Procesul Auschwitz de la Frankfurt, o poveste cutremurătoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/procesul-auschwitz-de-la-frankfurt-o-poveste-cutremuratoare/

Romanul de debut al cunoscutei scenariste Annette Hess, „Casa Germană”, traducere din germană de Daniela Ștefănescu, va apărea în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, la Humanitas Fiction.

Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2020

Romanul de debut al strălucitei scenariste Annette Hess s-a impus printre cele mai apreciate cărți ale anului 2018 publicate în Germania. Bestseller internațional, este tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Abordând cea mai dificilă parte a istoriei germane din secolul XX, captivează prin actualitatea temei, prin dozajul fin între saga de familie și desfășurarea primului eveniment major care a adus la cunoștința lumii ororile naziștilor, prin limbajul precis, elegant și subtil în redarea atmosferei intense ce se menține de la prima la ultima pagină.

Plasat în timpul procesului Auschwitz de la Frankfurt din 1963, romanul lui Annette Hess o are ca eroină pe tânăra translatoare din polonă Eva Bruhns, prinsă între așteptările sociale și familiale și conștientizarea adevărurilor sumbre ale trecutului națiunii ei. Pe măsură ce se implică în acest proces al crimelor de război, în care atrocitățile ies la suprafață, Eva face descoperiri zguduitoare legate de propria familie, a cărei regulă de aur ținea de tăcere și uitare.

„Cu povestea tinerei translatoare Eva Bruhns, scriitoarea Annette Hess face istoria contemporană tangibilă, o umple de viață. Iar numele Annette Hess este garanția unei calități excepționale”, scrie Spiegel Online.

Iar La Repubblica titrează „Romanul Casa germană deschide o rană adâncă din istoria unui popor. E un torent în care clocotește un adevăr crunt. Este refacerea acelui chip întunecat al istoriei care a arătat fisurile profunde ale ființei omenești.“

Procesul Auschwitz de la Frankfurt se află în centrul acestui roman, dar povestea se țese în sânul familiei Bruhns: Ludwig si Edith, cârciumari harnici și de treabă, care-și iubesc copiii și nu vor decât să uite trecutul. Fetele Bruhns, Eva si Annegret, nu pot fi mai diferite. Eva, translatoare din polonă la proces, logodită cu fiul unui bogătaș, se trezește însă repede la realitate și își asumă vina. Annegret, mult mai cinică, nu-și asumă istoria, vina cu atât mai puțin. Romanul te ține în tensiune de la prima pagină, te atrage în atmosfera provincială a familiei, te aduce în sala de tribunal și la Auschwitz, în Polonia comunistă, te cufundă în ambianța și mentalitatea anilor ’60 cu o scriitură detașată, cinematografică.

Annette Hess s-a născut la Hanovra pe 18 ianuarie 1967 și trăiește în prezent în Saxonia Inferioară. A studiat inițial pictura și designul interior, iar ulterior scrierea scenică la Universitatea de Arte din Berlin. A lucrat ca ziaristă și asistentă de programe și de regie, înainte de a se lansa într-o carieră de succes ca scenaristă. Serialele sale de televiziune Weissensee, Ku’damm 56 și Ku’damm 59, apreciate de critici, sunt foarte populare și au avut un rol important în revitalizarea televiziunii germane. Ca scenaristă a primit numeroase premii: Premiul Grimme, Premiul Frankfurt al autorilor, Premiul german de televiziune pentru cel mai bun scenariu etc. „Dacă vrei să afli ceva despre sufletul german, poți să scotocești prin arhive, să vorbești cu martori contemporani sau… să urmărești seriale de Annette Hess“, scria Kester Schlenz în Stern. „Casa germană” (Deutsches Haus; Humanitas Fiction, 2020) este primul ei roman, devenit bestseller internațional. Încă înainte de apariția cărții, în septembrie 2018, drepturile de traducere erau vândute în cincisprezece țări, în 2020 ajungând la peste douăzeci și cinci. Casa germană s-a aflat atât în topurile de vânzări, cât și în topurile celor mai bune romane publicate în Germania și în multe alte țări, printre care S.U.A., Italia, Spania, Serbia, Brazilia etc. Din 2019, Annette Hess poate fi urmărită în talkshow-ul lunar despre seriale Seriös – Das Serienquartett, emisiune difuzată pe canalul de televiziune One.

Vă oferim în continuare un fragment din roman:

În bucătăria plină de aburi a Casei germane, Eva privi din nou la ceas. Era zece şi zece. Dacă ar fugi cât putea de repede şi dacă ar prinde tramvaiul, ar mai reuşi să ajungă la ţanc. Îşi spălă mirosul de ceapă de pe mâini.

— Tată, partea cea mai grea este acum rezolvată.

Ludwig Bruhns se pregătea să usuce ultima gâscă în interior cu hârtie creponată.

— Umplutura gâştelor mai trebuie pregătită… cineva trebuie să decojească pentru asta castanele, Eva.

— Eu trebuie să plec însă… în oraş. Acum.

Ludwig Bruhns se întoarse spre Eva.

— Da’ ce arde aşa?

— Nu pot să amân, replică Eva evaziv.

Ludwig îşi privi fiica întrebător, dar aceasta tăcu.

— Cadouri oare? Ce întrebare prostească pun, nu?

— Exact, cadouri, tată, doar curând e Crăciunul.

— Păi sigur, atunci lasă‑ţi baltă tatăl sărman, bătrân, bolnav. Copil lipsit de inimă!

Eva îi dădu tatălui ei un pupic rapid pe obrazul transpirat şi fugi afară. Ludwig era acum singur. Numai varza roşie bulbucea încet. Ludwig simţi ca o sfârşeală, ca un gol în stomac. Teamă. Şi nu ştia de ce. Se uita la pasărea moartă din mâinile lui, care era acum spălată şi curăţată bine şi uscată. Trebuie să fie pastilele alea afurisite. Probabil că nu le suporta de la stomac.

Curând după aceea, Eva o zbughi afară pe uşa birtului, îşi trânti în fugă pe ea paltonul în carouri, alunecă în zăpadă, reuşi să nu cadă, alergă mai departe. Nu ştia ce o mâna aşa. Dar trebuia să fie acolo când se dădea citire rechizitoriului. Era datoare acest lucru! Dar cui? Nu‑i veni nimeni în minte.

În foaierul mare nu mai era aproape nimeni acum, în afara câtorva uşieri. Eva intră, cu cocul alunecat într‑o parte şi cu răsuflarea tăiată. O durea în piept. Un gong electronic sună de trei ori la rând. Ea văzu că urma să fie închise uşile sălii. Mai multe persoane care nu fuseseră lăsate înăuntru continuau să se înghesuie la uşi. Doi ofițeri ai poliției judiciare împingeau oamenii înapoi.

— Dar înțelegeți odată! Nu mai e loc! Daţi‑vă la o parte din uşi!

Eva se apropie, se amestecă printre cei rămaşi şi se băgă în faţă, deşi nu era deloc stilul ei.

— Vă rog, aş dori, vă rog… mai pot să intru?

Polițistul clătină din cap cu regret.

— Îmi pare rău, domnişoară, toate locurile, până la ultimul, sunt ocupate.

— Este important. Trebuie să intru!

— Da, aşa zic mulţi de‑aici…

— Ia ascultaţi, tânără doamnă! Noi stăm mai demult la rând!

Vorbele zburau şuierând acuzator peste capul Evei. Ajunsese acum direct în uşă. Însă polițistul închidea deja încet uşile dinspre interior. În clipa aceea, Eva îl descoperi pe procurorul general care stătea, nu departe de uşă, de vorbă cu doi domni. Eva îi făcu semn cu mâna:

— Hei! Domnule procuror general… Hei, mă cunoaşteţi…

Însă bărbatul noduros n‑o auzea.

— Treceţi înapoi sau vă prind în uşă!

Polițistul o luase pe Eva de umăr şi o împinse înapoi. Deodată, Eva făcu o mişcare rapidă în jos, ieşi pe sub braţul polițistului şi se strecură în sală. Se duse direct la procurorul general:

— Scuzaţi-mă, vă rog, aş dori foarte mult să ascult deschiderea. Am fost duminică la dumneavoastră în birou, pentru traducere…

Procurorul general o măsură pe Eva de sus până jos şi păru să‑şi aducă aminte. Îi făcu un semn funcţionarului de la uşă:

— E‑n ordine.

Ceilalţi care aşteptau în faţa uşii vociferară revoltaţi:

— Dar aia de ce?

— Pen’că‑i blondă?

— Eu am venit special din Hamburg!

— Şi noi din Berlinul de Vest.

Uşile se închiseră. Eva îi mulţumi procurorului general, care părea s‑o fi uitat deja din nou. Un uşier îi indică Evei la marginea zonei pentru spectatori un loc, de pe care luă o hârtie. Pe ea scria: „Rezervat presă“. Eva se aşeză, respiră adânc, privi în jur. Cunoştea sala. Văzuse aici cu mama ei câteva spectacole de teatru, ultimul fiind Pantalonii generalului, o piesă stupidă, dar la care nu putuse totuşi să nu râdă. Eva Bruhns criticase iarăşi jocul scenic al actriţelor ca neconvingător şi afectat. Şi Eva ştia cât i‑ar fi plăcut mamei ei să se afle pe scenă. Ea însăşi nu se dădea‑n vânt după teatru, actorii vorbeau şi se mişcau şarjând pur şi simplu prea mult, după părerea ei. Ca şi cum ar fi vrut să‑i spună ceva cu forţa.

Încercă să se orienteze. Unde se afla judecătorul? Unde acuzaţii? Vedea doar capete în culori închise, grizonante, negre sau altele chele, costume de‑un albastru care bătea în negru sau albastru‑închis, cravate închise la culoare. Mulți şuşoteau, unii tuşeau, alții își suflau nasul. De pe‑acum aerul părea închis. Mirosea vag a paltoane umede, a haine de piele udate şi a cauciuc, a fum rece de ţigară, a bărbaţi proaspăt raşi, a apă de colonie şi a săpun de casă. În această pâclă se amesteca un uşor iz de terpentină sau de vopsea proaspătă. Eva o măsură pe vecina ei de scaun, o femeie de şaizeci şi ceva de ani, care părea tensionată şi purta o pălărie mică de fetru peste un chip ascuţit. Femeia îşi tot frământa în mâini poşeta maro şi mănuşile îi căzură pe jos. Eva se aplecă şi i le ridică. Femeia mulţumi dând grav din cap, deschise poşeta şi îşi băgă în ea mănuşile. Închise poşeta cu un clinchet scurt. În acest moment, uşierul anunţă intrarea completului de judecată. Toţi se ridicară foşnind de pe locurile lor şi‑i priviră pe cei trei bărbaţi în robă, preşedintele instanţei şi asesorii lui, care păşeau în sală prin uşa laterală, solemni ca un preot cu paracliserii lui. „Mai lipseşte doar tămâia“, se gândi Eva. Preşedintele instanţei, cu faţa şi mai palidă şi mai rotundă, cu ochelarii negri ieşind şi mai tare în evidenţă decât înainte, se duse la locul lui în centrul mesei judecătorilor şi îşi făcu auzită vocea, care era transmisă printr‑o staţie de amplificare. Suna mai subţire şi mai slab decât te‑ai fi aşteptat de la un om de talia lui. Spuse:

— Declar deschisă prima şedinţă în cauza penală împotriva lui Mulka[1] şi a altora.

Apoi luă loc. Ceilalţi oameni din sală se aşezară gălăgios. Dură ceva timp până să se instaleze liniştea, până să se potolească scârţâitul scaunelor, foşnitul şi şuşotitul. Preşedintele instanţei aşteptă. Eva îl recunoscu acum pe Blond printre alţi bărbaţi în robe negre aşezaţi la o masă în dreapta.Procurorul general nu se afla printre ei. Eva îl căută din priviri pe David Miller. I se păru că‑i zăreşte profilul la masa din spatele procurorilor. Preşedintele instanţei ridică vocea:

— Urmează citirea deciziei de deschidere.

Asesorul de lângă preşedintele instanţei se ridică: era tânăr, foarte zvelt sub robă şi părea nervos. Avea mai multe pagini în mână, iar alte hârtii erau în faţa lui pe masă. Aranjă foile, îşi drese îndelung glasul, luă o înghiţitură de apă. Eva cunoştea sentimentul neplăcut pe care îl ai atunci când cineva vrea să ţină un discurs şi tot învârte o grămadă de foi: îţi e teamă că vei muri îndată de plictiseală. Acum teama ei era însă alta. Eva se gândi brusc la basmul în care frăţiorul vrea să bea din izvorul fermecat. „Cine bea din mine se transformă într‑un animal sălbatic.“ Tânărul judecător părea să se piardă în sortarea foilor. Dinspre stânga se auzi un râs scurt, batjocoritor. Era acolo banca acuzaţilor? Erau aceia inculpaţii? Aceşti bărbaţi, aşa de raşi, de curaţi şi de civilizaţi, nu arătau la prima vedere altfel decât toţi ceilalţi bărbaţi din tribuna spectatorilor. Însă unii dintre ei purtau ochelari fumurii, aşa ca la sporturile de iarnă. Iar în faţa lor se aflau pe mese nişte plăcuţe cu numere uşor lizibile. Acum îl recunoscu Eva şi pe bărbatul cu început de chelie care ţinuse în fotografie un iepure în faţa aparatului. Pe plăcuţa lui scria un paisprezece. Îşi scărpină ceafa groasă şi îi făcu un semn scurt din cap unui bărbat scund cu ochelari fumurii care era în rând cu el. Numărul şaptesprezece răspunse la salut. Tânărul judecător începu să vorbească atât de brusc, încât Eva şi alţi spectatori tresăriră. Citea clar şi concentrat de pe foaie. Glasul lui era propagat prin microfonul negru mic care stătea în faţa lui pe masă. Răsuna în toate colţurile sălii. Eva putea prinde fără efort fiecare dintre vorbele lui. Asculta atent. Încerca să şi priceapă ceea ce citea tânărul judecător. Deci acolo în faţă, în partea stângă, şedeau un economist specializat în exporturi, un casier principal la Casa districtuală de economii, doi angajaţi comerciali, un inginer diplomat, un comerciant, un agronom, un intendent, un fochist, un infirmier, un muncitor, un pensionar, un medic specialist în afecţiuni ginecologice, doi dentişti, un farmacist, un tâmplar, un măcelar, un încasator, un ţesător şi un constructor de piane. Aceşti bărbaţi ar fi fost răspunzători de moartea a sute de mii de oameni nevinovaţi.

Eva şi‑a împreunat mâinile ca la biserică, însă şi le‑a separat imediat din nou. Le‑a pus una lângă alta pe coapse, a coborât privirea, dar deodată a avut o senzaţie de parcă ar fi fost ea însăşi acuzată. S‑a uitat în sus la tavanul de care atârnau lămpi de sticlă, sub formă de globuri. Numai că aşa putea să pară eventual neatentă. Şi‑a lăsat privirea să rătăcească încet prin sală. Femeia cu chip de şoarece de lângă ea şedea foarte drept, cu poşeta pe genunchi. Îşi rotea tot timpul verigheta de aur, subţiată de la multă muncă. Bărbatul din rândul din faţa Evei avea o ceafă lată, plină de bubuliţe roşii. Femeia din stânga lui stătea chircită, de parcă ar fi pierit orice urmă de viaţă din ea. Tânărul poliţist care păzea uşa respira pe gură, poate că era răcit. Sau avea polipi ca Stefan. Eva s‑a uitat drept înainte la harta agăţată în spatele mesei judecătorilor; în faţa ei, chipul preşedintelui instanţei, ca o lună care răsare. Arăta ca un cimitir văzut de sus: pe o peluză verde crud zăceau multe plăci funerare cenuşiu‑roşcate, rânduite sub formă de rastru. Eva nu putea desluşi inscripţiile de la această distanţă. Privirea ei rătăcea mai departe în stânga spre peretele cu cărămizile din sticlă. O arătare neagră se clătina în faţa clădirii ca un uriaş beat, dizolvându‑se apoi brusc aidoma unui fum, în timp ce glasul tânărului judecător umplea sala cu vorbe.

Eva îşi apucă încheieturile mâinilor. Trebuia să se prindă bine de ceva. „Toate astea nu pot fi adevărate!“ Voia să se ridice şi să protesteze, să facă obiecţii cu glas tare. Sau să plece, da, mai bine să fugă de‑acolo. Dar rămase locului ca toţi ceilalţi şi ascultă mai departe. Acum tânărul judecător dădea citire în detaliu acuzaţiilor aduse împotriva inculpatului numărul patru. Acestea nu se mai terminau. Angajatul comercial ar fi selecţionat[2], ar fi bătut, maltratat, torturat, ar fi omorât în bătaie, ar fi împuşcat, ar fi ucis cu prăjina, cu bastonul, cu patul puştii, ar fi zdrobit, ar fi ucis călcând în picioare, ar fi strivit călcând şi ar fi gazat oameni. În barăci, pe strada lagărului, la locurile de apel, în faţa locului de execuţie – aşa‑numitul perete negru –, în biroul său, în blocul bolnavilor. În spălătorul comun al blocului de arest 11 ar fi ucis‑o pe tânăra secretară a deţinuţilor, Lilly Toffler, cu două împuşcături de pistol, după ce, mai înainte, o luase timp de mai multe zile tot mereu la câte o execuţie simulată, până ce, a cincea oară, ea‑l implorase în genunchi s‑o împuşte odată. Eva îl căută pe inculpatul numărul patru. Îi amintea de domnul Wodtke, un client obişnuit al Casei germane, care venea cu familia duminica şi primul lucru de care se îngrijea era ca soţia şi copiii să fie mulţumiţi cu ceea ce comandaseră. Le dădea voie de fiecare dată copiilor lui bine-crescuţi să ia o îngheţată la desert şi lăsa un bacşiş gras, uneori chiar exagerat de mare. Eva nu voia să creadă că acest bărbat uscăţiv de‑acolo, cu faţă de cimpanzeu bătrân, ar fi comis toate acele fapte. Bărbatul urmărea acuzaţiile împotriva lui fără vreo reacţie vizibilă, cu colţurile gurii trase rigid în sus. La fel ca inculpaţii dinaintea lui, dădea impresia că este constrâns să urmărească o expunere interminabilă pe o temă total lipsită de interes pentru el. Plictisit, nerăbdător, iritat, dar prea bine-crescut pentru ca pur şi simplu să se ridice şi să plece. Eva observă cum toate imputările se stingeau, ca neauzite, pe banca acuzaţilor. Numai din când în când, câte unul dintre bărbaţi îşi încrucişa braţele, se rezema de spetează, se întorcea şuşotind spre apărătorul lui sau îşi făcea câte o însemnare în documentele sale. Infirmierul, numărul zece, scria cu o râvnă deosebită într‑un blocnotes mic şi gros. Şi înainte de fiecare notiţă îşi lingea creionul cu vârful limbii.”

[1]. Robert Karl Ludwig Mulka, SS‑Obersturmführer (locotenent în formaţiile militare naziste), a fost adjutantul comandantului lagărului Auschwitz, SS‑Obersturmbannführer (comandant de batalion de asalt nazist, cu grad de locotenent‑colonel) Rudolf Höss.

[2]. Este vorba despre selecţionarea oamenilor pentru camerele de gazare.

25
/10
/21

Reprezentanța Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Editura Impedimenta, Círculo de Bellas Arte, Școala de arte SUR, Universitatea Complutense din Madrid, Facultatea de Filologie și Librăria Rafael Alberti organizează o serie de întâlniri literare ale scriitorului Mircea Cărtărescu, în perioada 26-27 octombrie 2021.

18
/10
/21

Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

11
/10
/21

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

11
/10
/21

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public și crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

08
/10
/21

Romanul „Ereditate” (Editura Trei, 2021), semnat de tânărul scriitor francez Miguel Bonnefoy, a fost recompensat cu Premiul Librarilor în acest an în Franța și desemnat alegerea României la Premiul Goncourt 2020. „Un roman magic", după cum sublinia publicația Le Figaro.

08
/10
/21

„Big Sur”, „capodopera lui Kerouac”, după cum o numea scriitorul și criticul american Richard Meltzer, recent apărută în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Vlad Pojoga, este cartea pe care v-o propunem pentru acest sfârșit de săptămână.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.