„Călătoria fantastică a Maronei”. Aventuri cu tâlc
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatoria-fantastica-a-maronei-aventuri-cu-talc/

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, „Călătoria fantastică a Maronei”, povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 octombrie 2019

Anca Damian şi-a început cariera ca director de imagine, devenind prima – şi rămânând până la un punct singura – femeie din cinema-ul românesc post-1989 care a colaborat în această calitate la realizarea de lungmetraje.

După 2000, s-a lansat în regie, mai întâi cu câteva scurtmetraje, apoi cu lungmetrajul de ficţiune „Întâlniri încrucişate” (2009).

În 2011 a început să lucreze şi în animaţie, cu excelentul documentar animat „Crulic – Drumul spre dincolo”, care rămâne cel mai reuşit şi cel mai de succes film al ei. Şi un moment important în cinema-ul românesc post-2000.

În anii care au urmat şi în paralel cu traseul Noului Val, a continuat să alterneze ficţiunea – zonă în care a recidivat cu trei titluri modeste: „O vară foarte instabilă” (2013), „Perfect sănătos” (2017) şi „Moon Hotel Kabul” (2018) – cu animaţia, a cărei realizare este, după cum se ştie, mai dificilă şi mai solicitantă: „Muntele magic” (2015), scurtmetrajul „Telefonul” (2019) şi, acum, „Călătoria fantastică a Maronei” (2019).

O listă substanţială care o transformă într-unul dintre cei mai prolifici cineaşti români ai momentului, cu un ritm al lansărilor şi cu o dexteritate a coproducţiilor de invidiat.

„Călătoria fantastică a Maronei”, bazat pe un scenariu scris de Anghel Damian după o idee a regizoarei însăşi, reconfirmă că animaţia este domeniul în care Anca Damian se exprimă cu cea mai mare inspiraţie.

În timp ce „Crulic” şi „Muntele magic” erau animaţii care se adresau aproape exclusiv publicului cinefil matur, „Marona” ţinteşte şi spre publicul tânăr (dovadă stă şi lansarea în dublă variantă – cea originală, în franceză, şi o alta în română).

Dar nu avem de-a face cu o animaţie care să îşi menajeze publicul: încă din start, asistăm la moartea protagonistei, căţeluşa Marona, ucisă de o maşină în trafic.

Este şi momentul în care ea începe să îşi rememoreze viaţa, printr-un voiceover care însoţeşte aventurile sale ce au dus-o de la un stăpân la altul, până la punctul în care o vedem întinsă pe şosea, cu o fată lângă ea, într-un frumos cadru de desen aproape abstract – căţeluşa mai este doar o urmă pe asfalt, iar în jurul ei trec în viteză maşini, reprezentate prin linii colorate şi luminoase.

Fiecare mare etapă a traseului Maronei este redată într-o stilistică diferită, însă schimbările nu sunt într-atât de mari şi de bruşte încât să afecteze tonul general, marcat de melancolie.

Un stil care se ţine departe de reprezentările realiste. Şi în care naturaleţea trăsăturilor căţeluşei (blană neagră, dar cu botul, labele, vârful franjurat al urechilor şi o pată în formă de nor pe coadă albe), în acord cu simplitatea dorinţelor sale (care se rezumă la a avea un stăpân iubitor), contrastează cu complexitatea în care este redat fiecare dintre mediile prin care trece protagonista.

De la un episod în care flexibilitatea supranaturală de acrobat a primului stăpân (păr şi costum de culoare galbenă, cu dungi roşii) impregnează lumea din jur cu o mobilitate şi o mişcare ameţitoare, aproape psihedelice, se trece la un univers mai rigid şi mecanic, cu nuanţe de parodie – extrapolare a meseriei de constructor a celui de-al doilea stăpân şi a frivolităţii iubitei sale, desenată caricatural – şi, în final, la un mediu de familie obişnuit, în care coloritul cald este spart doar de aspectul pământiu, care sugerează apropierea morţii, al bătrânului casei.

De altfel, felul special şi surprinzător, prin câteva tuşe pregnante definitorii, în care este portretizat fiecare personaj uman, cu un amestec de ironie comică şi afecţiune, este marele atu al filmului.

Banalitatea căutată a scenariului este contrabalansată de exuberanţa „călătoriei fantastice” pe care o face Marona (lumea din jurul ei este mereu spectaculoasă), cu treceri succesive de la bucurie la tristeţe.

Însă prospeţimea acestui traseu este uşor ştirbită de un artificiu manierist – repetitivitatea evadărilor în reverie, care aduc o notă inadecvată de sentimentalism, accentuat şi de muzica de pe coloana sonoră – şi de încărcarea vizuală exagerată şi, de aceea, intimidantă a câtorva secvenţe.

„Călătoria fantastică a Maronei” a fost proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Animaţie Animest şi a intrat în cinematografe la 4 octombrie, în două versiuni: una în franceză (cu subtitrare în română) şi alta în română.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.