„Breakfast at Tiffany’s” si „The Matrix”, printre peliculele incluse in 2012 in Arhiva de film americana
https://www.ziarulmetropolis.ro/breakfast-at-tiffanys-si-the-matrix-printre-peliculele-incluse-in-2012-in-arhiva-de-film-americana/

Filmele „Breakfast at Tiffany’s”, „A Christmas Story”, „Dirty Harry” şi „The Matrix” se numără printre cele 25 de pelicule considerate semnificative din punct de vedere cultural pentru a fi incluse în acest an în Arhiva de film americană (National Film Registry/ NFR). Arhiva de film americană, înfiinţată de Biblioteca Congresului (Library of Congress) în 1989, […]

Un articol de Andrada Văsii|19 decembrie 2012

Filmele „Breakfast at Tiffany’s”, „A Christmas Story”, „Dirty Harry” şi „The Matrix” se numără printre cele 25 de pelicule considerate semnificative din punct de vedere cultural pentru a fi incluse în acest an în Arhiva de film americană (National Film Registry/ NFR).

Arhiva de film americană, înfiinţată de Biblioteca Congresului (Library of Congress) în 1989, în urma adoptării unei legi prin care se asigură conservarea operelor cinematografice considerate importante din punct de vedere „cultural, istoric sau estetic”, include deja numeroase pelicule clasice de la începuturile Hollywood-ului, documentare şi filme experimentale, dar şi capodopere cinematografice, precum „Casablanca”, „Cetăţeanul Kane” şi „Naşul”, informează variety.com.

National Film Registry deţine în prezent 600 de filme.

„Aceste pelicule nu au fost selectate ca fiind cele mai bune filme americane din toate timpurile, ci în calitate de opere de o importanţă durabilă asupra culturii americane. Ele arată cine suntem noi ca oameni şi ca naţiune”, a declarat directorul NFR.

Pe lângă cele patru titluri deja menţionate, pe lista din 2012 se regăsesc filmele „The Times of Harvey Milk”, documentarul premiat cu Oscar „One Survivor Remembers” şi „Kodachrome Color Motion Pictures Tests” – un film în două culori, produs cu scop demonstrativ de Paragon Studios din Fort Lee, în 1922.

Printre celelalte pelicule incluse în acest an se află „They Call It Pro Football”, descris un „Cetăţean Kane” al filmelor sportive, şi versiunea din 1914 a filmului „Uncle Tom’s Cabin” – în care un actor de culoare apare pentru prima dată într-un lungmetraj american.

Lista celor 25 de filme incluse în NFR este alcătuită în 2012 de peliculele „3:10 to Yuma” (1957), „Anatomy of a Murder” (1959), „The Augustas” (1930-1950), „Born Yesterday” (1950), „Breakfast at Tiffany’s” (1961), „A Christmas Story” (1983), „The Corbett-Fitzsimmons Title Fight” (1897), „Dirty Harry” (1971), „Hours for Jerome: Parts 1 and 2” (1980-82), „The Kidnappers Foil” (1930-1950), „Kodachrome Color Motion Picture Tests” (1922), „A League of Their Own” (1992), „The Matrix” (1999), „The Middleton Family at the New York World’s Fair” (1939), „One Survivor Remembers” (1995), „Parable” (1964), „Samsara: Death and Rebirth in Cambodia” (1990), „Slacker” (1991), „Sons of the Desert” (1933), „The Spook Who Sat by the Door” (1973), „They Call It Pro Football” (1967), „The Times of Harvey Milk” (1984), „Two-Lane Blacktop” (1971), „Uncle Tom’s Cabin” (1914) şi „The Wishing Ring; An Idyll of Old England” (1914).

Înfiinţată în 1800, Biblioteca Congresului reprezintă cea mai veche instituţie culturală federală din Statele Unite.

Nominalizările pentru filmele ce vor fi incluse în National Film Registry în 2013 pot fi făcute şi pe internet, pe site-ul www.loc.gov/film.

 

 

Sursa: Mediafax

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici. 

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

În perioada 27 mai-3 iunie 2017, Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca organizează cea de a XIV-a ediție a Festivalul Absolvenților „Galactoria”. În cele 8 zile vor avea loc spectacole de teatru susținute de absolvenții școlii și workshopuri conduse de invitații Galei.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, este în plină desfășurare.

25
/05
/17

La cursurile lui Alin Ciupală îmi amintesc că toți voiam să dăm cele mai deștepte răspunsuri la întrebări care ne provocau într-un mare fel. M-am gândit chiar la acele întrebări recent, când cineva, aflând că am terminat Istorie, mi-a replicat banalul ,,înseamnă că ai o memorie bună”. Greșea, omenește.

25
/05
/17

„Barometrul de Consum Cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural”, studiu realizat și publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), va fi lansat miercuri, 7 iunie 2017, ora 11.00, la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența unor importante personalități din mediul cultural și academic, precum și a Ministrului Culturii, dl. Ioan Vulpescu.

25
/05
/17

În 1977, nimeni auzise despre săbii laser, jedi sau bikini de cupru, și oamenii nu se salutau încă cu formula ''Forța fie cu tine''. Însă, lucrurile erau pe cale să se schimbe - George Lucas, un tânăr regizor de 33 de ani, pregătea cel de-al treilea film al său, o saga intergalactică despre lupta dintre bine și rău avându-l în prim-plan pe Luke Skywalker, un băiat fermier cu un trecut vag. În urmă cu 40 de ani, într-o zi de 25 mai (1977) avea loc loc premiera filmului Războiul stelelor, în regia lui George Lucas, una dintre cele mai de succes pelicule din istorie.

25
/05
/17

O retrospectivă de patru filme clasice realizate de mari regizori ai celebrului Nou Val ceh va putea fi văzută, cu susţinerea Centrului Ceh, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara.

24
/05
/17

Corespondenţă de la Cannes: În "The Square", regizorul suedez Ruben Östlund ia peste picior mai multe subiecte dintr-o societate civilizată: echitatea socială și raporturile de putere între indivizi, limitele libertății de expresie, lumea publicitară și efectele perverse generate de media, arta contemporană și artists talk(s).