Călușul – de la ritual la terapie
https://www.ziarulmetropolis.ro/calusul-de-la-ritual-la-terapie/

Produse artistice contemporane, cu valenţe terapeutice, bazate pe folclor autentic.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2021

Vă invităm duminică 14.11.2021 de la ora 19:00 și luni 15.11.2021 de la ora 20:00, în studioul Areal – spațiu pentru dezvoltare coregrafică (str. Anastasie Simu nr. 2, în spatele Ateneului), la o prezentare work in progress a unui performance contemporan dezvoltat pe baza dansului Călușarilor

Tot atunci, veți putea să experimentați cum este să te afli în mijlocul unei cete de Călușari tradiționali, grație filmului 360⁰ vizualizat în casca de realitate virtuală. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac la adresa [email protected].

Proiectul ”Călușul – de la ritual la terapie”, realizat de Asociația Folclorică Valea Prahovei, în parteneriat cu Indie Box și Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a fost gândit ca un demers contemporan de valorificare și promovare a factorilor terapeutici care se regăsesc în dansul Călușului.

În ce a constat efectiv acest proiect: echipa (dansatori și dans-terapeut) a călătorit de Rusalii  în satul Giurgița, jud. Dolj, unul din puținele locuri unde încă se păstrează ritualul Călușului în forma lui nealterată de secole, învățând cum funcționează acest dans în comunitate și în ce fel contribuie el la a aduce sănătate și bunăstare. Au descoperit, de pildă, că este foarte important că dansul se oficiază în grup, cu angajamentul de a nu renunța oricât de obositor ar fi,  în mijlocul oamenilor, în chiar gospodăriile lor (nu la distanță sau pe scenă) și că implică, la final, publicul, într-o horă colectivă.

Loredana Larionescu, psihoterapeut specializat pe terapia prin dans și mișcare

În urma acestei experiențe, trupa de dansatori profesioniști de la Asociația Folclorică Valea Prahovei a restructurat coregrafia proprie de Căluș pentru a o adapta formatului de reprezentație participativă, în mijlocul și la același nivel cu publicul. Apoi,. coVR Videos a fixat rezultatul prin intermediul tehnologiei 360 – realitate virtuală, rezultând un film inedit, disponibil aici.

La rândul lor, cei cinci dansatori contemporani selecționați și coordonați de Denis Bolborea de la Indie Box au creat un performance ghidat de principiile de bază ale Călușului tradițional: format de prezentare în  mijlocul oamenilor și nu pe scenă, accent pe ritm, sincronizare, dinamică intensă, sprijin reciproc între performeri și utilizarea subtilă a muzicii folclorice reinterpretată inovator.

Vă invităm așadar, pe 14 și 15 noiembrie, să simțiți pe propria piele efectul energizant al acestor două produse artistice (performance-ul contemporan și filmul VR al dansatorilor tradiționali), iar dans-terapeutul Loredana Larionescu vă va sta la dispoziție, în cazul în care experiența vă va trezi anumite insight-uri sau întrebări.

Pe Loredana Larionescu o puteți găsi și aici.

 

 

 

 

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.