Caravana Metropolis revine cu cele mai bune filme în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-metropolis-revine-cu-cele-mai-bune-filme-in-aer-liber/

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber se întoarce cu cele mai bune filme în 4 oraşe din România – Arad, Sibiu, Timişoara şi Braşov! 13 filme de autor vor fi proiectate de marţi până duminică, de la orele 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecţie în aer liber din România.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2016

Într-o perioadă în care din ce în ce mai multe cinematografe se închid iar majoritatea filmelor care intră în rețeaua de distribuție și au spectatori sunt blockbustere, Caravana Metropolis aduce filmul european de autor mai aproape de publicul larg și este evenimentul care aduce cei mai mulți spectatori  pentru acest tip de cinema.

Filmele din selecția oficială, drame, thrillere sau documentare se bucură de numeroase premii la importante festivaluri internaționale, precum Cannes, Berlin, sau Premiile Oscar și BAFTA. Majoritatea filmelor abordează teme contemporane importante, precum criza refugiaților, holocaustul, consumul de droguri, LGBT sau identitatea femeii în societate.

Iată cele 13 filme din selecția oficială a Caravanei Metropolis:

* FIUL LUI SAUL/ SON OF SAUL (Ungaria), r. László Nemes, cu Urs Rechn, Levente Molnár.Caravana Metropolis  Filmul a primit peste 30 de nominalizări şi a câştigat 22 de premii, dintre care, cel mai important este Oscarul pentru Cel mai bun film străin, în 2016.

* DESPRE OAMENI ȘI OI/ RAMS (Islanda), r. Grímur Hákonarson, cu Theodór Júlíusson, Sigurður Sigurjónsson. Câştigător al premiului Un Certain Regard, la Cannes Film Festival 2015 şi al premiului publicului la TIFF 2015.

* DHEEPAN (Franța), r. Jacques Audiard – Câștigător al Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2014.

* AMY (UK), r. Asif Kapadia – Câștigător al Premiilor Oscar și BAFTA pentru Cel mai bun documentar în 2016

* MUSTANG (Turcia), r. Deniz Gamze Erguven, cu Tugba Sunguroglu, Gunes Sensoy, Elit Iscan. Filmul a fost nominalizat la Oscar și la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin și a avut premiera la Cannes în 2015, în secțiunea Quainzaine des realisateurs.

* TINEREȚEA/ YOUTH (Italia, Franța), r. Paolo Sorrentino, cu Rachel Weisz, Paul Dano, Michael Caine, Harvey Keitel. În competiție la Cannes, nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună coloană sonoră, Premiul publicului la Karlovy Vary IFF.

* BROOKLYN (Irlanda), r. John Crowley, cu Saoirse Ronan, Domhnall Gleeson – Nominalizat la trei premii Oscar, printre care pentru Cel mai bun film și Cea mai bună actriță într-un rol principal.

* DANEZA/ THE DANISH GIRL (UK), r. Tom Hooper, cu Eddie Redmayne, Alicia Vikander  în rolurile principale. Premiul Oscar pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar, nominalizat la alte 3 categorii la Premiile Oscar, la 3 Globuri de Aur și la 5 premii BAFTA.

Son of Saul

Son of Saul

* LEGEA PIEȚEI/ LA LOI DU MARCHE (Franța), r. Stephane Brize, cu Vincent Lindon. Filmul a avut premiera mondială la Cannes în 2015, unde actorul Vincent Lindon a primit Premiul pentru interpretare masculină, același premiu fiindu-i acordat și la Premiile Cesar.

* STRADA CLOVERFIELD 10/ 10 CLOVERFIELD LANE (SUA), r. Dan Trachtenberg, cu Mary Elizabeth Winstead, John Goodman

* TREI AMINTIRI DIN TINEREȚE/ TROIS SOUVENIRS DE MA JEUNESSE (Franța), r. Arnaud Desplechin, cu Quentin Dolmaire, Mathieu Amalric. Filmul a fost laureat al premiului Cesar pentru cel mai bun regizor și al premiului SACD la Cannes 2015.

* TESTAMENTUL NOU NOUȚ/ LE TOUT NOUVEAU TESTAMENT, r. Jaco Van Dormael, cu  Catherine Deneuve, Benoît Poelvoorde. Film nominalizat la Globul de Aur și la Premiile Cesar pentru cel mai bun film strain.

* DINCOLO DE CALEA FERATĂ, r. Cătălin Mitulescu, cu Alexandru Potocean și Ada Condeescu – Filmul va avea premiera internațională în Competiția Festivalului de Film de la Karlovy Vary

Foto: Caravana Metropolis – caravana.metropolisfilm.ro

06
/10
/20

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie).

05
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Devenit cunoscut ca afacerist care a construit, simbolic, un metru de autostradă pentru a declanșa o campanie prin care să atragă atenția asupra lipsei de infrastructură rutieră modernă în Moldova, Ștefan Mandachi se lansează și în cinema, cu documentarul independent „30 de ani și 15 minute”. Un film manifest, însă autogratulant și senzaționalist.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

02
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Este suficient un protagonist atipic, un profesor de matematică ușor extravagant, pentru a duce în spate un întreg documentar? Este miza pe care o propune „Profu`” (2019), filmul de debut al regizorului Alex Brendea, acum în cinematografe.

29
/09
/20

Aflate în fiecare an în topul preferințelor orădenilor, filmele românești vor cuceri marele ecran și la cea de-a treia ediție TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai așteptate titluri ale anului vor fi prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producțiilor autohtone apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume. Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piața Unirii și în Amfiteatrul Cetate.

25
/09
/20

A XII-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie – 11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii.

25
/09
/20

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de peste 20 de ani filme independente de referință, anunță datele de lansare pentru titlurile din portofoliu care vor intra în circuitul cinematografic până la finalul anului 2020.