„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic şi foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo… Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.
Un articol de Monica Andronescu|8 octombrie 2023
Sunt cuvinte care definesc perfect opera lui Jon Fosse, scriitorul care a primit în urmă cu trei zile Premiul Nobel pentru literatură, pe anul 2023, iar în motivația oficială scrie că norvegianului de 64 de ani i se decernează această distincție râvnită de toți scriitorii lumii, „pentru piesele de teatru inovatoare și pentru proza lui, care dă glas acelor lucruri imposibil de pus în cuvinte”.
Vorbim de o operă uriașă, vorbim de un scriitor numit adesea „noul Ibsen”, un dramaturg cu peste 30 de piese, care se joacă peste tot în lume, cu o listă generoasă de romane, eseuri și poezie, un scriitor al cărui nume a fost vehiculat în ultimii ani pe lista scurtă pentru Premiul Nobel și care are deja importante premii literare la activ. Dar vorbim în primul rând de un scriitor care are o lume… o lume inconfundabilă, un spațiu recognoscibil pentru cititorii de pe întreaga planetă.
„Sunt surprins și, totuși, nu…”, a declarat Jon Fosse la scurt timp după ce a aflat vestea. Pentru că știe că de aproximativ un deceniu numele lui este permanent vehiculat, prin urmare a fost mai mult sau mai puțin „pregătit în ideea că s-ar putea întâmpla”.
„Sunt copleșit și oarecum înspăimântat”, a mai spus scriitorul îndrăgostit de liniștea fiordurilor. „Consider acest premiu ca fiind o recunoaștere pentru literatura care, înainte de orice, își propune să fie literatură și nimic altceva, dincolo de orice alte considerații.”
S-a născut în anul 1959, la Haugesund, pe coasta de vest a Norvegiei, și a crescut în Strandebarm.
„Sunt doar un tip ciudat, care provine din Norvegia rurală”, spunea Fosse într-un interviu.
A avut o copilărie extrem de liberă, după cum el însuși povestește. La vârsta de 7-8 ani, el și alți copii din zona aceea, plecau singuri cu barca… Printre cele mai puternice amintiri sunt cele în care ieșea cu barca în larg, împreună cu tatăl lui, ca să pescuiască. Vara, în după-amieze târzii, spre seară. „Experiența aceea, să fii pe barcă la momentul când se înserează, în acel peisaj, pe acel țărm – nu-mi place cu vântul imagine, dar e un fel de imagine, e mai mult decât o culoare sau un sunet. Nu-mi imaginez niciodată ceva clar sau foarte precis, atunci când scriu. E, mai degrabă, un act de ascultare. Ascult ceva…”, povestește el într-un interviu pentru The New Yorker. „Aud ceea ce scriu. Dar nu văd. Nu-mi imaginez. Și de unde vine? Asta nu știu…”
În acest peisaj rural din Norvegia anilor ‘60, Jon Fosse, la vârsta de 7 ani, a avut un accident. Un accident în urma căruia a fost cât pe ce să moară. Peste ani, Fosse avea să spună că acea întâmplare, într-un fel sau altul, a fost momentul nașterii lui ca artist. „De acolo de unde mă aflam, m-am văzut… Totul era liniște. Și m-am uitat la casa mea, aproape sigur că e pentru ultima dată când văd acele locuri. Totul era atât de liniștit și pluteam într-o stare de fericire, ca pe un nor din particule de lumină. Aceasta este cea mai importantă experiență a copilăriei mele. Și a fost o experiență formatoare pentru mine, ca ființă, în ambele sensuri, și bun, și rău.”
Un amestec de comunist și anarhist, cam asta a fost în anii adolescenței, apoi un tânăr hippie, căruia-i plăcea să trăiască în mijlocul naturii. A avut diverse tentative să devină chitarist rock, apoi s-a întors către scris. S-a înscris la Universitatea din Bergen, unde a studiat literatură comparată și, apoi, a început să scrie în Nynorsk, un dialect specific zonelor rurale din vest.
Cine este Jon Fosse și care sunt operele lui este ușor de aflat? Piesele lui se joacă peste tot în lume cu mare succes, iar romanele lui au fost traduse în toată lumea, inclusiv la noi. Mai greu de surprins este personalitatea acestui om, extrem de interesant, cald și introvertit în același timp, un personaj el însuși, cu atât mai interesant cu cât Asle, naratorul din „Septology”, este un alter-ego recunoscut al lui.
Provenind dintr-o familie în care a crescut într-un lutheranism strict, Fosse s-a revoltat și mulți ani a fost ateu. Și în tot acest timp a căutat… Și-a căutat drumul și sensul. În lume și în literatură. Încercând în acest timp să descopere „necunoscutul”, să-l atingă și să-l integreze.
Iar în anul 2013, s-a convertit la catolicism. Și, după cum explică el însuși, această convertire a avut legătură exact cu acest „necunoscut”, a fost un fel de a-i face loc în propria existență. „Eram ateu, dar nu puteam să explic ce mi se întâmpla atunci când scriam”, povestește el, spunând că nu știa de unde provine grația… „Poți explica ce este creierul din punct de vedere științific, dar nu-i poți surprinde lumina, spiritul. Literatura însăși e mult mai mult decât știe s-o explice teoria literaturii.”
Deși mărturisește că a scrie o altă piesă e întotdeauna un moment complicat, că nu-l umple de bucurie ideea de a se așeza din nou la masa de scris, în același timp, literatura este viața lui. Și este momentul de grație. De aceea, poate că nu întâmplător este considerat scriitorul care știe să dea glas tăcerii… Personajele lui vorbesc puțin, adesea repetitiv, și acțiunea e lucrul cel mai puțin important în textele lui.
„Când scriu, simt asta ca pe o formă de grație. Ca pe ceva ce nu merit”, spunea el. „E mult mai mult decât aș fi meritat eu de la viață”.
Convertirea la catolicism a venit în același timp o dată cu schimbări majore în viața lui. Lupta cu alcoolismul a fost câștigată și s-a recăsătorit. Grația divină a căpătat un sens nou. „Să scrii și să scrii bine, da, chiar e o formă de har divin. Și poate că viața în sine e o formă de grație.” Pe de altă parte, nu s-a ferit să vorbească în diverse momente despre suferința pe care viața o aduce cu sine. Despre faptul că lumea aceasta nu e cel mai bun loc… Dimpotrivă.
„În această lume căzută, viața e un dar și o formă de grație”, mai spune el, asumându-și în același timp să vorbească despre asta ca despre un paradox, în ideea că adesea și moartea i se pare o formă de grație. „Într-un fel sau altul, totul pentru mine este un paradox, iar eu însumi sunt plin de contradicții într-o asemenea măsură, încât mi-e greu să înțeleg cum coexistă în mine.”
Și așa e și literatura lui. Pentru lumea teatrului, faptul că un dramaturg primește astăzi unul dintre cele mai importante premii literare este un câștig important. Cu atât mai mult cu cât, într-o lume care prioritizează anumite forme de teatru, într-o lume asurzită de zgomote, teatrul lui Fosse este, mai degrabă o invitație la a asculta ce e dincolo…
„Tăcerea, ceea ce nu se spune este mult mai important decât ceea ce se spune.” Iată cuvintele care-i definesc opera!
