Călătorie pe Dunăre. Reprezentări grafice şi cartografice din secolele XVII-XIX
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatorie-pe-dunare-reprezentari-grafice-si-cartografice-din-secolele-xvii-xix/

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită joi, 17 mai, ora 18:00, la vernisajul expoziţiei „Călătorie pe Dunăre. Reprezentări grafice şi cartografice din secolele XVII-XIX”, deschisă în perioada 18 mai – 22 iulie.

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2018

Expoziţia reuneşte lucrări din patrimoniul propriu şi din colecţia Muzeului Hărţilor din Cornu, într-o selecţie realizată de curatorul Elena Păunoiu. Publicul este invitat să călătorească în timp, graţie hărţilor şi lucrărilor de grafică ce prezintă fluviul, regiunile şi oraşele pe care le străbate. De la hărţile de secol XVII, uneori lacunare, imprecise sau bazate pe informaţii subiective, până la cele precise şi riguros întocmite, din secolele XVIII – XIX, expoziţia surprinde evoluţia ştiinţei cartografiei şi importanţa Dunării din multiple puncte de vedere: politic, strategic, economic etc.

Pe hărţile Dunării vom descoperi trasate şi prezentate confruntări dintre puterile europene şi Imperiul Otoman, planuri de luptă, teatre de război, planuri de cetăţi şi oraşe. Acestora li se adaugă litografii şi gravuri de secol XIX, realizate de artişti care au creat imagini sugestive, inedite şi bine documentate ale unor zone spectaculoase sau mai puţin accesibile de pe traseul fluviului. Sunt remarcabile hărţile care poartă semnăturile unor cartografi renumiţi, precum Sanson, Visscher, Seutter, Cantelli da Vignola, Homann; pe lângă reprezentările complete sau parţiale ale cursului Dunării, acestea conţin ornamente bogate, simboluri, figuri alegorice şi portrete ale unor personalităţi istorice, completând informaţia de ordin geografic cu date din alte domenii ale cunoaşterii.

Vizitarea expoziţiei este inclusă în biletul de acces în muzeu: 8 lei – tarif întreg, 2 lei – studenți și elevi, 4 lei – pensionari. La vernisaj, accesul este gratuit.

„Călătorie pe Dunăre. Reprezentări grafice şi cartografice din secolele XVII-XIX” constituie principalul centru de interes în jurul căruia vor configura evenimentele propuse publicului pentru Noaptea Muzeelor (19 mai). Cu această ocazie, expoziţia va putea fi vizitată gratuit în intervalul 14:00 – 24:00.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) este singura instituţie culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume. Muzeul deține o colecţie de peste 800 de hărţi vechi şi gravuri ce reprezintă în principal regiunile româneşti dar și țările Europei și alte continente. MNHCV își propune să devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii, atât de către specialiști cât și de către publicul general.

Vernisaj: Joi, 17 mai 2018, ora 18:00

Adresă: Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, str. Londra nr. 39, București

Acces: gratuit la vernisaj; inclus în biletul de vizitare al muzeului

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.