Capodopere romantice live, cu orchestra Filarmonicii „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/capodopere-romantice-live-cu-orchestra-filarmonicii-george-enescu/

Filarmonica „George Enescu” continuă, în cadrul stagiunii, să susţină concerte live, fără public, la Ateneul Român, transmise pe canalele online ale instituţiei.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Joi, 14 ianuarie 2021, de la ora  19.00,  Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Radu Popa, va avea în program  Concertul în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 129 de Robert Schumann și Simfonia nr. 4, în do minor, D417, „Tragica” de Franz Schubert. Solist este violoncelistul Octavian Lup. Despre compoziția lui Schumann, muzicianul Dimitrie Dinicu remarca, în volumul „Concerte pentru violoncel”, că „paginile acestui concert freamătă de sensibilitate şi pasiune”.

La cea de a patra simfonie a lui Schubert, terminată la 27 aprilie 1816, la Viena, denumirea de „Tragica” a fost adăugată ulterior. „Este adevărat că după luminoasele simfonii de început, aceasta apare mai sumbră, îndeosebi în prima parte şi mai plină de contraste dramatice în final, cele din mijloc fiind doar pe alocuri cu accente care să justifice denumirea. Încă tributar lui Beethoven, Schubert din această simfonie se arată el însuşi, îndeosebi în invenţia melodică şi în înlănţuirile armonice”, apreciază muzicologul Petre Codreanu.

Concert simfonic fără public

14 ianuarie 2021, ora 19.00, Sala mare a Ateneului român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
RADU POPA

Solist
OCTAVIAN LUP (violoncel)

Program

Robert Schumann
Concertul în la minor, pentru violoncel şi orchestră, op. 129

Franz Schubert
Simfonia nr. 4, în do minor, D417, „Tragica”

Concertul live din 14 ianuarie 2021 va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site-ul oficial, pagina de Facebook și canalul YouTube.

Concertul este transmis, joi seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical, partener media al evenimentului.

Radu Popa

Radu Popa s-a născut la Bucureşti în anul 1969. A studiat la început pianul sub îndrumarea profesoarei Veronica Gaşpar, la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, şi a urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, absolvind în anul 1994 secţia de compoziţie (clasa Prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa Prof. univ. Ludovic Bács). A debutat ca dirijor în anul 1993, alături de orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, desfăşurând apoi o bogată activitate. În calitate de dirijor al orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia Flautul fermecat la Šumperk – Cehia (2002). La pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca a susţinut în anul 2007 un concert în cadrul Festivalului internaţional „George Enescu”. Cu prilejul colaborării dintre Opera de Stat din Viena şi Filarmonica „Banatul”, Radu Popa a dirijat în acest an la Timişoara, un concert extraordinar susţinut de solişti ai Operei de Stat din Viena, programul cuprinzând selecţiuni din operele Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Così fan tutte de W. A. Mozart. În prezent, Radu Popa este dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” Timişoara.

Octavian Lup (foto sus) a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca şi a studiat sub îndrumarea profesorilor Gabriel Râpă şi Gabriela Todor. În 2010 absolvă Universitatea Națională de Muzică din București (clasa Marin Cazacu) și continuă studiile la Conservatorul Național Superior din Paris cu Roland Pidoux și Xavier Phillips. În prezent este doctorand şi profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București. Este membru al cvartetului de violoncele „Cellisimo” alături de Marin Cazacu, Alexandra Guțu și Răzvan Suma. De asemenea, este prim violoncelist al orchestrei „Camerata Regală” şi membru al Orchestrei Române de Tineret. Dintre premiile obţinute amintim Premiul I și Marele Premiu la toate olimpiadele naționale la care participă între anii 2001-2007, Marele Premiu la concursurile „George Georgescu” Tulcea, „W. A. Mozart” Târgoviște, „Paul Constantinescu” București, „Mihail Jora” București. De asemenea, a câştigat Premiul II la concursul internațional „David Popper” Ungaria, a fost semifinalist al concursului „George Enescu” (2014 şi 2016) şi câștigător al selecției naționale „Eurovision Young Musicians”, participând în finala de la Lucerna, Elveția.

 

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.