„Cap și pajură”. Agonie ★
https://www.ziarulmetropolis.ro/cap-si-pajura-agonie-%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt şi plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap şi pajură”, un film plat, lipsit de curaj şi de fantezie, în ciuda unei premise bune.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2019

Ideea avea potențial, mai ales că promitea o altă formă de distanțare de realismul Noului Cinema Românesc. O distanțare de care tânărul regizor Nicolae Constantin Tănase se dovedise capabil în „Lumea e a mea” (2015), care la momentul apariției fusese, probabil, cea mai sinceră și mai directă plonjare în universul dur al adolescenților din cinema-ul românesc post-2000.

A fost un debut în care stilul – un amestec de naturalism, impresionism și scurte momente de estetică de videoclip – reflecta foarte bine temperamentul nonconformist al protagonistei și mediul său. Și chiar dacă scenariul urma destule căi bătătorite, filmul avea o prospețime care a fost lăudată, pe bună dreptate.

Scris împreună cu scenarista Raluca Mănescu, „Cap și pajură” este un film intimist, care urmărește agonia de o zi, singur în apartament, a unui tânăr, Laurențiu (Alex Călin), lovit puternic în cap cu o sticlă cu o noapte în urmă, într-o încăierare într-un club de manele.

Motivul disputei îl putem doar intui, fiind dezvăluit abia la final, când pe generic rulează incidentul real, tragicomic, întâmplat undeva în Bacău, așa cum a fost el relatat într-o știre de televiziune.

Premisa este o simplă anecdotă, aparent fără o miză dramaturgică majoră. Însă asta nu era, în sine, o problemă, dacă scenariul și regia ar fi avut îndrăzneala de a intra și mai mult decât una-două secvențe impresioniste, sprijinite de o muzică extra-diegetică potrivită, în mintea acestui protagonist tot mai tulburat, căruia realitatea îi scapă de sub control.

Cu atât mai mult cu cât pariul estetic al filmului părea să fie redarea degradării psihice și fizice a acestui tânăr rănit grav la cap și care a refuzat spitalizarea.

De aceea, e de neînțeles alegerea lui Nicolae Constantin Tănase pentru cadre lungi, pe alocuri planuri-secvență, în care protagonistul este urmărit cu răceală, cu distanță, în câteva activități din ceea ce pare rutina sa (de la discuții fragmentate la telefon și până la o scenă de masturbare în fața laptopului pe care rulează filme porno).

Sunt momente banale, fără forță, fără inventivitate, fără capacitatea de a implica spectatorul – nici emoțional, nici estetic. De ce mi-ar păsa de acest personaj? În fond, nu știm mai nimic despre el și îl vedem puțin la început în timpul unei partide de sex cu o prietenă (Iulia Ciochină) în toaleta unui club de manele, unde va avea loc imediat și tragicul incident.

Momentul de pe ringul de dans, care culminează cu lovitura pe care o primește Laurențiu, este redat printr-o secvență nejustificat de lungă, de câteva minute bune (dar cu unele aparente elipse), în care aparatul de filmat împrumută perspectiva unei camere de supraveghere ce înregistrează dintr-un colț, nediscriminatoriu, toată mișcarea personajelor, în centrul cărora se află protagonistul.

Însă în locul unui eventual suspans dat de așteptarea că ceva important se va întâmpla, se instalează destul de rapid dezinteresul, pe care nu îl poate răsturna nici comicul vag al ideii de a repeta cu insistență aceeași manea, „Cap și pajură”.

În apartament, când starea lui Laurențiu începe să se înrăutățească, există un bun moment în care aparatul de filmat se destabilizează, apropiindu-se de personaj, și în care decupajul și coloana sonoră redau intensitatea suferinței, cu o ușoară tușă comică ce presupune alternarea prin montaj a chipului marcat de durere al tânărului și impasibilitatea broaștei sale țestoase, ceea ce aduce puține deriziune în dramatismul evenimentelor.

O astfel de scenă face și mai regretabilă lipsa de imaginație și de ambiție de până atunci, la fel cum tonul ironic neașteptat – și binevenit – din finalul care trasează legătura cu obsesia pentru manele din debut a protagonistului nu mai poate salva nimic dintr-un film fără busolă.

„Cap și pajură” a intrat în cinematografe la 10 mai.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.