„Canalul” lui Cornel Mihalache, un film despre o lume fără Dumnezeu, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/canalul-lui-cornel-mihalache-un-film-despre-o-lume-fara-dumnezeu-la-tvr-2/

Luni seară, la Cinema Studio din Bucureşti, a avut loc avanpremiera filmului „Canalul” de Kincses Elemér, în regia realizatorului TVR Cornel Mihalache. Filmul este un proiect al Casei de Producţie TVR care se va regăsi în programele Televiziunii Publice, începând din această toamnă (10 noiembrie, TVR 2)

Un articol de Petre Ivan|23 septembrie 2014

Realizat de Cornel Mihalache, după „Canalul„, de Kincses Elemer, care a câştigat premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cea mai bună piesă românească a anului 2001, filmul îi are în distribuţie pe Radu Amzulescu, Claudiu Bleonţ, Richard Bovnoczki, Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Isabela Neamţu şi Marian Râlea.

„La început a fost ordine. Noi am distrus-o”. Aceasta este una dintre ideile de la care porneşte „Canalul” lui Cornel Mihalache, care, în fapt, prezintă o lume atemporală stigmatizată, o lume fără Dumnezeu, a poeţilor, a boierilor, a înţelepţilor, pe care lagărul i-a „modificat”, transformându-i în sub-oameni.

Este o lume cu susul în jos, care, pentru a reveni la forma iniţială, trebuie să se dezintegreze, să se autodesfiinţeze, să moară. Totul pe muzica lui Felix Mendelssohn. Nu întâmplător, filmul se încheie cu o sinucidere, care pune capăt „canalului” în care trăieşte fiecare personaj.

Cornel Mihalache

Cornel Mihalache

„Este un text excelent, care pleacă din nimic şi ajunge la crimă şi sinucidere şi toate poveştile lumii”, a declarat regizorul Cornel Mihalache. El a vorbit şi despre mesajul filmului său, precizând că îl are în centru „pe cel care a adus lumina”. „Este acelaşi cu cel care o şi sparge, o ia. E cel care omoară tot, omoară viaţa, restrânge tot şi se face inversul big bang-ului”, a mai spus Mihalache, notează Mediafax.

„Textul este extrem de tulburător, mărturisesc că aş fi vrut să văd şi piesa. Pe de altă parte, mă bucur că filmul este difuzat la televizor şi nu poţi să auzi neapărat reacţia publicului. Pentru că, de câteva ori, faptul că s-a râs în sala de cinema când nu era cazul m-a întristat aproape la fel de mult cât întreaga poveste reamintită”, a precizat, la rândul său, Irina Margareta Nistor.

Cornel Mihalache a realizat în acest an şi docuficţiunea „Zi că-ţi place!”, după piesa omonimă semnată de Valentin Nicolau. Acest proiect al Casei de Producţie a TVR a avut premiera în luna ianuarie.

Foto: „Canalul” lui Cornel Mihalache – TVR

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.