Callas – Oana Pellea, o producție originală, la intersecția dintre teatru și operă, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/callas-oana-pellea-o-productie-originala-la-intersectia-dintre-teatru-si-opera-pe-scena-operei-nationale-bucuresti-2/

Opera Naţională Bucureşti prezintă, pe 24 şi 25 februarie, de la ora 18:30, premiera Callas – Oana Pellea de Terrence McNally, o producţie originală, la intersecţia dintre teatru şi operă, ce explorează multiplele faţete ale personalităţii sopranei Maria Callas.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2024

Piesa lui Terrence McNally urmărește un masterclass susținut de divă la Juilliard School of Music din New York, în ultimii ani din viață. Traducerea, adaptarea și regia poartă semnătura lui Laurențiu Rusescu, iar direcția muzicală îi aparține dirijorului Daniel Jinga.

Formatul cursului devine pretextul unei descoperiri surprinzătoare. În timp ce le oferă indicații tehnice tinerilor aspiranți la o carieră în belcanto,  se destăinuie și se autoanalizează. O face cu sinceritate dureroasă, explorând relația ambiguă cu celebritatea, cu așteptările nesfârșite ale publicului, cu compromisurile pe care le-a făcut de-a lungul carierei fulminante.

Fiecare student îi prilejuiește altă introspectie. Prin ochii naivei Sophie, Maria Callas își retrăiește propriile îndoieli și temeri din tinerețe. Sharon – cea ambițioasă – o determină să-și reevalueze standardele imposibile de perfecțiune. Iar tenorul Tony îi readuce aminte cum a iubit muzica mai presus de orice, înainte ca faima să devină o povară.

Interpretarea Oanei Pellea – de o remarcabilă complexitate dramatică și psihologică – surprinde toate nuanțele personalității Mariei Callas: riguroasă și exigentă în exprimarea artistică, dar și romantică, vulnerabilă și profund umană. Actrița româncă reușește performanța de a o interpreta pe diva elenă fără a o imita, de a-i readuce pe scenă aura legendară printr-o creație originală.

Publicul devine martorul unei autopsii emoționale, care disecă relația dintre artă și artist. O radiografie a succesului devenit captivitate, a perfecțiunii devenite obsesie. Prin confesiunile Mariei Callas, piesa chestionează cât de înaltă poate fi ascensiunea unui talentat interpret în numele artei muzicale. Și dacă prețul celebrității nu este cumva prea mare.

Nu ratați ocazia de a descoperi fațetele neștiute ale celei mai celebre soprane a secolului trecut, într-un magnetic one-woman show.

Bilete disponibile online pe tickets.operanb.ro și la casa de bilete Operei Naționale București.

Producția este realizată în colaborare cu compania independentă WonderTheatre. Fondatorul WonderTheatre, Andrei Boncea, este de altfel la a doua întâlnire cu povestea legendarei soprane. În 2001 a participat în calitate de producător executiv la realizarea în România a producției internaționale Callas Forever în regia lui Franco Zeffirelli, cu Fanny Ardant și Jeremy Irons.

Designerul de costume al filmului, Alessandro Lai, semnează de asemenea costumul Oanei Pellea în Masterclass.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.