Bucharest Art Film Festival 2018: Proiecții în Galerie
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-art-film-festival-2018-proiectii-in-galerie/

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giuleşti 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediţie să creeze experienţa ideală destinată publicului de cinema şi zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecţii fiind liberă în limita locurilor disponibile.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2018

Festivalul debutează astăzi, 10 decembrie, cu povestea unuia dintre cei mai prolifici falsificatori de artă din istoria Americii, Mark Landis. Falsificatorul (R. Sam Cullman, Jennifer Grausman) prezintă un personaj carismatic și complex care pentru mai bine de 30 de ani a reușit să păcălească curatori cu falsurile sale care imitau opere din secolul XV până la capodopere semnate de Picasso.

Comportamentul lui rămâne un mister pentru mulți – în timp ce pe piața de artă putea face milioane, acesta își dona adesea falsurile pozând fie în preot Iezuit, fie într-un filantrop. Ceea ce  a început ca un joc “de-a șoarecele și pisica” între  Matthew Leininger – care a făcut o obsesie în a-l urmări  odată ce s-a îregistrat oficial în Cincinnati – și Landis; devine din ce în ce mai  surprinzător și complicat, demonstrând încă o dată că adevărul poate fi mai șocant decât ficțiunea.

Marți, 11 decembrie, tot de la 19:00, este prezentat Rijksmuseum din Amsterdam, unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume, care printre numeroase capodopere adăpostește cele mai cunoscute opere semnate de Rembrandt și Vermeer – este în sfârșit renovat. În spatele acestui proces se derulează bătălii interne între directorul muzeului, curatori, politicieni, arhitecți și designeri care sunt filmate pe mai bine de 10 ani și generează un final surprinzător. Film în regia lui Oeke Hoogendijk.

Festivalul se încheie miercuri, 12 decembrie, cu filmul Pădurea, o coproducție sârbo-română ce descrie mărirea și decăderea socialismului din România și Iugoslavia din perspectiva criticului de artă Radu Bogdan și a obsesiei sale pentru tabloul Crângul desfrunzit. Povestea din culise face parte dintr-o istorie rar redată. Filmul este premiat la festivalul Visions du Reel, Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo și la UCIN pentru film de televiziune. Despre ideea din spate, regizorul Sinisa Dragin spune următoarele:

„Ideea a pornit din articolul de ziar scris de Radu Bogdan în 2005 – Pădurea lui Tito. Mi s-a părut că poate să fie o bună bază pentru o meditație cinematografică despre istorie, despre influența ei pentru prezent, despre rolul întâmplării, despre importanța ei în cadrul unui «principiu» important al naturii: efectul fluturelui”.

Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile.

BAFF  este organizat de asociația Docuart. Partener Galeria Halucinarium

Printre obiectivele festivalului se numără promovarea și conștientizarea formelor și

produselor de artă naționale și internaționale, promovarea creațiilor de film despre artă.

Bucharest Art Film Festival (BAFF) este un festival de film al artelor frumoase, dedicat prezentării celor mai bune filme din întreaga lume despre artă, fotografie,  colecționari și artiști din toate mediile, din interiorul, dar și din afara studiourilor, galerii, muzee, instituții publice de artă sau spații alternative.

Foto: Bucharest Art Film Festival – facebook

19
/07
/22

Crime+Investigation® dezvăluie lumea complexă a crimelor, purtând telespectatorii într-o călătorie în căutarea adevărului, dreptății și a unei mai bune înțelegeri a comportamentului unui ucigaș.

19
/07
/22

Trei filme de acțiune care expun situații dramatice, dar și comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV.

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.