„Breaking News”, mențiunea specială a juriului la Karlovy Vary
https://www.ziarulmetropolis.ro/breaking-news-mentiunea-speciala-a-juriului-la-karlovy-vary/

„Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, a primit menţiunea specială a juriului pentru actriţa Voica Oltean (aflată la primul rol într-un lung-metraj), la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. „Breaking News” va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de |10 iulie 2017

Ajuns la finalul celei de-a 52-a ediție, Karlovy Vary este unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri de film europene iar festivitatea de premiere a avut loc în seara de 8 iulie.

Breaking News este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014). Filmul a fost proiectat în premieră internațională la Karlovy Vary, în competiția oficială, pe 5, 6 și 8 iulie.

În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de adolescenta în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. Tânăra avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film. Castingul s-a făcut prin mai multe trupe de teatru de liceu, iar Voica a fost descoperită la liceul de muzică Dinu Lipatti, din București.

„A fost prima ei experiență în film, dar ea a fost extrem de deschisă și entuziastă pe tot parcursul filmării”, povestește regizoarea Iulia Rugină. Acum, la 17 ani, tânăra se întoarce acasă cu un prim premiu extrem de important și chiar mai mult entuziasm pentru ce va urma: “Andi, Iulia, sunteți cei mai tari! Ați crezut în mine atunci când aveam nevoie de asta cel mai tare! Vă mulțumesc tuturor! Ne vedem în cinema din 29 septembrie”, declară ea pe rețeaua de socializare Facebook.

Scenariul filmului este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți.

Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele.

În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia.

Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Foto: Breaking News – Hai-Hui Entertainment, Libra Film Productions

02
/03
/23

La 35 de ani după lansarea primei părți și la doar 5 după ce a revenit în atenția tuturor cu partea a doua, „Moromeții 3” se filmează anul acesta în mai multe locații din țară.

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.