CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărţile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, şi anume Elementele.
Un articol de Georgeta Filitti|29 aprilie 2018
Ea înseamnă sistematizarea, în 13 cărți, a tuturor cunoștințelor în domeniu din vremea sa. Profesor de matematică la Alexandria în timpul regelui Ptolemaios I Lagos, Euclid a distribuit astfel materialul: cărțile I – IV se ocupă de geometria plană, V – VI, de teoria proporțiilor, VII – IX de aritmetică, X, numere iraționale, XI – XIII, geometria în spațiu. Virtuțile operei sale s-au văzut imediat încât lucrările predecesorilor săi, Hipocrat din Chios sau Leon și Thendios din Magnezia au fost abandonate. S-a tradus în arabă, latină, ivrit, italiană, germană. După 1500 ajunge un adevărat manual pentru europeni. Textul care circulă în zilele noastre se bazează pe manuscrisul păstrat la Vatican și descoperit în 1814 de F. Peyrard. De atunci au apărut mai mult de 1000 de ediții.
Abia în secolul al XIX-lea lucrarea a ajuns să fie pusă în discuție, prin apariția matematicii neeuclidiene (unul din creatorii ei fiind ardeleanul Bolyai).
Se spune că regele Ptolemeu, ca orice elev slab la matematică, i-a reproșat lui Euclid că manualul e prea lung și prea complicat. ”În Egipt poate exista o cale regală netedă, dar nu și una la fel în geometrie”, i-ar fi răspuns Euclid.
Ca și în cazul altor creatori de sisteme, matematicianul alexandrin a fost acuzat că e doar un compilator, între alții după Pithagora. Dar nimeni nu i-a putut contesta calitățile pedagogice în predarea geometriei. În secolul XX, Bertrand Russell a caracterizat Elementele ca fiind ”una din cele mai de seamă cărți ce s-au scris vreodată”. Tot matematicianul englez amintește că proiecția conică, rămasă fără aplicare pe timpul creatorului ei, e înțeleasă și materializată în astronomie în secolul al XVII-lea. Apoi matematica vine în ajutorul filosofiei pentru a demonstra natura cunoașterii – epistemologia. Totuși Schopenhauer a numit teoremele lui Euclid ”curse de șoareci”.
În secolul trecut s-a ajuns la trei forme de geometrie: cea euclidiană, unde suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade; în cea a lui Riemann sunt mai multe grade. În fine, la Gauss sunt mai puțin de 180 de grade. Specialiștii atrag atenția că triunghiul euclidian rămâne o ficțiune când se referă la suprafața Pământului care este o sferă.
O compilație realizată acum mai bine de 2000 de ani de un onest profesor de matematică din Alexandria Egiptului continuă și azi să inspire imaginația matematicienilor.
