Cannes 2015: Filmul lui Radu Muntean, lăudat de critica de specialitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/cannes-2015-filmul-lui-radu-muntean-laudat-de-critica-de-specialitate/

„Un etaj mai jos”, de Radu Muntean, selectat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, beneficiază de critici elogioase, editorii The Hollywood Reporter afirmând că pelicula „este puternică, tăioasă şi revoluţionară”, în timp ce Variety spune că „este un anti-thriller captivant”.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2015

„O dilemă morală se îmbină cu o viaţă burgheză construită iscusit pe trei planuri în filmul lui Radu Muntean, un captivant anti-thriller”, îşi începe Variety cronica dedicată celui mai recent lungmetraj regizat de Radu Muntean.

Lupta decisivă dintre denunţarea unei crime şi tăcerea este esenţa filmului lui Radu Muntean, «Un etaj mai jos/ One Floor Below», un captivant anti-thriller. Ca şi apa unui vas care se pregăteşte să dea în clocot, drama regizată de Radu Munteanu este foarte bine măsurată asigurând un control al nivelului de tensiune, care rămâne constant şi foarte discret şi care se îmbină plăcut cu construcţia pe trei planuri a vieţii burgheze, realizată de Radu Muntean. – Variety

„Aprecierile pot varia privind Noul Val al filmului românesc, dar trebuie să le acordăm cineaştilor creditul pe care-l merită: ei sunt foarte buni atunci când vine vorba de alegerea titlurilor”, afirmă jurnaliştii de la The Hollywood Reporter.

Ei precizează că acest compliment rămâne valabil şi pentru lungmetrajul „Un etaj mai jos”, cea mai recentă dramă regizată de Radu Muntean, un film puternic şi tăios, o peliculă foarte bună sau dacă nu chiar revoluţionară despre, aşa cum indică titlul, perspectivă şi distanţă.

Secţiunea Un Certain Regard face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, având loc în paralel cu competiţia oficială. Secţiunea a fost introdusă în 1978, de fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes Gilles Jacob.

În fiecare an, secţiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaştere internaţională.


Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes are loc în perioada 13 – 24 mai.

Foto: Cannes 2015, Un etaj mai jos/ One Floor Below – cinemagia

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.