Box cu Hemingway, Mayweather și Pacquiao! / MECIUL SECOLULUI
https://www.ziarulmetropolis.ro/box-cu-hemingway-mayweather-si-pacquiao-meciul-secolului/

Fiecare secol are meciurile lui. Uneori sunt de box. A 21-a sută de ani de la Hristos încoace are parte la sfârşitul acestei săptămâni de partida ei de box.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|30 aprilie 2015

Floyd Mayweather (SUA) şi Manny Pacquiao (Filipine), doi semimijlocii, iuți ca niște țipari care lansează șocuri electrice din mănuși, se vor înfrunta pe un ring care ar putea fi construit din pachetele de bani (să tot fie 300.000.000 de dolari) pe care le vor primi  la finalul întâlnirii.

Nu ne lansăm în considerații tehnice legate de șansele unuia sau altuia, pe lumea aceasta sunt destui indivizi care au luat suficient de mulți pumni în cap ca să poată să-și dea competent cu părerea pe acest subiect. Totuși trebuie să facem o remarcă, în secolul XX, care a avut cel puțin NxM ”meciuri ale secolului”, pugiliștii vedetă erau ceva mai grei iar premiile ceva mai ușoare.

În veacul în care mulți dintre noi ne-am născut, marile confruntări pugilistice erau la categoriile ”grea” și ”supergrea”, străbunicii amatori de box încă mai povestesc nepoților de meciurile: Jack Dempsey – Luis Firpo, Joe Louis – Max Schmeling, Rocky Marciano – Joe Walcott, Joe Frazier – Muhammad Ali, Muhammad Ali – George Foreman, Buster Douglas – Mike Tyson, Lennox Lewis – Evander Holyfield.

Însă, în zorii secolului XXI au apărut doi plăvani din Ucraina, frații Klitschko, care între o candidatură la primăria Kievului, un Maidan sau o discuție geo-politică alături de doamna Merkel, și-au zdrobit inestetic toți adversarii, punând la podea și interesul publicului pentru categoria supergrea.

Când boxul bâjbâia după modele, din spuma cartierelor mărginașe, ca să nu spunem marginale, au apărut Mayweather  și Pacquiao, care au reinventat boxul spectacol,  bazat mai puțin pe forță dar mai mult pe viteză. Celor doi le-au făcut destui portrete la comandă, reușind să creeze imaginile ideale pentru o astfel de confruntare, băiatul rău, americanul care se învelește cu pături groase de dolari, păcătos până în vîrful unghiilor, și filipinezul familist, care după ce a trecut prin ”valea plângerii” a descoperit vestea cea bună a Evangheliei, așa că nu vom insista pe descrierea lor, mai ales când putem face apel la un maestru al literelor.

Cu câteva zeci de ani înainte de nașterea celor doi eroi ai dimineții de duminică, în 1926, Ernest Hemingway, mare iubitor de box, reușea să-i portretizeze într-un singur personaj pe amândoi, în prima pagină a romanului Fiesta.

Robert Cohn fusese cândva campion de box, la categoria mijlocie, al Universităţii Princeton. Să nu vă închipuiţi că un asemenea  titlu  câştigat  la  box  mă  impresionează  în  mod deosebit,  dar  pentru  Cohn  însemna  foarte  mult.  Nu prea  îi păsa  lui  de  box,  ba  în realitate  chiar  nici  nu  putea  să-l sufere, însă îl învăţase cu mult chin şi într-adevăr temeinic pentru a contracara complexul de inferioritate şi timiditatea pricinuite de faptul că la Princeton toţi îi aduceau aminte că e evreu.

Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961)

Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961)

Gândul că ar fi în stare să trântească la pământ pe oricine l-ar fi jignit reprezenta un anumit suport moral, deşi fiind foarte timid şi totdeauna îndatoritor, niciodată nu se bătea în afara sălii de sport. A fost cel mai strălucit elev al lui Spider Kelly. După obiceiul său, Spider Kelly îi învăţa pe toţi tinerii   ce-i  erau  elevi  să  boxeze  ca  la  categoria  pană, indiferent dacă ar fi cântărit o sută cinci sau două sute cinci funturi. Dar se părea că lui Cohn metoda i se potriveşte.

Era într-adevăr  foarte  iute  în  mişcări.  Se  dovedise  atât  de înzestrat,  încât  Spider  i-a alcătuit numaidecât un program supraîncărcat, făcându-l să umble întruna cu nasul zdrobit. Lucrul acesta a sporit aversiunea lui Cohn faţă de box, dar în acelaşi timp i-a oferit o satisfacţie oarecum ciudată, şi nu încape nicio îndoială că i-a corectat forma nasului.  – Ernest Hemingway, Fiesta

Cei care se grăbesc să pună etichete, să nu facă acest lucru cu boxul, pugilismul nu este doar despre pumni, sânge și pomeți zdrobiți. Despre ce este cu adevărat? Răspunsul este prea lung pentru acest colț de rubrică, dar vă dau un început: cândva i se spunea ”nobila artă”!

Foto: Hemingway, Mayweather și Pacquiao – wikipedia

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.