Bucharest International Dance Film Festival, din 6 Noiembrie, la Cinemateca Union
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-international-dance-film-festival-din-6-noiembrie-la-cinemateca-union/

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediţie a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producţiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans şi a abordărilor cinematografice contemporane.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2015

Programul primei ediții Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) include Competiția Internațională, documentare de scurt și lungmetraj, precum și o selecție a celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin. Proiecțiile sunt programate la Cinemateca Union.Bucharest International Dance Film Festival

Selecția filmelor Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) a fost realizată de coregrafa Simona Deaconescu, directorul artistic al colectivului Tangaj Dance, pasionată de proiecte culturale interdisciplinare în care dansul intră în dialog cu arta vizuală și tehnologia digitală.

Dintre cele 350 de aplicații din toată lumea, le-am selectat pe cele care văd mișcarea din altă perspectivă. Trăim cu un picior în viitor așa că rupem logica de ieri și ne bucurăm de un rollercoaster de senzații care curge în viteze diferite și ne învață să trăim cu mai puține cuvinte și mai multă acțiune. – Simona Deaconescu

54 de producții au fost incluse în Competiția Oficială a primei ediții.

Juriul Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) va fi format din Sarah Möller, directorul artistic al Pool International Dance Film Festival, alături de Andreea Căpitănescu (director artistic al 4Culture, WASP-Working Art Space and Production și eXplore festival) și Jevan Chowdhury (regizor de filme de dans, fondator al proiectului Moving Cities).

Premiile festivalului sunt: Cel mai original film (în valoare de 1000 de euro) și Cel mai promițător regizor (servicii de post-producție oferite de Colorgrade).

Foto: Bucharest International Dance Film Festival  – www.bidff.ro

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.