„Breaking News” la 15 ani. Primul rol, prima performanță a Voicăi Oltean
https://www.ziarulmetropolis.ro/breaking-news-la-15-ani-primul-rol-prima-performanta-a-voicai-oltean/

Filmul „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. O primă avanpremieră a filmului va avea loc duminică, 10 septembrie, la Alba Iulia, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Alba Iulia Music and Film Festival.

Un articol de Liliana Matei|9 septembrie 2017

Protagoniști sunt Andi Vasluianu și o actriță care, la doar 15 ani, a impresionat juriul unuia dintre cele mai mari festivaluri de film, cel de la Karlovy Vary: Voica Oltean.

După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?

Breaking News este primul film al tinerei actrițe Voica Oltean. Avea doar 15 ani și era elevă a Liceului „Dinu Lipatti” din București când a dat casting pentru film. 16 ani a împlinit în ultima zi de filmare a lungmetrajului. „În seara aia, Iulia (Rugină) n-a vrut să-mi facă surpriză la 12.00 noaptea, se gândea că o să mă aștept la asta. Așa că, pe la 22.30, a pus Otis Redding tare, la boxe, și în cameră a intrat un tort cu două etaje, plin de poze de la filmare, făcute din marțipan. Și acum, aproape doi ani mai târziu, încă am în frigider cinci poze din marțipan. N-am putut să le arunc”, povestește Voica. Anul acesta, la doar 17 ani, tânăra a primit Mențiunea Specială a juriului pentru performanța de pe marele ecran, la Festivalul de la Karlovy Vary.

Despre lucrul cu regizoarea Iulia Rugină, Voica povestește că a început ca o prietenie. „Am ieșit mult împreună și am vorbit despre viețile noastre înainte să înceapă să-mi povestească despre personaj. Am cunoscut-o mai întâi ca om pe Iulia, și apoi ca regizor, iar asta m-a ajutat enorm.”

Voica a descoperit personajul încetul cu încetul, din nenumărate discuții atât cu Iulia Rugină, cât și cu partenerul de joc, actorul Andi Vasluianu. Până la final, Simona Paraschiv, personajul din scenariul semnat de Iulia Rugină, Ana Agopian și Oana Răsuceanu, s-a dovedit a fi aproape copia fidelă a tinerei actrițe care o interpreta. La premiera mondială a filmului de la TIFF, după proiecție, părinții Voicăi au exclamat: „Voica, asta ești tu! Tu trântești ușile așa prin casă!”, își amintește tânăra, după care mărturisește: „Am regăsit foarte multe părți din Simona în mine, pe unele chiar încerc să le schimb în perioada asta”.

Sunt două secvențe care i-au dat bătăi de cap Voicăi, de care i-a fost tare frică și pe care probabil nu le va uita prea curând. Ele au nume de cod „beția” și „Otis Redding”. Despre ambele spune acum că sunt tare frumoase. „Cu Otis Redding a fost greu, pentru că eram la început și îmi era greu să mă deschid și să-mi dau seama ce se întâmplă cu adevărat în mine”, povestește ea. „Iar înainte de secvența cu beția mi-era foarte frică de cum o să cad, dacă o să mă lovesc”. Acolo a intervenit Andi Vasluianu, care i-a tot repetat să se calmeze, să nu-și mai pună atâtea întrebări și o să vadă că lucrurile vin de la sine, ceea ce s-a și întâmplat.

Autoarele scenariului sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.

Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Breaking News este distribuit în România de Transilvania Film, din 29 septembrie. Următiți și pagina de Facebook: Breaking News-The Movie

Foto: Adi Marineci

19
/02
/14

"Killing Time", cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr, va fi distribuit de compania Drei-Freunde în cinematografele din Germania începând cu data de 20 februarie, urmând ca acesta să fie lansat şi în Austria şi Elveţia.

18
/02
/14

După un început de an sărac în filme de autor pe marile ecrane, a venit momentul pentru trei astfel de producţii de pe trei continente diferite, premiate la mari festivaluri. O bună alternativă la produsele hollywoodiene mai mult sau mai puţin inspirate.

17
/02
/14

SF-ul „Gravity„, de Alfonso Cuaron, a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a premiilor BAFTA, fiind recompensat cu şase trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film britanic şi cel mai bun regizor. Nominalizat la 11 categorii de premii, „Gravity 3D: Misiune în spaţiu” a mai primit trofeele pentru cele mai bune efecte […]

16
/02
/14

CRONICĂ DE FILM „The Monuments Men“ nu este nici comedie, nici reconstituire istorică, nici film de război, ci doar o producţie convenţională cu (foarte) puţin din fiecare. O nouă ambiţie a lui George Clooney de a-şi transmite – şi ca regizor - viziunea despre America.

15
/02
/14

„Black Coal, Thin Ice”,  filmul cineastului chinez  Yinan Diao, a câştigat premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de la Berlin. Din cele 20 de filme din competiție, trei au fost chinezești, iar două dintre acestea au câștigat premii. „E foarte greu de crezut că acest […]

15
/02
/14

Regizorul Radu Gabrea, al cărui film "Lindenfeld" a fost proiectat în avanpremieră, la Institutul Cultural Român din Berlin, spune că pelicula sa este prima care povesteşte "momente total ascunse din istoria României", precum "deportarea saşilor, nemţilor în Siberia". În rolurile principale: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru şi Mircea Diaconu.

15
/02
/14

România se numără printre cele opt ţări europene în care, în 2013, s-a înregistrat o creştere a numărului de spectatori în cinematografe, fiind vândute cu 13,8% mai multe bilete, în condiţiile în care, la nivelul Uniunii Europene, numărul tichetelor de cinema vândute a scăzut cu 4,1%.

14
/02
/14

Idile, trădări în amor, răzbunări sângeroase, personaje bizare și fantezii îndrăznețe – spectatorii le vor regăsi în două dintre programele speciale ale celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie), NexT Is Love și Next Look.

14
/02
/14

Metropolis Film vă invită luni, 17 februarie, de la ora 21.00, în Control, la proiecţia lungmetrajului românesc Ryna, povestea unei adolescente din Sulina care se zbate să-şi găsească identitatea lângă un tata care îi anulează feminitatea.

13
/02
/14

“De ce ar fi mai nefiresc să vezi un penis penetrând un vagin decât o lingură cu budincă intrând într-o gură? Dacă Melancholia e cel mai romantic film al lui Lars von Trier, Nymphomaniac este ca şi cum un pictor şi-ar fi aruncat pe pânză toate ideile care i-au trecut vreodată prin cap”, spune suedezul Stellan Skarsgard, rolul masculin principal din Nymphomaniac.

12
/02
/14

Cosmina Stratan și-a încercat norocul la Actorie după ce a văzut câteva spectacole la Teatrul Metropolis. Pe vremea aceea lucra în televiziune și i-a solicitat un interviu lui Mungiu, care tocmai câștiga un premiu la Cannes. Nu știa că peste doar câțiva ani sub îndrumarea aceluiași regizor va fi recompensată tot la Cannes pentru “cea mai bună interpretare”. Cum a început de fapt povestea de succes a Cosminei aflăm chiar de la aceasta, într-un interviu acordat Ziarului Metropolis.

12
/02
/14

Timp de o lună şi jumătate, între 1 martie și 12 aprilie, Caravana Docuart va prezenta filme precum „aici adică... acolo“, în regia Laurei Căpăţână Juller, şi „Exploratorul“, de Titus Muntean şi Xantus Gabor, în cinci oraşe din ţară.