Carina pe drumul spre casă se oprește, în această toamnă, la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/carina-pe-drumul-spre-casa-se-opreste-in-aceasta-toamna-la-teatrul-odeon/

În perioada septembrie-octombrie 2017, Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă organizează, în parteneriat cu Teatrul Odeon, o serie de zece reprezentaţii ale spectacolului Carina pe drumul spre casă, la Sala Studio a teatrului. Organizatorii îşi propun prin acest proiect, pe lângă formarea unui nou public în sfera teatrală, să ofere copiilor aflaţi în situaţii socio-economice dificile, cu vârsta între 6 şi 11 ani, oportunitatea de a viziona un spectacol de teatru în cadrul unui teatru profesionist.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2017

Reprezentațiile spectacolului Carina pe drumul spre casă încep în weekend-ul 23-24 septembrie și continuă în luna octombrie, iar accesul este gratuit pentru toți micii spectatori și însoțitorii lor.

Cu sprijinul Asociației “Ana și Copiii” și al Policy Center for Roma and Minorities acest spectacol va putea fi vizionat de grupuri de copii care au mai rar sau chiar deloc șansa de a merge la teatru.

Până în prezent, Carina pe drumul spre casă a fost itinerat în 5 instituții de învățământ din București în toamna anului 2016, cu sprijin financiar din partea Primăriei Capitalei, prin ARCUB, în cadrul programul București – Oraș in-vizibil 2016.

Dat fiind succesul pe care l-a avut în rândul micilor spectatori din București, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă a organizat în primăvara anului 2017 un turneu al spectacolului în orașele Arad, Timișoara, Buzău și Constanța, cu sprijin financiar din partea Administrației Fondului Cultural Național.Carina pe drumul spre casa

Inițiatorii proiectului își doresc să asigure continuitatea acestui spectacol pentru a expune un număr cât mai mare de copii la un act cultural de valoare ce stimulează creativitatea și îi apropie de orașul în care trăiesc.

Spectacolul spune povestea Carinei, o fetiță care se pierde de părinții ei într-unul din mall-urile orașului unde locuiește. Ajunsă singură pe străzile orașului, Carina trebuie să găsească drumul spre casă.

Un drum pe care îl petrece alături de Margo – pisica orașului, cea care știe fiecare stradă, fiecare bloc (mai nou sau mai vechi), fiecare piață cu tarabe sau fără, fiecare stație de metrou sau de troleibuz.

Astfel, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.

Spectacolul este creat de o echipă de artiști tineri, interesați de zona educației non-formale prin teatru. Atât scenarista-regizor Oana Răsuceanu, cât și actorii Irina Velcescu, Adina Lucaciu și Andrei Barbu au activat și continuă să o facă în zona educației culturale prin teatru, colaborând în trecut pentru o serie de spectacole de teatru dedicate copiilor.

Echipa de creație a spectacolului este întregită de scenografa Anca Lazăr – care semnează decorul și costumele și de Petre Ancuța – care a compus muzica originală.

Foto: Carina pe drumul spre casă – Tudor Lucaciu

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.