„Canalul” lui Cornel Mihalache, un film despre o lume fără Dumnezeu, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/canalul-lui-cornel-mihalache-un-film-despre-o-lume-fara-dumnezeu-la-tvr-2/

Luni seară, la Cinema Studio din Bucureşti, a avut loc avanpremiera filmului „Canalul” de Kincses Elemér, în regia realizatorului TVR Cornel Mihalache. Filmul este un proiect al Casei de Producţie TVR care se va regăsi în programele Televiziunii Publice, începând din această toamnă (10 noiembrie, TVR 2)

Un articol de Petre Ivan|23 septembrie 2014

Realizat de Cornel Mihalache, după „Canalul„, de Kincses Elemer, care a câştigat premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cea mai bună piesă românească a anului 2001, filmul îi are în distribuţie pe Radu Amzulescu, Claudiu Bleonţ, Richard Bovnoczki, Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Isabela Neamţu şi Marian Râlea.

„La început a fost ordine. Noi am distrus-o”. Aceasta este una dintre ideile de la care porneşte „Canalul” lui Cornel Mihalache, care, în fapt, prezintă o lume atemporală stigmatizată, o lume fără Dumnezeu, a poeţilor, a boierilor, a înţelepţilor, pe care lagărul i-a „modificat”, transformându-i în sub-oameni.

Este o lume cu susul în jos, care, pentru a reveni la forma iniţială, trebuie să se dezintegreze, să se autodesfiinţeze, să moară. Totul pe muzica lui Felix Mendelssohn. Nu întâmplător, filmul se încheie cu o sinucidere, care pune capăt „canalului” în care trăieşte fiecare personaj.

Cornel Mihalache

Cornel Mihalache

„Este un text excelent, care pleacă din nimic şi ajunge la crimă şi sinucidere şi toate poveştile lumii”, a declarat regizorul Cornel Mihalache. El a vorbit şi despre mesajul filmului său, precizând că îl are în centru „pe cel care a adus lumina”. „Este acelaşi cu cel care o şi sparge, o ia. E cel care omoară tot, omoară viaţa, restrânge tot şi se face inversul big bang-ului”, a mai spus Mihalache, notează Mediafax.

„Textul este extrem de tulburător, mărturisesc că aş fi vrut să văd şi piesa. Pe de altă parte, mă bucur că filmul este difuzat la televizor şi nu poţi să auzi neapărat reacţia publicului. Pentru că, de câteva ori, faptul că s-a râs în sala de cinema când nu era cazul m-a întristat aproape la fel de mult cât întreaga poveste reamintită”, a precizat, la rândul său, Irina Margareta Nistor.

Cornel Mihalache a realizat în acest an şi docuficţiunea „Zi că-ţi place!”, după piesa omonimă semnată de Valentin Nicolau. Acest proiect al Casei de Producţie a TVR a avut premiera în luna ianuarie.

Foto: „Canalul” lui Cornel Mihalache – TVR

23
/09
/16

Laureați ai premiilor Nobel s-au reunit în Statele Unite la cea de-a 26-a ceremonie a premiilor ''anti-Nobel'', pentru a răsplăti cele mai absurde, ciudate și curioase cercetări ale anului. Este sexualitatea unui șobolan afectată de pantaloni? Poate un om trăi ca o capră? Au pietrele personalitate? În fiecare an, comitetul "Ig Nobel Prizes" acordă aceste premii pentru cercetări ''care fac oamenii mai întâi să râdă, apoi să reflecteze''

23
/09
/16

Se protestează în contra imunității înțeleasă ca privilegiu absolut. E o seară importantă în fața Senatului României. Las protestul și fug, cu inima strânsă, către cinematograf. La cinema e filmul “Câini”. Am citit niștre cronici de specialitate și m-am îngrozit: acesta e un thriller și o să mă sperie rău. N-a fost cazul.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

Festivalul Național de Teatru din București (FNT) se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis. Este singurul eveniment dedicat teatrului care, anul acesta, se bucura de acest privilegiu.

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

21
/09
/16

Povestea cântărețului de tangouri din perioada interbelică, recunoscut internațional, care a cântat alături de Edith Piaf, în Franța. După ce a ajuns pe lista neagră în România, Jean Moscopol a emigrat în America.

21
/09
/16

Actorul american Brad Pitt (52 de ani) a reacționat cu tristețe la cererea de divorț depusă de soția sa, Angelina Jolie (41), și a asigurat că cel mai important în aceste momente este binele copiiilor. Invocând "diferențe ireconciliabile", Jolie a cerut luni divorţul de Brad Pitt si custodia celor 6 copiii ai cuplului, trei biologici și trei adoptați.

21
/09
/16

“Poezia este doar dovada vieţii. Dacă viaţa arde bine, poezia este cenuşa.” - Leonard Cohen. Unul dintre cei mai iubiţi şi aclamaţi artişti ai momentului împlineşte, astăzi, 82 de ani.

20
/09
/16

Timișoara va fi Capitală europeană a culturii în anul 2021. Anunțul a fost făcut vineri și oamenii au plâns de bucurie când au aflat. Care este pulsul străzii și cum se vede „cultura” din mijlocul mulțimii?

20
/09
/16

Documentarul de scurtmetraj „Sfârșitul verii”/„End of Summer”, în regia Alinei Manolache va deschide premiera oficială a filmului „Bondoc”, în această seară, de la ora 20:30 la Cinema Elvira Popescu. „Bondoc”, documentarul semnat Mihai Mincan, Cristian Delcea și Mihai Voinea va rula în cinematografe din 23 septembrie.