.

Un arab cu un ghiozdan în spate care provoacă panică amicilor săi.

O chinezoaică a cărei mână ceilalți se tem să o strângă, presupunând că ar fi un gest interzis în cultura ei.

Irlandezul despre care ceilalți sunt convinși că ia la rând toate barurile, după care, ca un bun catolic, este consumat de vinovăție.

Europeanul alb care crede că orice asiatic bea musai ceai de iasomie, africanul e expert în dansuri tribale, iar cel cu barbă și ten măsliniiu știe totul despre cămile.

Nativul înspăimântat că străinul îi va lua locul.

Imigrantul care încearcă să se integreze în noua societate păstrându-și totodată identitatea culturală.

Asiaticii care sunt suspectați că fură câini pentru a îi mânca, sau că își reprimă sexualitatea.

Indianul despre care toți sunt convinși că duhnește a curry.

Britanicul confruntat cu o diversitate tot mai mare de oameni, de care se simte invadat.

”Cât ai de gând să stai în țara mea? Eu cui îi aparțin?”

”Eu cred că tu crezi despre mine că…”

”E vorba despre trecutul nostru sau despre viitorul vostru?  Ce vreți de la noi, să vă îmvățăm limbile, să vă știm cultura? Sau e vorba despre a asculta? Despre a ne deschide? A deveni vulnerabili, a risca, a încerca lucruri noi, a ieși din zona de confort?”

În loc de prejudecăți, teamă oarbă, dispreț și ură, ”Border Tales” propune un pic mai multă lejeritate a inimii când îl privim pe ”celălalt”, un pic mai multă curiozitate, mult umor tolerant, și foarte multă muzică, dans, mâncăruri diferite. Este un spectacol necesar, binefăcător pentru sufletul oricărui om ce a resimțit vreodată tensiunea relaționării cu un altul străin, necunoscut, potențial amenințător.

Spectacolul face cu ochiul, zâmbind, multora dintre subiectele tensionate ale cotidianului nostru multicultural, și folosește cuvintele, mișcările și diferite tipuri de muzică pentru a arăta că poate nu există soluții fixe sau infailibile la aceste provocări, dar cu siguranță există modalități simple, senine, de a începe să le abordăm. ”Sau e mai simplu de atât? E vorba despre a te uita în ochii cuiva, și a spune ’bună dimineața’? Despre a bate la ușa vecinului și a îl invita la o ceașcă de ceai? Totul e o salată de fructe? Un creuzet? O nenorocită de uriașă bombă cu ceas? Hai să bem ceva împreună și să ne uităm la fotbal.”

Trailerul spectacolului ”Border Tales” (”Povești ce ne despart”) al companiei de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein, Marea Britanie.

Interviul realizat cu Luca Silvestrini la FITS 2018 îl găsiți aici.

 

02
/10
/12

Concertul extraordinar ce marchează împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu va fi susţinut de Filarmonica „George Enescu” joi şi vineri, de la ora 19,00, în deschiderea stagiunii 2012-2013, informează un comunicat al instituţiei remis luni.   La pupitrul orchestrei simfonice se va afla dirijorul Horia Andreescu iar programul […]

02
/10
/12

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti. La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti. Astfel, […]

02
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti prezintă, miercuri, de la ora 19,30, în avanpremieră, spectacolul-coupe „2 x 2” la Sala Mică. Potrivit unui comunicat al TNB prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi”, spectacolul pus în scenă de regizorul Vlad Stănescu este compus din piesele într-un act „Tigrul” de Murray Schisgal şi „Amantul” de Harold Pinter. Spectatorii […]

02
/10
/12

1409 – Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara)   1911 – S-a născut scriitorul Miron Radu Paraschivescu (m. 17 feb. 1971) 1920 – A încetat din viaţă Max Bruch, compozitor şi dirijor german. (n. 6 ianuarie 1838) 1939 – S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru […]

01
/10
/12

Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său „Cele 120 de zile ale Sodomei” (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr. Istoria acestui manuscris este marcată de furt, […]

01
/10
/12

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui „A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii”, a precizat Julia Hobsbawm. Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean […]

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]